iulie 2012
Pianul călător, 2012
Pianistul Horia Mihail şi Pianul Călător au cântat vineri seară, 29 iunie 2012, la Sânnicolau Mare, în Sala festivă a castelului Nako, ultima destinaţie a celei de-a doua ediţii a turneului "Pianul Călător" şi locul în care pianul va rămâne, instrumentul fiind încredinţat de Radio România comunităţii locale pentru o perioadă de trei ani.

"Ideea pianului călător poartă două semnături, a mea şi a lui Horia Mihail, aşa cum piesele muzicale din programele recitalurilor şi concertelor din acest turneu au avut, majoritatea, câte doi autori, fiind vorba despre transcripţii, rapsodii, variaţiuni pe o temă dată. Ceea ce este important este că Pianul călător nu a rămas o simplă idee ca multe altele şi că a existat susţinerea reală a radioului public şi a conducerii acestuia, instituţie în care am identificat trei piane de concert care au putut fi incluse în acest proiect de anvergură naţională gândit deocamdată pe trei ani, 2011-2013. Ne aflăm la capătul celui de-al doilea turneu care a avut destinaţia Sânnicolau Mare şi ne bucură foarte mult faptul că Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo au putut pentru a doua oară să transforme într-un eveniment cultural şi mediatic de anvergură naţională încredinţarea unui pian performant de concert unei comunităţi locale care avea deschiderea către cultură, dar nu avea şansa accesului la un astfel de instrument. Credinţa mea că muzica clasică poate fi populară - deşi cei doi termeni par a se contrazice - este suportul acestor turnee pe care le susţinem în ultimul timp, turnee care se numesc "Pianul Călător", "Duelul Viorilor", "Flautul de aur", "Cele trei dive" şi care încearcă să demonstreze că muzica clasică poate ajunge la foarte mulţi oameni, chiar dacă gradul lor de pregătire în domeniu nu este egal cu al celor care vin săptămânal în sălile de concerte din marile oraşe ale ţării. Am început să creăm o emulaţie la nivelul oraşelor mici din România, ceea ce ne susţine în convingerea că postul naţional care este Radio România Cultural rezistă în FM pentru că peste tot în ţară există lume care are nevoie de cultură." declara Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural.

Pianistul Horia Mihail a început a doua ediţie a turneului "Pianul Călător" - organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo - la 21 mai 2012, la Mediaş, locul unde a fost lăsat pianul ce l-a însoţit în prima ediţie a turneului, cea din 2011. Timp de 52 de zile, pianistul a avut de străbătut peste 7.000 de kilometri, încântând mai mult de 7.000 de spectatori cu un program dens şi incitant, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Întreg itinerarul turneului ce se va încheia practic cu un post scriptum la Chişinău, pe 11 iulie 2012, poate fi urmărit pe site-ul www.pianulcalator.ro.

Despărţirea de pianul călător a avut loc pe 29 iunie 2012 după un recital îndelung aplaudat la Sala festivă a castelului Nako din Sânnicolau Mare, oraşul în care s-a născut celebrul compozitor al secolului XX Bela Bartok şi unde, în fiecare an, în luna martie, are loc un festival dedicat compozitorului, ceea ce face ca prezenţa unui pian de concert în oraş să fie cu atât mai binevenită.

"Sunt surprins că mă simt foarte bine la sfârşitul acestui maraton, uitând, practic,  oboseala miilor de kilometri parcurşi şi a zecilor de recitaluri şi concerte susţinute. Contactul cu publicuri atât de diferite, cu oameni dornici de cultură, poate oferi unui muzician susţinerea pentru a-şi duce mai departe misiunea. Atmosfera şi istoria fiecărui loc are, cu siguranţă, momente aparte, care te influenţează într-un fel sau altul." a declarat Horia Mihail la finalul recitalului.

Pianul călător va rămâne la Sânnicolau Mare pentru a fi ascultat de cât mai mulţi melomani care până acum nu au avut parte de sonorităţile unui instrument de o asemenea calitate. La ceremonia de predare a pianului preşedintele Asociaţiei Pro Bartok, dl. Tamas Sandor şi-a exprimat încântarea: "Noi de foarte multă vreme ne luptăm pentru un pian. În 2006, când s-au împlinit 125 de ani de la naşterea lui Bartok, de la Budapesta am primit un pian cu coadă scurtă recondiţionat, un Bossendorfer din 1928 care, pe moment, ne-a ajutat foarte mult în organizarea concertelor noastre, dar tot timpul aveam dorinţa să avem un pian de concert adevărat, cu coadă lungă. Se pare că acum visul nostru s-a împlinit".

Voci din publicul oraşelor vizitate de Pianul călător şi de pianistul Horia Mihail în această vară şi-au exprimat entuziasmul. "Până acum eu am auzit doar fanfara care cânta în parc. Nu am asistat niciodată la un astfel de eveniment. E plăcut să auzi muzică de tipul ăsta la noi, e muzică de calitate." a declarat o tânără de 18 ani venită la concert la sugestia profesoarei de limba română, pentru prima dată la un concert de muzică clasică. "Superb! Îi multumesc prietenului meu că m-a adus la acest concert şi le mulţumesc celor care au organizat acest eveniment şi l-au adus pe Horia Mihail în oraşul nostru. E un pianist de excepţie. Unele dintre piese îmi erau cunoscute, altele au fost în primă audiţie, dar dacă ar fi şi mai des astfel de evenimente, ar fi şi mai bine. Şi, cel mai important, ne bucurăm că în felul acesta se mai aude şi de oraşul nostru.". "Recitalul ne-a încântat!" mărturisea entuziastă o profesoară de muzică  "Era nevoie de aşa ceva aici şi a fost cu totul şi cu totul deosebit. Piesele au fost alese aşa încât să placă atât unui public avizat, cât şi celor mai puţin cunoscători. Nu mai vorbesc de pianist, care este un virtuoz! Aş vrea să-l văd mai des." a continuat ea cu acelaşi entuziasm. "Un adevărat regal, o seară de neuitat, nici nu-mi găsesc cuvintele, m-am simţit extraordinar de bine! Şi aş vrea să se repete astfel de episoade, pentru că noi suntem însetaţi de cultură. Faptul că pianul va rămâne aici, mă face să sper că o să-l vedem mai des şi pe Horia Mihail",  spunea un locuitor din Sânnicolau Mare.

Proiectul Pianul Călător a fost gândit pentru început pe o perioadă de trei ani, următoarea ediţie fiind preconizată pentru anul viitor, când un al treilea pian pus la dispoziţie de Radio România va pleca spre un oraş unde până în acest moment nu a existat un pian de concert performant.

Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo
Eveniment susţinut de : Radio România.
Partener oficial: Volkswagen
Sponsori: Revalid, JTI, BCR
Coproducător: Radio România Regional şi TVR 3
Parteneri: Societatea de muzică veche, Athenee Palace Hilton, Nissa, AdeGas Oil, Hotel Pantex, Chez Marie
Parteneri media: Money Channel, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Şapte Seri, Observator Cultural, BeWhere, Cultura, artactmagazine, agenţia de carte.ro, liternet, crazydeal, România liberă, Accente, Style Report, Cocor, Cocor Media Channel, AdEvolution
Parteneri culturali: Direcţia Formaţii Muzicale Radio România, Fundaţia Stefan Ludwig Roth din Mediaş, Catedrala Armenească din Dumbrăveni, Casa de cultură din Sighişoara, Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Tg. Mureş, Filarmonica de stat din Oradea, Liceul de muzică din Baia Mare, Opera Maghiară din Cluj, Filarmonica de stat din Piteşti, Radio Constanţa, Teatrul "George Ciprian" din Buzău, Teatrul dramatic din Focşani, Casa de cultură din Roman, Filarmonica de stat din Bacău, Biblioteca centrală universitară "Mihai Eminescu" din Iaşi. Centrul Cultural "Radu Şerban" - Caracal, Teatrul "Ştefan Iordache" Caracal, Filarmonica de stat din Timişoara, Casa de cultură din Sânnicolau Mare, Asociaţia culturală Pro Bartok din Sânnicolau Mare, Primăria din Sânnicolau Mare
Cu: Horia Mihail

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus