Studii de sunet în natură - Tabăra din Răzoare şi Orizont

Deşi nu există asemănări tematice între Orizont (cel mai nou scurtmetraj al lui Paul Negoescu, selecţionat în 2012 în secţiunea Semaine de la Critique de la Cannes) şi Tabăra din Răzoare (scurtmetrajul lui Cristi Iftime, selecţionat în secţiunea Cinéfoundation, în cadrul aceluiaşi festival), ambele scurtmetraje evidenţiază importanţa folosirii sunetului într-un spaţiu deschis, în cadre suficient de largi încît să cuprindă peisajele înconjurătoare, utilizate ca sursă de zgomote.

În Orizont, o succesiune de cadre relativ scurte alcătuiesc o (ultimă) zi din viaţa unui pescar de la malul Mării Negre. Printr-un film fără dialoguri, cu un singur personaj, Negoescu onorează peisajul marin şi un mesaj ecologic (pescarul tradiţional înghiţit, literalmente, de "progres", într-un moment - foarte inspirat - sugerat poluat, prin prisma unui apus "ceţos" de soare - totul pe un fundal vizual ce pare a fi consecinţa transformării unui fost teritoriu natural de pescuit într-o zonă industrială ostilă).

Ceva mai "complex" - în sensul unei naraţiuni ce conţine dialoguri şi mai mult de două personaje, Tabăra din Răzoare poate fi receptat şi ca un film-turistic. Doi studenţi - o fată şi un băiat - părăsesc tabăra, într-o drumeţie ce se întinde pe parcursul unei zile întregi, petrec o noapte împreună, îşi împărtăşesc planurile de viitor, sporovăiesc... Munţii, a căror splendoare ne este evidenţiată printr-o excelentă claritate a adîncimilor de cîmp, alcătuiesc aici un univers extrem de intim, în care bătăliile personajului principal se dau cu el însuşi - între durerea fizică şi "potenţialul" unei dureri sufleteşti, pare a cîştiga cea dintîi.

Însă dincolo de "mesaje" şi probabilitatea de a avea în faţa două scurtmetraje ce constituie o bună îmbinare a minimalismului cu evazionismul, atît Orizont cît şi Tabăra... se sprijină serios pe efectele de sunet ce provin din spaţiile în care trăiesc personajele.

În cazul filmului lui Negoescu, semnificative rămîn bufniturile, ce se aud din ce în ce mai accentuat, sub barca pescarului. Zgomotele acumulează tensiuni, pînă într-un final cînd acestea se dovedesc extrem de importante în deznodămîntul filmului.

În schimb, Iftime optează pentru o altă funcţie pe care o îndeplineşte folosirea sunetului în naraţiunea filmului. El construieşte o "capcană auditivă". Utilizarea zgomotelor (ne)auzite de fată în pădure, chiar şi pentru cîteva secunde (partenerul ei o linişteşte aproape imediat, pe motiv că ceea ce crede ea că a auzit nu poate fi posibil în acea zonă), creează un moment în care avem impresia că vom asista la "ceva", într-un film în care "nu se întîmplă nimic".

Totuşi, în cazul ambelor scurtmetraje, pomparea tensiunilor prin mijloace sonore parcurge un drum pregătitor: personajele izolate, pe toată durata filmelor, sînt înconjurate atît de sunete ce provin din spaţiile în care acestea îşi desfăşoară acţiunile, cît şi de sunete pe care ele însele le propagă.