Oscarurile 2005 - Un an cu filme triste, pline de umor

"Win or loose,
Hit the booze!"
(Hubert Davis, regizor canadian nominalizat la Oscar pentru Hardwood, documentar de scurt-metraj – categorie inventată parcă special pentru canadieni...)

Cum globul meu de cristal s-a ciobit astă-vară cînd a căzut de la etaj (prietenii ştiu de ce...), nu mai am nici o şansă să pătrund în capetele membrilor Academiei Americane de Imagini (Artistic) Mişcătoare. Plus că s-ar putea să nici nu găsesc mare lucru acolo, dat fiind că majoritatea zac prin diverse aziluri, mai mult sau mai puţin de lux.

Aşa că anul ăsta mi-am făcut eu Oscarurile proprii ("mi-o croşetat muierea unele din lînă", vorba bancului...) fără a ţine prea mult seama de nominalizările 'mnealor. Doar că nu m-am hotărît încă cin' să le prezinte.

Într-un an doldora de filme bune şi foarte bune dar sărăcuţ în filme mari, în care box-office-ul cumulat al celor trei filme de animaţie nominalizate l-a depăşit cu mult pe cel al filmelor "adevărate", iată, cu voia dumneavoastră, şi lista unui cinefag transatlantico-boreal...

Lista chiar asta e, o listă (fără o ordine anume) de filme / regizori / actori / actriţe plăcute ochiului, minţii şi sufletului subsemnatului.

Care va să zică... (tobe, surle, trîmbiţe):


  Filme

Before Sunset. Pentru o conversaţie sclipitoare, pentru amintirea lui Eric Rohmer, şi, nu în cele din urmă pentru junghiul subtil al şanselor ratate. Before Sunset e o pasăre rară din cel puţin două motive: 1) un sequel cel puţin la fel de bun ca şi originalul şi 2) un film scurt ŞI în timp real.

Million Dollar Baby. Un film căznit, transpirat, bîntuitor şi biruitor (mai ales c-o să mai ia şi Oscarul...). Încă un clasic marca Eastwood.


  Regizori

Richard Linklater pentru Before Sunset. Pentru un Paris mai frumos ca oricînd şi pentru c-a reuşit să injecteze atît de mult spaţiu vizual într-o poveste condensată şi locvace.

Michel Gondry pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Pentru c-a reuşit să jongleze cu mintea 'la foc automat' a lui Charlie Kaufman şi cu Jim Carrey, la foc automat pur şi simplu, fără a scăpa nimic pe jos. Curat strălucire eternă!...


  Actori

Johnny Depp în Finding Neverland. Pentru expresivitatea feţei (vai, atît de rară în Hollywood-ul zilelor noastre), pentru că ne-a arătat că / cum un sex simbol poate juca şi-un personaj asexuat fără a-şi pierde din magnetism.

Jamie Foxx în Collateral. Întruparea lui Ray Charles e demnă de laudă, dar personajul creat în filmul lui Michael Mann e original şi fascinant.


  Actriţe

Kate Winslet în Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Pentru graţia cu care a balansat pe muchia prăpăstiei din sublim şi ridicol şi pentru lumina frumos-albăstrie în care l-a pus pe Jim Carrey.

Hilary Swank în Million Dollar Baby. Pentru că s-a eschivat foarte bine de clişeele pugilistice şi pentru... bărbăţia cu care a luat acel pumn în barbă de la începutul actului final al filmului. OK, mai e ceva pîn' la un rol bun în fustă, dar pîn-atunci... Mo Chuisle!


  Alţi actori şi actriţe

Clive Owen şi Natalie Portman în Closer. Pentru c-au furat ditamai filmul de sub nasurile (la înălţime, altfel) lui Jude şi al Juliei. El – pe atît de ameninţător, pe cît de vulnerabil. Ea – pe cale să-şi depăşească condiţia de ingenuă. Amîndoi: doi (viitori) mari actori!

Thomas Haden Church şi Sandra Oh în Sideways. El – pentru c-a reuşit să facă superficialitatea, şovinismul şi egoismul atît de naturale şi agreabile. Ea – pentru voce, pentru numele de familie şi pentru că e din Toronto...

Cate Blanchett în The Aviator. Pentru portretul îndrăzneţ (nici aidoma, nici caricatural) al unui geniu neadaptat, Katherine Hepburn. Pentru o scînteie de viaţă într-un film muribund care nu se mai termină odată, întocmai ca gornistul lui Peter Sellers din The Party...


  Şi în final, dar nu şi în cele din urmă... Being Julia, Downfall, House of Flying Daggers, Hotel Rwanda, Kinsey, Ray, The Sea Inside, Shark tale, Sideways şi Yesterday – pentru c-au fost nominalizate la Oscar după ce-au avut premiera (mondială sau nord-americană) astă-toamnă, la Festivalul de Film de la Toronto.

Dar pînă una, alta, ca să mai ştergem din amintirea lui Bacovia, cel parafrazat în titlu, luaţi mai curînd aminte la mai-sus-citatul domn Davis şi înfăşuraţi-vă-n lamé & boa şi daţi cep la Moët & Courvoisier!

(Toronto, vinerea de dinainte de Oscaruri)