Die bitteren Tränen der Petra von Kant / The Bitter Tears of Petra von Kant este un film autobiografic şi are ca sursă de inspiraţie propria dramă erotică trăită de Fassbinder în acei ani. Fassbinder este atras de geometria claustrării, preţ de două ore camera lui de filmat nu părăseşte habitatul ermetic al unei excentrice creatoare de modă haute couture, Petra von Kant, unde îşi sugrumă cu tact rând pe rând personajele, toate de sex feminin, prin apropierea sufocantă atât fizică, cât şi emoţională dintre ele.
Petra, personaj macro expus în plinătatea sa, porneşte nu prin a fi femeia umilă recent trecută printr-un divorţ, ci femeia matură a cărei capacitate de înţelegere şi inteligenţă o propulsează în rândul marilor gânditori. Fiecare gest şi cuvânt al Sidoniei, prietena compătimitoare, este contrazis cu superioritate de Petra: "Este uşor să simţi milă, dar este mult mai greu să înţelegi. Dacă înţelegi pe cineva nu mai are niciun rost să-ţi fie milă. Poţi ajuta la schimbarea lucrurilor. Ţi-e milă doar de ceea ce nu poţi să înţelegi." Petra nu cunoaşte codurile de comportament probate şi de încredere la care face aluzie Sidonie, fericirea şi frumuseţea unui cuplu constă doar în sforţarea de a fi conectat în permanenţă la lucrurile care se petrec în tine şi celălalt. Petra von Kant nu cunoaşte reţete, sentimente viscerale precum dragostea nu pot fi anexate modelelor dovedite prin uniformizare experimentală: "Oamenii sunt făcuţi să aibă nevoie unii de alţii, doar că noi nu ştim cum să trăim împreună."
Scăpată dintr-o căsătorie pe care o aseamănă cu o mlaştină, Petra îşi dezvăluie fără pudoare greaţa şi aversiunea faţă de fostul ei soţ care puţea a bărbat şi al cărui farmec copleşitor de altădată îi umplea acum ochii de lacrimi şi îi provoca repugnă. Însă în foarte scurt timp cea care până nu demult era sufocată de dragoste devine ea însăşi un focar de amor bolnăvicios, dependenţă, atenţie şi complimente, toate îndreptate înspre Karin, o tânără fără prea multe perspective a cărei supunere ingenuă atunci când i se promite o carieră strălucitoare în lumea modei o fascinează definitiv pe Petra, vădit plictisită de relaţia S&M cu asistenta ei Marlene, tot timpul tăcută şi servilă, dar care aude, vede şi ştie tot.
Toată atenţia în filmul lui Fassbinder este îndreptată înspre Petra von Kant. Chiar şi după redresarea emoţională a lui Karin, în care regizorul german prevede revolta proletarului împotriva burghezului opresiv, singura suferinţă autentică o resimte doar Petra. Rainer Werner Fassbinder construieşte una dintre cele mai memorabile secvenţe din cariera sa de cineast în care personajul principal feminin, Petra von Kant, îşi vomită la propriu tulburările convulsive provocate de obsesia maladivă pentru Karin. Momentul este insuportabil de apăsător întrucât camera de filmat rămâne încremenită pentru câteva minute bune. Lipsa unui semn din partea lui Karin o îmbrânceşte pe Petra direct către porţile Infernului, iar acolo supliciul este necruţător. Scena funcţionează ca o terapie cathartică şi sfârşeşte prin concluzia înţeleaptă a Petrei: "Trebuie să iubeşti fără să ceri, eu nu o iubeam, vroiam doar să o transform în posesiunea mea."
Chiar dacă până spre finalul filmului comportamentul stăpânului faţa de servitorul său atinge pragul critic de isterie şi răutate, odată vindecată după fuga dintr-o căsnicie care o sufoca şi dintr-o relaţie homosexuală în care chiar ea a preluat rolul de opresor, Petra îi redă libertatea lui Marlene, cea care dând dovadă de atâta supunere şi devotament părea că nu o va părăsi niciodată indiferent de tratamentul care îi era administrat. Cu toate acestea ultima scenă a filmului o surprinde pe Marlene strângându-şi puţinele lucruri într-o valiză şi părăsind locuinţa Petrei.
În The Bitter Tears of Petra von Kant prin mecanisme introspective sunt apăsate cu o insistenţă nemiloasă punctele cele mai vulnerabile ale unei femei cu o carieră de succes din burghezia germană. Filmul are caracter autobiografic, Fassbinder îşi transferă toate trăirile în personajul regal, Petra von Kant. Recognoscibile sunt aluziile la un bărbat negru, bine făcut, cu un falus imens, care era chiar iubitul regizorului, El Hedi ben Salem M'Barek Mohammed Mustapha, dar şi la lipsa somnului şi chinul Petrei von Kant de a nu dormi, probleme reale cu care Fassbinder s-a înfruntat mulţi ani şi care au constituit chiar cauza decesului său după o combinaţie fatală între prea multe somnifere şi cocaină.
Singura prezenţă masculină din film este o reproducerea pe un perete întreg a picturii lui Nicolas Poussin - Midas and Bacchus, care datează din 1625. Personajele feminine îşi croiesc dramele în prezenţa acestor trupuri masculine dezgolite care funcţionează ca fundal şi care se conturează simbolic pe parcursul desfăşurării filmului.
The Bitter Tears of Petra von Kant alătură furia de nestăpânit cu momente de hipersensibilitate, dar transgresează zona instinctivă a sentimentelor şi cu ajutorul raţiunii priveşte de sus cu aroganţă zbuciumul teribil, avalanşa dementă pe care o stârneşte dragostea şi toate ramificaţiile ei. Fassbinder s-a autointitulat un anarhist romantic, fiind socotit drept cel mai glacial, dar şi vulnerabil regizor de film din Germania.