Cameleon sensibil,
Pe scenă împrumuţi
Textura lemnului.
Eşti fibră vie
Prin care curge seva
Poveştii milenare.
Prin tine lemnul
Se înmoaie-n lut,
Mişcător, alunecos,
Inform, incert.
Lutul respiră,
Gâfâie, transpiră
Animalic.
Amuşini căutând
Lumina iubirii
Din femeia legendară.
Şi monstrul se desface,
Îşi găseşte verticala,
Se înalţă sabie spre zei.
Altă iubire ţi se ascute
În privire: de el, de om
Ce-nfruntă zeii.
Pedeapsa o primeşti
În locul lui.
Şi-atunci, tot ce părea
Solid, materie-nviată,
Se desface-n umbră.
O umbră tremurândă
Prin care iar zăresc
Textura lemnului,
A scândurii din scenă...
Cameleon sensibil,
Ieşit acum în lume,
Rămâi doar o privire albastră
De întrebare ce reflectă cerul.