Datorită dramaturgiei simple, înfăţişând apropierea în copilărie şi îndepărtarea la marturitate, prima parte a filmului e mai reuşită prin precizia organică a sentimentelor descrise şi absenţa unei rezolvări. Camera lui Arnold se apropie extrem de personaje şi de mediul lor. Ceea ce regizoarea a realizat cu brio, şi mă îndoiesc, fără să ştiu, că acest aspect există în ecranizările anterioare, este ancorarea viguroasă în organicul vegetal al locaţiei. Aici s-ar putea întrezări un sentiment al trecutului, în sensul nostalgiei, al timpului interior. Drama are loc pe dealuri sterpe, unde vântul urlă furibund, mai ales când duce ploaia dinafară înăuntru. Romanul lui Emily Brontë îi ia pe iubiţi de mici, legătura pre-pubertală din vremea necuvintelor ramificându-se în dramă odată cu imposibilitatea împlinirii emoţionale la maturitate. Mai ales firescul copilăriei i-a ieşit regizoarei, cu cei doi copii actori: Solomon Glave şi Shannon Beer.
Filmat în mare parte cu camera din mână, în format 4/3, cu multe prim-planuri şi detalii, Wuthering Heights are o atmosferă întunecată, lugubră, care decurge natural din terenurile mlăştinoase ale Yorkshire-ului, potrivindu-se cu povestea tragică de iubire. În izolarea cătunului englezesc, personajele se iscodesc necontenit, conflictul fiind relaţia dominantă nu doar între Heathcliff şi fratele mai mare al ingenuei Catherine, ci şi în interiorul familiei de adopţie. Nu se vorbeşte mult, gros-planurile de fluturi, detaliile de blană de oaie sau crenguţe acoperite de brumă creând încet apropierea dintre cei doi copii, stabilind depozitul de memorie la care Heathcliff se va raporta odată cu întoarcerea lui ca bărbat matur. Sentimentele dominante sunt ura şi răutatea, până şi relaţiile maritale fiind brutale, utilitariste, cu excepţia Heathcliff / Catherine.
Extraordinară creatoare de atmosferă, Andrea Arnold încearcă, în partea a doua a filmului, să atingă un tragism comparabil poveştii dintre Romeo şi Julieta. O nouă stea a cinematografului britanic, Kaya Scodelario, e distribuită în rolul crescutei Catherine pentru a susţine idila cu nurii testaţi în serialul Skins. Focalele lungi ale lui Robbie Ryan cercetează mai departe prim-planurile iubiţilor damnaţi şi firele de iarbă ce-i înconjoară. Însă din cauza ţesăturii dramaturgice subţiri, cu un număr mic de personaje care se ciocnesc unele de altele pe două dealuri, crescendo-ul dramatic nu reuşeşte să fie atât de convingător pe cât ar merita-o sentimentele expuse. Momentele de disperare ale lui Heathcliff matur, în care se culcă peste o Catherine moartă, întinsă pe masă, ori, mai târziu, încearcă să-i desfacă sicriul, vădesc intenţii regizorale nude, nesusţinute de construcţia dramatică. Actorii parcă au fost puşi să "facă", să plângă, să se dea cu capul de trunchiuri.
Personal, sunt un admirator al autoarei Andrea Arnold. Primele ei două filme de lungmetraj, Red Road (2006) şi Fish Tank (2009) sunt poveşti contemporane tensionate, bine jucate şi excelent regizate, iar Wuthering Heights n-a fost un proiect personal, ea fiind regizoare angajată. Încerc, în felul acesta, să-i găsesc scuze pentru neîmplinirile de concepţie şi s-o recomand în ciuda lor.