"Întrebare la Radio Erevan: Putem să facem sex într-o zi de doliu naţional? Răspuns: Da, însă doar cu nevasta, ca să fie trist!"
Un bărbat îi spune acest banc unei femei pe care a câştigat-o la poker. Nu e nevasta lui, e nevasta altcuiva. Bărbatul e miliardarul Dinu (Marius Manole), un epicurian care profită de toate oportunităţile pe care i le scoate în cale norocul.
Iar şansa lui de astăzi este să aibă timp de 24 de ore drept de proprietate asupra Elenei (Puşa Darie), partenera de viaţă a unui perdant la masa de joc. O zi şi o noapte, Dinu preia rolul de stăpân al unei case care nu-i aparţine şi intenţionează să facă sex cu soţia altuia. Dacă Elena refuză să se urce în pat cu el, atunci toată averea soţului ei îi rămâne lui Dinu.
Acesta este punctul de plecare al piesei Aplauze pentru Lena, scrisă de Valentin Nicolau şi regizată de Chris Simion. Un spectacol lectură a avut loc, în premieră, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului de Teatru Independent Undercloud. Piesa cu subtitlul O zi, aproape face parte din volumul Poveşti din al nouălea cer publicat de curând la Editura Nemira.
Textul lui Valentin Nicolau este cuceritor şi asta s-a văzut, la lectură, în primul rând în felul în care i-a convins pe cei doi actori care l-au rostit: Puşa Darie şi Marius Manole. Dacă primele fraze au întâmpinat o anumită rezistenţă din partea lor, treptat, pe măsură ce şi-au cunoscut personajele, aceştia au început să se simtă din ce în ce mai confortabil.
Aforisme stinse în umor
Valentin Nicolau a spus, după spectacol, că a auzit în copilărie povestea bărbatului care şi-a pierdut nevasta la poker, acum 40 de ani. Ea s-a contopit cu altă istorioară presupus reală, despre o fostă mare glorie a scenei, pe care soţul ei a claustrat-o într-o vilă, ca pe un trofeu, şi căreia i-a interzis să mai joace.
Din aceste fire, Valentin Nicolau a ţesut o poveste puternică, palpitantă mai ales în prima ei jumătate; o dramă psihologică în care realul şi imaginarul se contopesc. O piesă solidă, o plăcere pentru spectatorul căruia îi place să fie atent la text, atunci când se află în sala de teatru. E drept, ritmul se mai disipează din a doua jumătate, fiind ţinut pe loc de monologuri lunguieţe, dar textul nu plictiseşte, pentru că temperează prin umor posibilele excese melodramatice. În Aplauze pentru Lena, piesă scrisă în doar trei nopţi, după cum a mărturisit Valentin Nicolau, Elena, actriţa retrasă prea devreme, trăieşte în mijlocul unui miraj, uneori mai real decât realitatea însăşi.
Cu siguranţă, piesa ar avea de câştigat dacă ar fi montată alert şi dacă ar fi presărată cu mai multe indicii despre identitatea personajelor, pentru că lucrurile devin la un moment dat confuze.
Femeile, teatrul, căsnicia
Drama lui Valentin Nicolau inventariază viaţa, lăsând în urmă o serie de aforisme despre mariaj ("Căsătoreşte-te în grabă ca să regreţi pe îndelete"; "Cele mai multe căsnicii încep cu paradisul, se transformă în purgatoriu şi sfârşesc în infern"), comoditate ("Temniţa cea mai de temut e cea în care te simţi bine"), dorinţă ("Femeile sunt un bun comun. Nu trebuie ţinute la vedere că stârnesc pofta de a fi cumpărate"), teatru ("Aplauzele sunt declaraţiile lor de dragoste, singurele pe care relaţia asta actor - spectator le poate presupune", mister ("Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu pentru a fi înţelese") şi înţelepciune ("Când treci pe lângă orbi, închide şi tu măcar un ochi!"). Se vede cu ochiul liber că textul e tocmai bun de montat.