Omara Portuondo si cei 12 muzicieni care o însoţesc vor sosi la Bucureşti după un zbor lung de la Havana, fiind nevoiţi să se adapteze diferenţei de fus orar, dar şi de temperatură...
Concertul de sîmbătă, 12 martie 2005, va începe la ora 20.00 cu un mini-recital Maria Răducanu (voce) şi Sorin Romanescu (chitară).
Omara Portuondo va intra în scenă la ora 20.15 şi va umple Sala Palatului de ritmuri de guaracha, son, filin, trova, bossa nova sau bolero, timp de cel puţin 100 de minute.
Repertoriul de concert va fi preponderent alcătuit din piese de pe albumul Flor de Amor, editat anul trecut la casa de discuri World Circuit, producător exclusiv al albumelor marca Buena Vista Social Club.
Casa de discuri A&A Records, în asociere cu librăriile Cărtureşti, este reprezentantul în România al World Circuit şi primul promotor al acestui curent muzical în România.
Aţi putea să ne povestiţi despre momente speciale pe care le-aţi trăit pe scenă împreună cu Compay Segundo sau Ibrahim Ferrer?
Pentru mine, şi cred că şi pentru public, cel mai emoţionant duet a fost cel compus împreună cu Ibrahim Ferrer, mai ales că ne întîlneam după foarte mult timp. Ştiam că se retrăsese şi că nu mai cînta. Cînd am intrat în studiourile Egrem şi l-am văzut a fost minunat, iar cînd am început să cîntăm Silencio ne-au dat la amîndoi lacrimile. A fost o clipă impresionantă pentru mine. A fost o mare bucurie să lucrez şi cu Compay Segundo, mai ales atunci cînd am cîntat splendidul Veinte Anos.
Acasă sunteţi supranumită "Dona Omara" şi "logodnica filing-ului". Ce efect are asupra dvs acest respect pe care îl inspiraţi iubitorilor de muzică din Cuba?
Respect toate genurile de muzică şi toţi muzicienii. Sunt o persoană prietenoasă şi îmi place să vorbesc cu toată lumea. Am colaborat cu muzicieni din Cuba şi alte ţări. Cînd sunt la volan, mă opresc la fiecare pas să salut şi să vorbesc cu lumea. Simt afecţiunea pe care o stîrnesc în jurul meu.
Faptul că aţi lucrat cu Ale Siqueira în timpul înregistrărilor la "Flor de Amor" a schimbat în oarecare măsură felul în care cîntaţi?
Sigur. Ale e un tînar producător brazilian foarte talentat. A avut multe idei şi i-a plăcut să le împărtăşească cu mine, şi împreună am dat formă cînteceleor pe care le-a produs. Influenţa braziliană se simte în tot albumul, dar într-un fel foarte discret, amestecîndu-se elegant cu muzica noastră cubaneză. Mi-a plăcut întotdeauna muzica braziliană şi să lucrez cu Ale a fost o plăcere, mi se pare că în acest album vocea mea e mai caldă.
Mai cîntaţi cîntece pe care le-aţi învăţat în casa parinţilor dvs pe cînd eraţi o copilă?
Da, cum să nu. Acasă cîntam cît era ziua de lungă. Părinţii mei formau un cuplu fericit şi se iubeau nespus de mult. Eram o familie foarte simplă dar binecuvîntată cu multă iubire. Se cîntau la noi în casă multe din cîntecele tradiţionale cubaneze şi acum le cînt cu aceeaşi plăcere. Cel mai celebru e La Bayamesa al lui Sindo Garay.
E o onoare pentru noi să vă vedem live într-un concert la Bucureşti. Ce sentiment aveţi cîntînd în atît de multe ţări? Unde aţi găsit audienţa cea mai apropiată de publicul de acasă?
Sunt o persoană foarte norocoasă şi îmi place aşa de mult ceea ce fac. În fiecare turneu şi de fiecare dată cînd urc pe scenă am un simţămînt foarte puternic. E un fel de comunicare între mine şi public care nu se poate descrie în cuvinte. Mi s-a părut întotdeauna că limbajul e esenţial în muzica noastră, pentru înţelegerea versurilor care au atîtea semnificaţii. Am constatat cu surprindere că în Asia, oamenii îmi cîntau cîntecele. Sunt sigură că în România comunicarea cu publicul va fi foarte specială. În ţara dvs aveţi o uriaşă cultură muzicală.
Aveţi de gînd ca la Bucureşti să cîntaţi ceva de pe primele dvs albume -Magia Negra şi Esta es Omara Portuondo?
Voi cînta piese de pe utlimul meu album Flor de Amor. L-am promovat peste tot în Europa şi acum am plăcerea şi dorinţa de a-l prezenta şi la Bucureşti. Desigur că vor fi şi surprize, dar nu le voi dezvălui acum.
Începuturile
Omara Portuondo s-a născut la Havana în octombrie 1930. Mama ei provenea dintr-o familie de spanioli bogaţi care îi pregăteau o căsătorie cu cineva din 'înalta societate'. În schimb, a fugit cu bărbatul pe care îl iubea, un jucător de baseball înalt şi chipeş din echipa naţională a Cubei. În plus, iubitul ei era negru, în nişte vremuri în care lumea se mai încrunta la căsătorii interrasiale. "Mama mea a ascuns întotdeauna faptul că se căsătorise cu un negru. Dacă se întîlneau pe stradă se prefăceau că nu se cunosc. Însă acasă construiau tot ceea ce societatea le interzicea - un cămin liniştit şi plin de armonie. Se iubeau foarte mult", îşi aduce aminte Omara. Au avut trei copii şi, ca în orice cămin cubanez, la ei acasă muzica era nelipsită. Nu exista gramofon, pentru că nu aveau bani. Răsunau în schimb vocile părinţilor, cîntînd în bucătărie şi în timpul treburilor zilnice. Cîntecele de atunci reprezintă pentru Omara primele lecţii de muzică, rămînînd în repertoriul ei pînă azi.
În momentul în care sora ei mai mare Haydee a devenit dansatoare la faimosul cabaret Tropicana, Omara i s-a alăturat, chiar dacă mai mult din greşeală... Într-o zi în 1945, trupa de balet s-a trezit cu o dansatoare lipsă, cu două zile înainte de o premieră importantă. Omara asistase la repetiţiile surorii ei de atîtea ori, încît învăţase pe dinafară toţi paşii, drept pentru care a fost aleasă ca suplinitoare. "Tropicana" era un cabaret foarte chic, dar am refuzat, pentru că eram foarte timidă şi îmi era ruşine să îmi arăt picioarele. La îndemnul mamei ei, totuşi, a debutat în cariera ei de dansatoare, formînd o pereche celebră împreună cu Rolando Espinosa; în 1961 chiar a lucrat ca profesoară de dansuri clasice la Şcoala de Arte.
The Fiancee of Feeling
În week-end-uri Omara şi sora ei cîntau jazz american cu un grup de prieteni, printre care Cesar Portillo de la Luy, Jose Antonio Mendez şi pianistul orb Frank Emilio Flynn. Au devenit celebri sub numele de "Los Loquibambia" şi stilul lor - versiune cubaneză de bossa nova cu influenţe de jazz american - a primir denumirea de "feeling" sau "filin" cum se scria în spaniolă. La debutul ei de la radio, Omara a fost prezentată astfel: " Miss Omara Brown, logodnica "filin"-ului". Încă mulţi dintre cubanezi încă o numesc "la novia del filin". Omara îşi aminteşte că pe vremea aceea muzica cubaneză era influenţată de muzica populară din diverse ţări, incluzînd Argentina, Brazilia şi, evident, Statele Unite ale Americii.
În 1952, Omara şi Haydee formaseră un cvartet vocal cu Elena Bourke şi Moraima Secada, condus de pianista Aida Diestro. Cuarteto Las D'Aida urma să devină unul dintre cele mai importante grupuri din istoria muzicii cubaneze, grup din care Omara Portuondo a făcut parte timp de 15 ani. Componenţa iniţială a editat doar un single la casa de discuri RCA Victor în 1957. "Am fost în turneu în America; aranjamentele vocale ale grupului Las D'Aida erau foarte inovatoare. Toată lumea ne-a ovaţionat, iar cînd Nat King Cole a concertat la Tropicana am cîntat pe scenă cu el", îşi aminteşte Omara.
Cariera solo
Albumul ei de debut solo, Magia Negra, a apărut în 1959. A fost un experiment plin de curaj, combinînd muzica cubaneză cu jazz-ul american, cu versiuni ale piesei "That Old Black Magic" şi "Caravan"-ul lui Duke Ellington.
După lansarea albumului solo a rămas împreună cu grupul Las D'Aida şi la expirarea contractului de doi ani la un hotel din Miami s-a întors în Cuba imediat după criza rachetelor care a dus la ruperea brutală a relaţiilor dintre Cuba şi SUA. A mers mai departe cu grupul pînă în 1967 cînd s-a hotărît să îşi urmeze cariera solo. "Plecaseră atîţia solişti în exil încît rămăsese un gol de umplut" - spune Omara. Cultura din Cuba începea să capete o importanţă din ce în ce mai mare, iar muzica era încurajată în mod activ prin înfiinţarea unor şcoli dedicate. Din aceste şcoli au ieşit mulţi muzicieni talentaţi care şi-au cîştigat cu uşurinţă un statut aparte în societate. Omara reprezenta Cuba la festivaluri internaţionale din lumea întreagă dar îşi menţinea statutul privilegiat şi în ţară.
Anii imediat următori revoluţiei au fost nişte ani extrem de dificili pentru Cuba izolată de restul lumii. Omara îşi aduce aminte şi acum că în 1967 practic toată populaţia Cubei era angrenată în obţinerea unei recolte record la producţia de trestie de zahăr."Toată lumea participa la tăierea trestiei pe plantaţii şi noi ca muzicieni îi susţineam pe muncitori cu cîntecele noastre."
Anii '70 o găsesc pe Omara cîntînd în ansamblul charanga numit Orchestra Aragon. În această perioadă călătoreşte enorm, în turnee prin Japonia, Europa de Est, Scandinavia, Franţa, Belgia. A înregistrat mai multe albume pe parcursul următoarelor două decenii, dintre care unul împreună cu Adalberto Alvarez (1984) şi altele două Palabras şi Desafidos la începutul anilor '90.
Buena Vista Social Club
În anul 1996, în timpul sesiunilor de înregistrare pentru Buena Vista Social Club, Omara a fost invitată să cînte un bolero; a ales să cînte Veinte Anos, împreună cu Compay Segundo. Cîntecul a devenit unul dintre cele mai apreciate de pe album. Omara a avut la dispoziţie numai cîteva ore pentru înregistrări, după care a plecat direct într-un turneu în Vietnam.
Există un moment profund în filmul Buena Vista Social Club al regizorului Wim Wenders, momentul în care Omara Portuondo şi Ibrahim Ferrer tocmai termină de cîntat covîrşitor de frumosul Silencio. În textul cîntecului se spune că dacă florile din grădină vor vedea tristeţea ei, se vor ofili şi vor muri. La aplauze, o lacrimă se formează pe obrazul Omarei. Ibrahim îşi scoate batista din buzunar şi îi şterge cu grijă obrazul. Este scena preferată a lui Wenders pentru felul în care surprinde într-un singur cadru lirismul muzicii cubaneze. De multe ori numită Edith Piaf a Cubei, Omara a ţinut cu sufletul la gură publicuri largi din cabaretele şi cluburile de noapte din Havana. Pasiunea şi sinceritatea emoţionantă din vocea ei au făcut din Omara un personaj adorat pe scenele cubaneze. Cu toate astea, ca şi Ibrahim Ferrer, a trebuit să aştepte pînă la albumul Buena Vista să se bucure de recunoaşterea internaţională.
Omara a mers mai departe cu Buena Vista şi a participat la spectacolele memorabile de la Amsterdam şi de la Carnegie Hall din New York, precum şi la albumul imediat următor - Buena Vista Social Club presents... Ibrahim Ferrer.
O nouă epocă
În anul 2000, casa de discuri World Circuit a editat albumul Buena Vista Social Club presents... Omara Portuondo, al treilea dintr-o serie şi un album care în cele din urmă a plasat vocea ei expresivă în centrul atenţiei, acolo unde merită. Albumul a beneficiat de prezenţa unei formaţii de vis, incluzînd muzicieni din Buena Vista - Ruben Gonzalez, Orlando 'Cachaito' Lopez, Manuel 'Guajiro' Mirabal, şi Jesus 'Aguaje' Ramos, Eliades Ochoa, Compay Segundo, Manuel Galban şi Ibrahim Ferrer.
Albumul a fost primit extrem de bine, iar urmarea firească a fost un turneu mondial în 2000-2001 în care Omara i-a luat şi pe Ruben Gonzalez şi Ibrahim Ferrer, oferind unei întregi generaţii noi de fani ocazia de a-i vedea live pe cei trei iluştri muzicieni.
În 2002 a urmat un nou turneu mondial solo, cu nenumărate concerte în America de Nord şi Europa. Toamna a participat la Festivalul de Jazz din Japonia, pe aceeaşi scenă cu Herbie Hancock, Michael Brecker, John Patitucci, Wayne Shorter sau Danilo Perez. În vara lui 2003 a fost prezentă la mai multe festivaluri europene, fiind cap de afiş pe scena One World la legendarul festival Glastonbury din Marea Britanie. Următorul turneu a fost în Canada şi Statele Unite cu o formaţie plină de muzicieni talentaţi ca Papi Oviedo (chitara tres), Rolando Baro (pian) şi Fabian Garcia (contrabas).
În septembrie 2003, Omara s-a întors în studiourile EGREM să înregistreze pentru cel de-al doilea album solo. Produs de Nick Gold şi Ale Siqueira - un brazilian care a lucrat pentru Caetano Veloso sau Tribalistas (cîştigători Grammy). Echipa de producţie a fost completată de apreciatul inginer de sunet Jerry Boys şi celebrul compozitor cubanez Demetrio Muñiz.
Flor de Amor marchează o schimbare de direcţie pentru Omara Portuondo, dezvăluind o diversitate mai mare de texturi şi subtilităţi ale vocii ei. Pe acest album, solista principală din Buena Vista Social Club apare însoţită de o echipă selectă de muzicieni cubanezi şi brazilieni care conferă materialului un stil aparte.
Sunetul vocii Omarei este cu adevărat măiastru, iar cîntecele de pe albumul nou pun în valoare maturitatea unei interprete întru totul stăpînă pe talentul său extraordinar. Acest album descoperă şi o parte ceva mai introspectivă a caracterului solistei, oferindu-i ascultătorului posibilitatea de a afla noi şi noi game de texturi şi stiluri pe care ea le stăpîneşte. Cîntecele sunt interpretări noi ale unui repertoriu clasic, o colecţie de amintiri preţioase, fiecare unică în felul ei.
2004 a găsit-o pe neobosita Omara tot în turneu, mereu în elementul ei pe scene din toată lumea, captivînd publicuri diverse cu prezenţa ei electrizantă, ca o adevărată ambasadoare a culturii cubaneze.