De aici încolo, însă, montarea e o creaţie teatrală autonomă, în care concepţia regizorală a lui Tompa Gábor primeşte replica prin coregrafia imaginată de Yolande Snaith, pe muzica lui Shahrokh Yadegari. Scenografia spectacolului, aparţinând lui Ian Wallace, se adaptează sugestiilor dramaturgice, fără să frapeze prin îndrăzneală.
Mişcarea browniană
Consideraţie aparte merită actorii: Györgyjakab Enikő, Albert Csilla şi Sinkó Ferenc. Întâi, pentru că fac şi ei creaţie, prin rezolvările coregrafice propuse. În al doilea rând, pentru că demonstrează o perfectă stăpânire a propriului corp şi a resurselor de expresivitate ale acestuia, într-un spectacol non-verbal. Pornit pe calea lui Beckett, show-ul debutează într-o coregrafie absurdă, cu protagoniştii angajaţi în serii de mişcări care devin rutine ale izolării autiste, fiecare pentru sine, fără legătură şi contact real cu celălalt. Treptat, barierele slăbesc, personajele interacţionează (folosind, uneori, procedee derivate din Contact Improvisation), chiar dacă o fac în numele zădărniciei. Finalul, care ne-a produs o puternică senzaţie de déjà vu (poate şi pentru că Tompa Gábor a realizat o versiune anterioară, în 2010, la Sushi Center for Urban Arts, San Diego) este un câştig prin actorul-copil Dimény Kristóf.
Concluzionând, vom spune că Romok igaz menedék / Ruine adevărate refugii e un spectacol elitist, accesibil şi gustat de un public de nişă, pasionat de Beckett, de transpunerile teatrale după acesta şi de un anumit gen de teatru experimental.
Romok igaz menedék / Ruine adevărate refugii, creaţie colectivă în spiritul lui Samuel Beckett,
cu: Györgyjakab Enikő, Albert Csilla, Sinkó Ferenc, Dimény Kristóf,
regia: Tompa Gábor,
coregrafia: Yolande Snaith, muzica: Shahrokh Yadegari, scenografie: Ian Wallace, costume: Jaymee Ngerwichit, asistent de regie: Borsos Levente.
Versiunea actuală se joacă începând cu 19 septembrie 2012, la Teatrul Maghiar din Cluj Napoca.