Nepotu' - Să rîdem cu Tamara Buciuceanu!

La 15 ani de la despărţirea noastră de coşmarul totalitarismului şi de protagoniştii lui intraţi în conştiinţa neamului sub elipticele etichete de "odiosul" şi "sinistra", pare aproape neverosimilă pofta publicului de a se amuza copios în sala de spectacol de mizeria morală, şi nu numai morală, a unui trecut de care, iată, spectacolele respective ne invită "să ne despărţim rîzînd". Acest lucru se face simţit şi la întîlnirea cu o piesă consacrată cuplului "împuşcaţilor de la Tîrgovişte", cum este O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, de Denis Dinulescu, unde şi spectatori, şi critici au aplaudat frenetic, arătîndu-se dispuşi să ierte minusurile din text şi din spectacol, dar şi la reprezentaţii ca acelea cu Poker sau Nepotu', după texte de Adrian Lustig, în care personajele trăiesc în prezent, dar se referă mereu la ororile "de ieri" şi la permanentizarea unor erori în societatea noastră de astăzi, acolo unde mulţi dintre "foşti" nu s-au dat la fund, ci o duc straşnic de bine. Din această "familie" puţin numeroasă de texte, ce şi-au aflat interesul din partea regizorilor şi aplauzele mai mult decît generoase ale publicului, acela intitulat "Nepotu'" a găsit drum spre inima, energia debordantă şi bucuria Tamarei Buciuceanu de a întrupa un asemenea personaj de fostă "activistă", amintindu-ne de memorabila sa creaţie din Cuibul, de Tudor Popescu, în regia, şi ea memorabilă, a lui Alexandru Tocilescu.

Secondată aici de Şerban Pavlu, cu talent, cu onestitatea şi altruismul cerute de un personaj în majoritatea timpului "reactiv", marea actriţă îşi pune în joc iscusinţa dozării mijloacelor de expresie, frazarea nuanţată, exploziile temperamentale ori stupefacţiile din gesturi, mimică şi mişcare, năzuind şi adeseori reuşind să satisfacă pofta de rîs a publicului, chiar şi dincolo de text (sau mai ales dincolo de text), aşa cum se întîmplă în cîteva scene savuroase, cum sunt acelea cînd eroina "se visează" în mijlocul adulaţiei subalternilor de altădată, cînd evocă la telefon bîlciul raportărilor false din economie ori cînd, ameţită de băutură şi de revederea nepotului, "alunecă" plină de haz de la trăiri reale către cele disimulate, de la tandreţe la parodie şi grotesc, pregătind acel final dorit surprinzător, în care se fac simţiţi şi fiorii dramei, fără ca ei să aibă timpul de a se transforma nedorit în melodramă. De altfel, acest moment al "anticlimaxului", cînd comedia tinde să se răstoarne pentru cîteva clipe în dramă, pare să definească aici şi ambiţia autorului, şi particularitatea cea mai importantă a unui text ale cărui slăbiciuni sunt contracarate, binevenit, de priceperea lui Horaţiu Mălăele, ca regizor, în a deschide drumul comediei spre inima publicului, dar şi de pofta de "recital" şi de calităţile protagonistei, aplaudată de spectatori chiar şi înainte de a-şi rosti prima replică, de simţul măsurii şi de aplombul lui Şerban Pavlu, un interpret tînăr, dar grăbit să-şi dovedească maturitatea profesională în cîteva spectacole excelente de la Bulandra, Green Hours sau Teatrul Act.

Cum se apropie Săptămîna comediei româneşti, iată că Adrian Lustig şi Teatrul de Comedie ne oferă o mică "uvertură", după aceea de la Teatrul Mic, semnată de scriitorul Denis Dinulescu şi regizorul Alexandru Tocilescu (O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu), amîndouă atrăgîndu-ne atenţia asupra potenţialului actoricesc extraordinar al teatrului nostru, ilustrat în cele două spectacole de Tamara Buciuceanu şi de Coca Bloos, care îşi aşteaptă demersuri dramaturgice pe măsură.