Dirty Dancing. Anotimpul maturităţii tale

"Asta a fost vara anului 1963...când toată lumea îmi zicea "Baby" şi nu mă gândeam să mă prefac. Asta a fost înainte ca Preşedintele Kennedy să fie împuşcat...Înainte ca Beatles să apară...când abia aşteptam să mă înscriu în 'Corpul Păcii'...şi când credeam că nu voi găsi vreun tip mai grozav decât tatăl meu. Aceea a fost vara când am mers la Kellerman's."

Aşa poate începe un basm. Plasându-ne de la bun început într-un timp paradisiac, într-un spaţiu feeric. Că e vorba de copilărie, de ultimele zile ale adolescenţei, de prelungirea unui alint, că este poate veşnica amintire a zăpezilor de altădată, tot la lumea basmului ne duce gândul. Într-o lume în care totul e minunat, zâmbetul şi cântecul sunt literă de lege. Abia mai târziu va veni un cataclism sau altul urmând să schimbe lumea, abia mai apoi se va vorbi de o linie de demarcaţie între "înainte de..." şi după...".

Pentru Baby este vacanţa de la munte care i-a schimbat viaţa. Vacanţă, atmosfera plină de voioşie dintr-o staţiune turistică, peisajul încântător, amabilitatea gazdelor, totul pentru a crede că lumea ţi-e aşternută la picioare. Ba chiar că ar fi o uzină de revigorat oameni, de ridicat tonus şi de indus fericirea pentru că turiştii sunt mereu ispitiţi la fel de fel de activităţi, sunt antrenaţi să danseze, să joace, să uite de toate grijile cotidiene. Baby cercetează uimită spaţiul acesta şi mânată de curiozitate ridică puţin un colţ al cortinei şi vede ceea ce se ascunde în spate pentru confortul turiştilor. Vede furnicarul de angajaţi care sunt instruiţi pentru a oferi clienţilor tot ceea ce îi face pe aceştia să se simtă ca în paradis. Angajaţii sunt tineri ca şi ea, aflaţi însă acolo pentru un motiv oarecum diametral opus faţă de al ei: pentru a munci. Munca lor este confortul şi divertismentul altora.

Apoi ea mai ridică un colţ al cortinei şi descoperă în plus cum se distrează şi ei la rândul lor. Târziu în noapte când treburile sunt în sfârşit terminate, se dezlănţuie şi ei în dansuri tulburătoare, de neîngăduit în societatea subţire, dar pline de patos, pulsând în ritmul vieţii, al dragostei. Şi Baby este cucerită. Ea, care oricum voia să înţeleagă lumea, să fie activă în ceea ce poate ajuta să fie mai bine, intră în acest mediu underground, captivată nu doar de atmosferă cât şi de farmecul personal al lui Johny Castle, prim-solistul trupei de dansatori. O invidiază pe partenera lui. Invidiază desigur libertatea şi naturaleţea cu care dansatorii aceştia se mişcă nu doar pe ritmul muzicii dar şi în viaţă. Se apropie de Penny, partenera lui Johny: "- Cred că eşti o dansatoare foarte bună. - Da? Păi, mama m-a dat afară din casă la 16 ani. De atunci tot dansez. Oricum, e singurul lucru pe care am vrut să-l fac. - Te invidiez."

Aşa se întâmplă adesea în viaţă. Numai că uneori aflăm şi reversul. Penny e însărcinată din pricina unuia dintre chelneri, play-boy-ul student la medicină care îşi petrece vacanţa muncind. Dar fără să-şi asume şi responsabilitatea gestului său. Baby a deprins de la tatăl ei, medic la rândul său, aplecarea spre problemele celorlalţi, dorinţa de a-i ajuta. "-Trebuie să existe o cale de a rezolva problema. - Baby? Aşa te cheamă? Ştii ceva, Baby? Nu cunoşti nimic despre problema mea. - I-am spus eu. - Uite...- Nu, Baby. Unul dintre băieţi cunoaşte un doctor, un ginecolog...care vine de la New Paltz pentru o zi, săptămana viitoare. Ar fixa o programare, dar costă 250 de dolari. - Dacă-i vorba de Robbie, nu-i nici o problemă. Ştiu că are bani. Sunt sigură că dacă-i spui...- Ştie. Întoarce-te la camera ta, Baby."

Dar Baby porneşte cu inocenţa vârstei şi a ceea ce idealizase din teorie. Se duce să vorbească direct cu împricinatul, are surpriza să afle despre dispreţ şi nepăsare. Nu se lasă. Apelează la tatăl ei pentru bani.
"Şi tu mereu mi-ai spus că dacă cineva are probleme să încerc să ajut. Poţi să-mi dai 250 de dolari?"
Fără să deconspire ceva, în baza încrederii pe care o are tatăl ei în ea.
"- De unde-i ai?
- Ai spus că ai nevoie de ei. - Este pe bune această copilă? Trebuie să fii o sfântă ca să-i ceri tatălui."
Ei, şi lucrurile se complică pentru că Penny nu poate lipsi fără să-rişte pierderea contractului.
"-Nu poate să-i ia locul altcineva? -Nu, 'Domnişoară drege-tot'. Nu are cine să-i ia locul."

Dar ţi-ai găsit cine să se dea bătută... Dintr-o dată viaţa ei se schimbă. A intrat în horă, acum trebuie să joace. La figurat şi la modul propriu. Johnny potopeşte o avalanşă de sfaturi pentru a o ghida.
"- Simte muzica... E un sentiment, o bătaie a inimii. Nu aşa de tare. Închide ochii. 2, 3, 4... 2, 3, 4...Respiră. Stai fermă.
Uite, ţine braţul ferm. Ăsta-i spaţiul meu. Ăsta-i spaţiul tău. Eu nu intru în spaţiul tău. Nici tu într-al meu. Trebuie să stai fermă."

Da, este firea ei de luptătoare, da, este naivitatea ei de a crede că toate se rezolvă aşa cum trebuie, ca în basme, da, este de fapt îndrăgostită de Johnny! Iar de-acum relaţia lor se construieşte de la sine, în orele de repetiţii, atunci când se cunosc unul pe altul. Este o suită sprinţară de secvenţe alternând senzualitatea mişcărilor cu glumele şi încordarea de a repeta din nou şi din nou. Ca în orice piesă clasică, fericirea aceasta crescândă este brusc supusă unui cutremur. Din pricini obiective, din constrângeri morale, din slăbiciuni şi orgolii, sentimentele lor ajung să fie supuse unei presiuni dureroase. Johnny îşi asumă o responsabilitate care să suplinească laşitatea chelnerului, tatăl chemat s-o salveze pe Penny judecă pripit şi se simte înşelat în aşteptările sale.

"- Pentru asta s-au cheltuit banii mei?
- Îmi pare rău. N-am vrut să te mint.
- Nu eşti persoana care credeam că eşti. Nu ştiu sigur cine eşti."

Apare uneori o astfel de clipă în care nu poţi înţelege cum de toate bunele intenţii sunt distorsionate ca de către o oglindă perversă. Şi te simţi neputincios pentru că ţi se este nedrept şi nu ştii cum să îndrepţi lucrurile. Baby şi Johnny au amândoi un moment de îndoială: în ei înşişi, în propriile lor forţe. El este uimit de puterea şi seninătatea cu care ea se implică.

"- Nu am cunoscut pe nimeni ca tine. Tu priveşti lumea şi crezi că o poţi face mai bună. Cineva s-a pierdut, tu îl găseşti. Cineva sângerează...
- Da, mă duc să-l aduc pe tata. Halal curaj, cum ai spus şi tu.
- Ţi-a trebuit mult curaj să mergi la el! Tu nu eşti speriată de nimic.
- Eu mă tem de orice! Mă tem de ceea ce am văzut. Mă tem de ceea ce am făcut, de cine sunt. Iar cel mai tare mă tem să plec din această cameră şi să nu mă mai simt niciodată aşa cum mă simt când sunt cu tine!"

Avem gesturi de curaj, ne batem cu munţii, dar sufletul nostru tot fragil este, îndoiala sau vulnerabilitatea scot oricând capul la iveală şi atunci avem nevoie de un alt suflet. Baby îşi asumă curajul până la capăt şi mărturiseşte public relaţia ei de iubire, iar atestatul maturităţii este în faţa tatălui, cel care a format-o, cel care îi este reper moral.

"- Ţi-am explicat că spuneam adevărul, tată! Îmi pare rău că te-am minţit. Dar şi tu minţi. Mi-ai spus că toţi oamenii sunt la fel şi trebuie trataţi la fel. Dar te refereai la cei ca tine. Mi-ai spus că vrei să schimb lumea, s-o fac mai bună.
Dar te gândeai să mă fac avocat sau economistă...şi să merg la Harvard. Nu sunt mândră de mine.(...)
Sunt o grămadă de lucruri la mine care nu sunt cum te aşteptai să fie. Dar dacă mă iubeşti, trebuie să-ţi placă aceste lucruri. Te iubesc. Îmi pare rău că te-am dezamăgit. Îmi pare foarte rău, tată. Dar şi tu m-ai dezamăgit."

Ca în orice basm, sentimentele curate depăşesc orice piedică. Asta este de fapt dovada maturităţii, asumarea dragostei până la capăt. Vara aceea a însemnat maturitatea pentru cea care până atunci era numită simplu, Baby. Ce simplu Johnny o prinde de mână şi o urcă pe scenă, o pune în lumină şi cât de simplu şi cât de frumos apare ea în faţa tuturor.

"- Scuze pentru întrerupere oameni buni...dar eu întotdeauna dansez ultimul la sfârşitul sezonului.
Anul ăsta cineva mi-a spus să n-o fac. Dar voi dansa cum ştiu eu cu o parteneră excelentă...
care nu-i doar o dansatoare excelentă...
Cineva m-a învăţat că unii oameni îi susţin pe ceilalţi indiferent de sacrificii. Cineva m-a învăţat despre ce fel de persoană vreau să fiu. Aceea este Frances Houseman."

Baby a rămas o frumoasă amintire în basmul copilăriei. Frances este femeia tânără care dansează şi radiază de fericire, îndrăznind saltul spre braţele lui. Şi-a câştigat încrederea în ea însăşi.

Sunt câteva detalii discrete dar relevante, este privirea sobră şi încordată a tatălui, este surprinzătoarea reacţie a mamei care părea a fi departe de tot acel zbucium dar care cu un gest uşor cu braţul dovedeşte cum intuiţia ei feminină şi maternă pe deasupra înlesneşte pasul spre afirmare a personalităţii celei care de-acum este Frances. Apoi dansul, mişcările de cuplu care se înţelege din priviri, trupurile care se respectă şi se armonizează, ochii ei mereu luminoşi, subtila schimbare de personalitate a lui Johnny, dar peste toate acestea, exuberanţa dansului de final în acord cu melodia devenită celebră: I've Had The Time Of My Life (scrisă de Franke Previte, Donald Markowitz, John DeNicola, interpretată de Bill Medley şi Jennifer Warnes).


"Acum a fost momentul vieţii mele
Niciodată nu am mai simţit asta
Da, jur că e adevărat
Şi că ţie îţi datorez totul..."

"Now I've had the time of my life
No I never felt this way before
Yes I swear it's the truth
And I owe it all to you"