Acest val de întrebări târăşte după sine personajul lui Dario Fo numit Maniacul din piesa Moartea accidentală a unui anarhist din spectacolul Teatrului de Artă din Deva, prezentat recent pe scena Teatrului Naţional din Cluj, personaj interpretat de Sebastian Marina. Într-un ritm ce nu lasă loc de respiro, excelentul actor al Teatrului de Stat din Sfântul Gheorghe dă adevărata măsură a talentului său alături de un colectiv încropit din colegi dăruiţi meseriei, de la mai multe teatre din ţară. Cel care i-a adunat la Deva şi a pus pe roate acest proiect este actorul şi regizorul turc Kemal Başar, artist cu îndelungată experienţă internaţională, ataşat şi mişcării teatrale de la noi în ultimii ani. Dar maniacul ajuns pe scenă ni se pare cunoscut. L-am mai văzut noi undeva. Nu e un nebun oarecare adus în sediul poliţiei. E mai degrabă un actor deghizat, după cum singur mărturiseşte când e strâns cu uşa, adică e când psihiatru, când judecător, când funcţionar de poliţie sau chiar episcop. Amândoi au în comun mult mai multe decât legătura funestă cu moartea din titlu.
Descinzând în piesa lui Dario Fo, experimentatul nostru actor îşi pune în aplicare incredibilul plan de a răzbuna moartea "accidentală" a unui anarhist survenită tocmai la Procuratura Centrală din Milano. Jocurile sunt făcute. Pe seama morţii iniţial anunţate, controversate şi dubioase, comedia poate începe. Şi ea avansează cu paşi tot mai precipitaţi până la sfârşitul spectacolului. În paşi de balet, în paşi de dans, în ritm de rock. Un adevărat delir de situaţii comice, orchestrate dinamic, manevrate cu dibăcie şi savoare interpretativă, sub forma unui "musical rock".
Kemal Başar îşi expune programul artistic franc, de la bun început: "Eu fac teatru pentru public, nu pentru critici." Ca atare, produsul finit realizat de el e de mare aderenţă la public, mai ales că e agrementat cu ritmate piese muzicale interpretate vocal de actori şi susţinute live de trupa rock Quas, probabil o reminiscenţă a formaţiei Teatrului de Revistă din Deva, instituţie atât de apreciată în domeniu în trecutul nu foarte îndepărtat. În afară de miza pe succesul de public, regizorul a ales piesa (cu larg ecou internaţional) a laureatului cu Nobel pe 1997 şi pentru mesajul puternic transmis de textul lui Dario Fo. Scriitorul italian atrage atenţia "asupra libertăţii individului şi a manierei fasciste în care sunt guvernate azi statele (...) prin controlul autoritar al mediei şi al justiţiei." De aceea Kemal Başar subliniază că "numai o presă şi o justiţie libere pot schimba lumea." De ce s-a gândit regizorul turc să monteze Moartea accidentală a unui anarhist în România... nu vom afla niciodată. Fapt e că practicile muşamalizării şi ale "accidentelor" din casa legii sunt denunţate chiar înainte de spectacol, într-un stil ce aminteşte de Engleza fără profesor a lui Eugen Ionescu. Poliţişti îmbrăcaţi în costumul alb imaculat al nevinovăţiei opresc intrarea spectatorilor în sală pentru a manevra saci de plastic umpluţi cu virtuale cadavre. Un început sinistru, şocant. Înţelegem că ei vor să tăinuiască sau să se debaraseze nu numai de un anume Giuseppe Pinelli care s-a aruncat pe fereastră în timpul unui interogatoriu sinucigându-se, ci şi de alţii care au sfârşit ca el sau asemănător într-un comisariat de poliţie.
Explozivă şi dificilă în acelaşi timp este evoluţia lui Sebastian Marina în rolul histrionic al Maniacului, prezent pe scenă pe toată durata spectacolului. El şi-a conceput rolul ca pe o suită de comicării legate între ele prin bun gust şi ingenioase găselniţe. Ştie să schimbe costumele, registrul gestual şi vocal în funcţie de ipostazierile în care se aruncă energic personajul, simţindu-se în fiecare dintre acestea confortabil, acasă, stăpân pe mijloacele folosite. Cântă şi coordonează jocul partenerilor de scenă cu siguranţa unui om-orchestră. Într-un cuvânt, ştie să cucerească publicul şi să convingă prin fiecare replică. Ce-şi poate dori mai mult un actor? Doru Presecan în rolul Chestorului aduce prin contrastul sobrietăţii structurale pe aceea impusă de funcţie. Rezultatul e un plus de umor spumos în planul confruntărilor directe cu Maniacul zâmbitor, sfidător, imprevizibil. Cătălin Mareş în rolul Comisarului Bertozzo fixează în tipare cunoscute rigiditatea şi rutina "apărătorilor legii". Adrian Anghel este un Comisar Sportiv îngroşat comic până spre caricatural, preluând bucăţi importante din bufonada generală a conflictului. Garcia Mario Valdelvira şi Răzvan Vicoveanu în Agentul 1 şi Agentul 2 completează galeria caraghioslâcurilor "albilor nepătaţi" (costumele lor sunt pronunţat albe, strălucitor albe, după cum am mai spus), alături de Fetele Poliţiste Lavinia Pop Coman şi Lăcrămioara Bradoschi. Un aer proaspăt aduce cu sine în îmbâxita atmosferă din instituţie Jurnalista interpretată de Laura Voicu, ajutată de un fizic agreabil. De remarcat costumaţia Jurnalistei, personaj din afara instituţiei, în contrast izbitor cu albul impecabil, orbitor, impenetrabil în care sunt camuflate caracterele apărătorilor legii şi ai dreptăţii. Costumele au o anumită simbolistică eşalonată şi văzută gradual în ipostazierile Maniacului. Jurnalista este în roz, Maniacul schimbă frenetic vestimentaţia, ajungând de la blugi până la hlamida episcopală. Decorul închipuit de Mc Ranin are în centru problematica fereastră din camera Procuraturii, după care, alături de alte panouri semitransparente, este aşezată discret orchestra. Coregrafia aparţine lui Hugo Wolff iar jocul de lumini lui Yuksel Aymaz.
Prin montarea de la Deva, cu Sebastian Marina în fruntea distribuţiei, Morte accidentale di un anarhico (scrisă de Dario Fo în 1971) înregistrează un succes de casă incontestabil şi o ieşire în faţă vizibilă pentru activitatea teatrului condus de Mc Ranin.