Snowtown aduce în prim-plan viaţa unei familii disfuncţionale din suburbiile unui oraş australian şi parcursul prin care James Vlassakis (Lucas Pittaway), un puşti de 16 ani, devine prin supunere complice şi actant într-o bandă de criminali. Jamie este un adolescent cu probleme, este abuzat sexual de fratele mai mare, este supus plăcerilor pedofilice ale vecinului de peste drum care suplineşte uneori absenţa mamei lor şi este supravegheat fără întrerupere de John, noul partener al mamei sale. Forţa extraordinară de manipulare a lui John este vizibil exercitată încă de la începutul apariţiei sale în casa familiei Vlassakis. Întâi îi stimulează, aproape ca într-o joacă distractivă şi nevinovată, pe cei trei băieţi dezbrăcaţi şi fotografiaţi de vecinul pervers să devină din victime agresori şi să îl hărţuiască constant până când acesta cedează şi se mută din cartier.
Mai apoi, atenţia lui John se răsfrânge exclusiv asupra lui Jamie, iritat de impasibilitatea acestuia faţă de comportamentul deviant al fratelui mai mare, Troy. Până la momentul în care Jamie ajunge să îşi sugrume fratele agresor, mai mult din dorinţa ambiguă de a-l ajuta să scape de tortura cumplită la care îl supune John decât din explozia propriului dezgust pentru intimitatea lor incestuoasă, în film sunt inserate câteva scene scurte de dialog între vecini, cu o abordare în stil documentar, în care subiectul de dezbatere este de fiecare dată obligaţia pedepsirii acelora care abuzează copii. Lipsa totală de empatie umană a lui John îi permite acestuia să se imagineze pe rând în rol de acuzator, jurat, judecător şi călău, iar învinuiţii, fără excepţie, trebuie torturaţi, iar mai apoi ucişi. Însă ura lui John pentru pedofili se extinde treptat practic asupra oricui ajunge să îl deranjeze în vreun fel.
Jamie este cooptat cu paşi mărunţi, dar siguri în mini-gruparea teroristă condusă de John, iar postura de martor este înlocuită cu cea de participant. Dacă pe parcursul filmului el priveşte crimele din tocul uşilor rămase deschise acţionând doar sporadic mai mult mânat de instinct, în scena finală, după ce printr-un tertip momeşte şi însoţeşte victima către locul unde urmează să fie ucisă, închide uşa după el devenind parte componentă a mecanismului criminal.
Chiar dacă multitudinea crimelor în serie descoperite în 1999 în orăşelul Snowtown este aproape imposibil de cuprins într-un film, fie el chiar şi de 120 de minute, Justin Kurzel reuşeşte o abordare onestă, redirecţionând atenţia dinspre actul propriu-zis înspre trăirea şi frământarea personajelor. Kurzel nu face altceva decât să supună observaţiei mici detalii grăitoare din imensitatea portretului complet al comportamentului uman şi permite publicului să îşi culeagă propriile concluzii. Criticii au descris Snowtown ca fiind aspru, sec, deviant, brutal, ultra-violent, deprimant, dar dincolo de perimetrul mărginit al cuvintelor, în Snowtown, Kurzel tatonează zona obscură a minţii umane sau oscilaţia între ceea ce poate fi explicat, înţeles, spus şi contrariul.