noiembrie 2012
Cea de-a doua ediţie a Zilelor Lipatti, eveniment organizat de Asociaţia Opus prin grupul MuziCArte se apropie de punctul culminant. Desfăşurat sub semnul comemorării pianistei Mihaelei Ursuleasa, muziciană care acceptase deja invitaţia organizatorilor de a evolua în cadrul Festivalului (înainte de a se stinge  mult prea devreme în toamna lui 2012, la doar 33 ani), Zilele Lipatti au adus deja în atenţia publicului o serie de manifestări inedite. În data de 1 octombrie 2012, de Ziua Internaţională a Muzicii a avut loc evenimentul intitulat "Vino şi cântă!", ce a constat în amplasarea unor pianine în locuri publice din Bucureşti - Parcul Colţea, AFI Palace Cotroceni şi Centrul Vechi. Oricine s-a putut aşeza la pian, pentru a cânta şi a interacţiona cu ceilalţi participanţi. Ideea de a aduce împreună şi de a implica activ oameni dintre cei mai diferiţi prin intermediul muzicii s-a dovedit binevenită, reacţiile pozitive din partea publicului reprezentând cea mai concludentă măsură a succesului acestei iniţiative.

În data de 7 noiembrie 2012 a avut loc, la aiurart în Capitală, Vernisajul Expoziţiei de Fotografii Lipatti between worlds, ce a reunit imagini inedite din arhiva familiei Lipatti - 24 de fotografii alb-negru, în format 48×48 ce recompun, asemenea unui joc de puzzle, atmosfera, mediul familial, personal, în care activitatea de instrumentist şi compozitor a lui Dinu Lipatti s-a conturat şi desăvârşit. Imaginile, păstrate ca suport pe negative din sticlă, au fost prelucrate din punct de vedere tehnic şi artistic cu ajutorul Şcolii de Poetică Fotografică "Francisc Mraz". În cadrul vernisajului expoziţiei, spectacolul fotografic a fost completat de cel de sunet şi imagine propus de compozitorul Cătălin Creţu.

33 de ani de viaţă... Doar atât a fost spaţiul temporal în cadrul căruia s-a mişcat Dinu Lipatti... 33 de ani de viaţă care au îmbogăţit existenţa tuturor celor care l-au cunoscut, ascultat, iubit, celor care au avut de învăţat de la Maestru, celor care i-au studiat biografia, înregistrările, creaţiile componistice. Pe câţiva dintre ei îi veţi putea descoperi pe parcursul unui documentar, prezentat în premieră în cadrul Zilelor Lipatti 2012, vineri, 30 noiembrie 2012, ora 18.00 la Sala 14 din Cinema City - Afi Palace Cotroceni. Filmul poartă semnătura a două binecunoscute realizatoare de televiziune: Ruxandra Ţuchel şi Oana Drăgulinescu. Cum îl înţelegi pe Dinu Lipatti, după o activitate intensă şi profundă de cercetare, veţi afla, de pildă, din interviurile-document cu muzicologii Dragoş Tănăsescu (în ultimul dialog filmat pe care l-a acordat înainte de a se stinge din viaţă) şi Grigore Bărgăuanu.

În 2012, proiectul Zilele Lipatti a pătruns şi într-un mediu mai puţin convenţional, dar deschis către inovaţie, experiment, act de cultură, creativitate şi cunoaştere. Este vorba despre organizaţia "Home & Hope for Children", care dezvoltă programe ce urmăresc înlocuirea sistemului instituţional de protecţie a copilului cu un sistem bazat pe conceptul familial. Împreună le-am propus copiilor să-l "descopere pe Lipatti", într-un atelier fotografic inedit, ale cărui rezultate le veţi putea vedea tot vineri, 30 octombrie 2012 la Afi Palace Cotroceni în cadrul expoziţiei ale cărei etape de realizare le veţi putea urmări pe parcursul acestui documentar.

Evenimentul central al ediţiei din 2012 este Maratonul de recitaluri găzduite de Ateneul Român, în ziua de 2 decembrie 2012, când va fi comemorat marele pianist Dinu Lipatti. În faţa publicului vor evolua artişti de prim nivel ai lumii muzicale româneşti şi internaţionale - Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu, Andrei Licareţ, seara culminând cu recitalul celebrului pianist rus Nikolai Lugansky. Începând cu ora 16.00 îi puteţi urmări pe Alfredo Perl, Mihai Ritivoiu şi Andrei Licareţ propunând publicului bucureştean lucrări semnate de Beethoven, Schumann, Ravel, Enescu, Bach, Lipatti şi Chopin iar de la ora 21.00, Nikolai Luganski prezintă pe un program spectaculos şi divers ce reuneşte opusuri din creaţia lui Leos Janacek, Franz Liszt şi Serghei Rahmaninov.

Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Ateneului Român, Str. Franklin nr. 1-3, sector 1, Bucureşti.

Omagierea legendarului pianist Dinu Lipatti, de la a cărui naştere marcăm în 2012 împlinirea a 95 de ani este completată în acest an şi printr-un Concurs de muzicologie ale cărui obiective principale se axează pe o cunoaştere mai cuprinzătoare a marelui muzician şi promovarea celor mai talentaţi participanţi, prin publicarea eseului câştigător în programul de sală al seriei de recitaluri-maraton care vor încheia Zilele Lipatti în 2 decembrie 2012, la Ateneul Român, precum şi în publicaţii de specialitate.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare despre Festivalul Zilele Lipatti puteţi accesa site-ul www.dinulipatti.org.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus