Port.ro / octombrie 2012
Ronal barbaren
Am tot văzut în filme şi la TV (vezi Xena sau Hercule) eroi din timpuri străvechi, fără frică şi fără de prihană, cu arme spectaculoase şi sărituri peste cap ca în kung fu. Ei bine, nu ocoliţi această animaţie nordică, foarte, foarte amuzantă, care face praf mare parte din ce ştiam. Protagonistul de aici e un tânăr slab ca un ţâr, fără mari abilităţi tehnice. Însă, ca orice erou de poveste, el are curajul să pornească la drum şi la luptă. Şi pentru acest lucru - beneficii şi pentru el şi pentru spectatori.
 
Vă vine să credeţi că timpul a trecut atât de repede şi la anul se fac deja 10 ani de când a apărut ultima parte a trilogiei The Lord of the Rings? Aceasta este până acum vârful realizărilor artistice şi tehnice în genul fantasy. Peter Jackson a reuşit o bornă de hotar în istoria filmului. Şi iată că a trecut destul timp, încât lumea cinematografică să fie pregătită să primească nu numai alt mic epigon care ciuguleşte din povestea de acolo, dar şi o parodie animată.
 
Filmul danez păstrează stilul vizual (mai ales ochii personajelor mari, rotunzi şi albi) de la mai vechea animaţie Terkel i knibe / Terkel in Trouble din 2004 a lui Thorbjorn Christoffersen şi Kresten Vestbjerg Andersen. Acum cei doi se întorc mult în trecut. O poveste de aventuri care trage cu ochiul isteţ la seria-cult Conan cu Arnold Schwarzenegger şi la The Lord of the Rings şi îndrăzneşte să păşească dincolo de convenţii şi să ofere o animaţie delicioasă, pentru adulţi.

Povestea de bază este, de fapt, dramatică, violentă. Barbarii sunt atacaţi de Lord Volcazar, cel care îşi doreşte să stăpânească lumea precum Lordul Întunericului în The Lord of the Rings. Şi, exact ca aici, se formează nu "Fellowship of the Ring", ci una a Sabiei strămoşului Crane, cu toţi anti-eroii pe care vi-i puteţi imagina. Căci personajul care dă titlul filmului este cel mai pirpiriu erou care a plecat vreodată într-o aventură peste mări şi ţări. Pericolele sunt reale, filmul are suspans, tensiune, surpriză, excelentă imagine şi mişcări de aparat, ca orice alt film de aventuri fantastice de ficţiune. Personajele sunt bătute, sunt rănite, pot să moară. Aici nu e nimic comic.

Însă regizorii s-au gândit ca pe rama clasică a unei poveşti de genul ăsta din timpuri arhetipale să altoiască, surprinzător, foarte amuzante detalii, anacronisme ici şi colo (barbarii care se antrenează la sala de forţă, care stau în poză ca la concursurile de culturism, elful hippiot), Regina Amazoanelor cu sâni mari arătând (dar şi având vocea pe film) ca Brigitte Nielsen, multe, multe glume cu tentă sexuală, deloc vulgare, o poveste de dragoste între doi neadaptaţi.

Şi, de la începutul cu voce din off pe o bătălie, exact cum începe şi The Lord of the Rings, fix din secunda doi, până la genericul de final cu cranii care cântă în formaţie ca în videoclipurile Queen, o poveste care te ţine prins şi atent, care te face să râzi şi să urmăreşti totul cu încântare.

Spre deosebire de filmele americane, aici accentul nu se pune pe peisajul reprodus meticulos până la ultima frunză, pe scenografia atent elaborată în fiecare cadru sau cameră de castel, ci, mult mai important, pe naraţiune, firul poveştii ce curge frumos, pe psihologia personajelor, aşa, foarte politically incorrect cum e. Şi, da, pe fundurile arătate liber şi des în chiloţi tanga şi pe alte părţi care nu apar în desenele animate. Personajele nu sunt numai cu bustul gol, au şi minime costume, iar pielea bărbaţilor e presărată cu păr ţepos foarte nostim realizat.

Regizorii râd de şabloane şi clişeele din filmele de gen, încheindu-se acesta într-o notă puternic germanică foarte comic redată cu toate prejudecăţile.

Detaliile neaşteptate, atipice, amuzante sunt mai multe la început. Umorul se mai domoleşte pe parcurs, pe măsură ce misiunea de salvare devine mai grea. Dar izbucneşte iar către final, spre bucuria tuturor.

Chiar dacă te mai gândeşti pe alocuri la asemănări sau citate din alte filme, animaţia reuşeşte să fie îndeajuns de originală şi să stea într-o poveste a ei de sine stătătoare. Ronal trebuie să găsească toate piesele puzzle-ului în care joacă, fiecare întâlnire sau loc vizitat ajutându-l să meargă mai departe spre întâlnirea finală pe viaţă şi pe moarte.

Rămâi în minte cu drumul păzit şi aici de statui uriaşe ce ajunge să se închidă ca nişte pistoane - foarte bine realizat vizual -, mormântul strămoşului - bună arhitectură, gen piramidă, un pic Indiana Jones, un pic Conan -, efectele de la transformarea lui Volcazar - cu nimic mai prejos decât cele din industria americană -, un cadru văzut de sus de la finalul bătăliei, plastic, solemn şi liric.

Dacă vă doriţi un film altfel, o animaţie cum nu aţi mai văzut (nu e pentru copii mici!), o poveste cu timpuri eroice, de legendă, să ştiţi că Ronal este exact ce vă trebuie pentru o amuzantă ieşire cu prietenii.

Regia: Thorbjorn Christoffersen, Philip Einstein Lipski, Kresten Vestbjerg Andersen Cu: voci: Brigitte Nielsen, Sven-Ole Thorsen, Lars Mikkelsen, Ben Bledsoe, Laerke Winther Andersen

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus