O muzică venită parcă din pântece, pusă la decantat luni bune în studio astfel încât să rămână numai ritmuri şi fraze muzicale în deplină conformitate cu depunerile de sentimente de pe fundul borcanului cu versuri. Ceva mai mult decât simple cuvinte care să pună vocea la treabă în timp ce mâinile lucrează de zor la instrumente, o muzică plină de construcţii cu sens, uşchite, motivate de sensibilitate şi nu de teribilism. "Aşteptam miracolul şi a apărut poezia..." Şi ceea ce e şi mai impresionant, un echilibru foarte bun între sunet şi vorbă. Aştepţi cuvintele ca să le fredonezi şi aştepţi părţile alea de solo sau pur şi simplu instrumentale, pe care să te mişti în neştire şi să te gândeşti la versurile care urmează. Un pop-rock underground, obscur sau zvăpăiat care le zice despre viaţă, moarte, iubire, sânge, diluant, iluzii, pumni de aspirine, răsărituri la metrou, oameni legaţi de şine şi le zice bine.
Acum că Robin and the Backstabbers îşi lansează primul album Bacovia Overdrive, Vol. I: Stalingrad, e un motiv bun să umble prin toată ţara şi să contorizeze numărul de fani care îi ascultau mai mult pe internet şi prin recitalurile de prin cluburile bucureştene. Umblă vorba că primul concert de lansare din Silver Church, Bucureşti (de miercuri, 28 noiembrie 2012) s-a lăsat cu un club plin de oameni care fredonau şi-i aplaudau pe artişti. Vineri (30 noiembrie 2012), la Flying Circus în Cluj, a fost cam tot aşa, cu excepţia faptului că clubul era puţin mai mic şi mai burduşit de fani care reacţionau la fiecare gest al trupei. O voce strigă disperată de undeva din spate "La mulţi ani!" când trupa se pregătea să înceapă concertul în acorduri de instrumente, iar Robin (Andrei Robin Proca) ridică privirea emoţionat şi zâmbeşte înspre mulţimea de oameni care urlau şi aplaudau nerăbdători. Era începutul unui concert de pomină, fără prea multe artificii, altele decât piesele în sine, în care toţi membrii trupei îşi dădeau silinţa pe scenă, uzi ca după o ploaie. Ceea ce declara Robin într-un interviu, de curând, am probat pe pielea mea - concertul e o experienţă foarte intimă în care muzica e singurul lucru care mai stă între cel care cântă şi cel care ascultă, devenind un soi de mână transparentă care te prinde, te aduce pe scenă, te mângâie, te gâdilă, te loveşte şi iar te mângâie. La final, după lungi urale şi cereri de bis, Robin şi Backstabber-ii (Vlad Feneşan, Vladimir Proca, Florin Vasile, Andrei Fântână şi Radu Moldovan) reapar pe scenă şi declară că au făcut tot ce le era cu putinţă, mulţumind publicului doar atât cât poate un cuvânt să conţină. Apoi îşi aruncă fericiţi privirile peste marea de oameni înjunghiaţi în moalele sufletului de muzică, dintre care cel dintâi sunt eu.
Mergeţi, daţi play, ascultaţi, căutaţi şi vă minunaţi în faţa unui nou val de muzică românească.