Al doilea tabu este cel legat de imobilismul ansamblurilor noastre de operă şi balet. Acel fatalism conform căruia la noi nu se poate face nimic altceva decît fac muzicienii de obicei, adică, în acest caz, operă şi balet din epoca romantică. Cine a văzut Indiile galante ştie că, atunci cînd muzicienii sînt conduşi de o mînă fermă, de o personalitate care are o idee foarte clară de transmis publicului prin intermediul celor aflaţi pe scenă - şi pe lîngă scenă, în cazul nostru -, lucrul e mai mult decît posibil. Şi lista ar putea continua în acelaşi spirit. Se ridică acum o singură întrebare. Odată lăsată în repertoriu această producţie, fără Andrei Şerban prezent în culise, în sală şi pe scenă, va mai avea ea aceeaşi pregnanţă, va rămîne la fel de convingătoare?
Indiile galante este o operă-balet scrisă în urmă cu trei secole, care reuşeşte să te atragă în mrejele ei şi să-ţi dea senzaţia că timpul poate fi suspendat. O clară dominantă a componentei vizuale este sugerată de nenumăratele costume care se succed în înveşmîntarea corului, baletului şi, evident, a soliştilor. Rafinamentul conceptului iniţial de la Opera Garnier din Paris, din 2003 (respectiv scenografia semnată de Marina Drăghici), este păstrat în adaptarea costumelor realizate la Iaşi (adaptarea scenografiei este semnată de Carmencita Brojboiu).
La prima vedere, ai senzaţia că un astfel de spectacol este condamnat să rămînă pe scena pentru care a fost creat. Totuşi, se pare că realitatea este complet diferită şi că, datorită decorurilor simple şi eficiente, spectacolul ar putea fi cu uşurinţă prezentat şi publicului bucureştean. Rămîne să se găsească mintea deschisă pentru a crea condiţiile şi a invita acest spectacol la Bucureşti.
Faptul că managementul operei ieşene a obţinut de la Paris acceptul de a reproduce costumele şi decorurile Marianei Drăghici, o creatoare care lucrează mult pe Broadway şi la Hollywood, dar şi coregrafia semnată de Blanca Li a fost esenţial pentru a-i oferi lui Andrei Şerban libertatea de a recrea la Iaşi luxurianţa montării pariziene. Deşi compus din tablouri aparent disparate, Indiile galante are ca fir roşu nuanţa unui umor elegant şi copilăros. Dinamica mişcării scenice, cucerirea spaţiului sălii pentru joc susţin prin coloristică şi ingenuitate atenţia publicului. Deşi muzica nu evoluează neapărat ascendent, întregul discurs al spectacolului este făcut din ce în ce mai captivant către treimea finală, corul, baletul pătrunzînd pe toate nivelurile recent renovatei săli a Operei ieşene, ajungînd în fiecare lojă, pe fiecare culoar, iar dacă şi luminile cu care este dotată sala ar fi ajutat în acest sens, aproape că nu am mai fi simţit nevoia nici unui element suplimentar.
Cheia dinamismului acestui spectacol o reprezintă mişcarea scenică coordonată de Nicky Woltz şi Andrei Şerban şi coregrafia semnată de Blanca Li. Alternanţa dintre balet şi operă specifică epocii, dar neobişnuită pentru ochiul spectatorului contemporan se petrece extrem de firesc sub bagheta regizorală a lui Andrei Şerban, iar susţinerea muzicală coordonată de dirijorul Gabriel Bebeşelea surprinde prin atenţia cu care instrumentiştii operei s-au adaptat unei muzici pe care nu o cîntă de obicei. Ceea ce ne surprinde de fiecare dată în România, cînd vedem astfel de montări, este felul în care corurile relativ nemişcate sau evoluînd doar schematic pe plan scenic şi cîntăreţii obişnuiţi să-şi declame ariile par făcuţi pentru acest tip de spectacol, chiar dacă mai au mici stîngăcii.
Încîntarea cu care am plecat de la acest spectacol mă face să mă întreb de ce, după ce a montat spectacolul Oedip, în 1995, la Opera din Bucureşti, Andrei Şerban a revenit la operă de-abia acum, între timp montînd în România doar teatru? După spusele lui, nu erau necesare decît un telefon şi o întrebare şi, bineînţeles, dorinţa de a face ceva competitiv. În decembrie 2012, la Opera din Iaşi va urma premiera spectacolului Troienele, după care Andrei Şerban promite că mai revine pe această scenă şi cu alte montări. Cînd se va mai întîmpla să vedem o operă montată de Andrei Şerban la Bucureşti? Pentru că, după spectaculosul succes de la Iaşi, pentru managementul teatrului bucureştean de profil a-l atrage pe Andrei Şerban va deveni o ambiţie pe care trebuie să o transforme în realitate în cel mai scurt timp, indiferent de eforturile pe care va trebui să le facă.
Andrei Şerban: "În acest peisaj frămîntat al vieţii, în care invidia, frustrarea, resentimentul alcătuiesc regula, o operă barocă necunoscută ca Indiile galante nu face decît să ne bucure. În primul rînd, muzica lui Rameau este frumoasă, sinceră, pură. Ascultînd-o, ai impresia că respiri aerul de superioară, detaşată, olimpiană indiferenţă faţă de mizeriile clipei. Subiectul e dragostea sau, mai precis, căutarea ei în diverse locuri exotice, pe ţărmuri imaginare, unde nu există frustrare, ură şi nici unul dintre sentimentele negative cu care ne confruntăm zilnic. Această muzică ne face să păşim senin peste toate aceste adversităţi prin intermediul cîntecului şi al dansului, să trăim cu toţii cîteva clipe de lumină. Chiar cred că Rameau posedă un elixir magic. Nu se putea găsi o ocazie mai nimerită pentru a celebra muzica şi teatrul în această simbolică sală ieşeană, splendid renovată, decît această capodoperă festivă."
Indiile galante de Rameau
Opera Naţională Română Iaşi
Un spectacol de Andrei Şerban
Regizor secund: Daniela Dima
Scenografia: Marina Drăghici
Scenografie adaptată de Carmencita Brojboiu
Mişcarea scenică: Nicky Woltz şi Andrei Şerban
Coregrafia: Blanca Li
Asistent coregrafie: Deborah Torres
Lumini: Andrei Şerban
Asistenţi regie: Anca Şerbănuţă, Victor Zaharia
Pregătire muzicală: Adina Alupei, Simona Petronela Gâdei, Paula Stroe, Laura Turtă, Traian Hudumeac, Sebastian Spătaru.