Misterul ce continuă să-l învăluie pe François Augiéras e preluat în film ca principiu de organizare şi tematizare. Asemeni unei lucrări de artă conceptuală, filmul e interpretabil cu ajutorul informaţiilor anexe, biografice, care pot fi obţinute exclusiv din surse externe. Fără cunoştinţe despre François Augiéras, spectatorul urmăreşte narativul unui tânăr soldat african, montat în paralel cu o echipă de localnici mai în vârstă, porniţi să descopere buncărul pictat şi îngropat de scriitorul francez. Un alt treilea plan înfăţişează un pictor european, ajuns în Africa în căutarea inspiraţiei şi a unui mediu de practică. O voce din off comentează literar, îmbinând perspectiva Scriitorului şi perspectiva Unchiului.
Vizual, Los pasos dobles se foloseşte cald de întinderile sahariene, antrenând o suită de actori africani neprofesionişti într-o aventură de căutare permanentă. "Îţi vei uita numele. Vei rătăci zile întregi şi-ţi vei bea sângele din vene. Însă vei supravieţui. Ce teribile aventuri te mai aşteaptă? În această nouă viaţă, soarta iţi va sta în trei cuvinte: mergi mai departe."
Conform Wikipedia, opera literară a lui François Augiéras îi reflectă experienţele de pictor în Africa, descriindu-i, în acelaşi timp, trăirile sexuale alternative: homosexualitate, raportul erotic cu unchiul său, zoofilie. Deşi toate acestea sunt ilustrate în film, secvenţele sunt de o asemenea naturaleţe metonimică, încât nu canalizează judecata pe coordonatele tabuului. Despre parafilie: "deviaţia (παρά para-) constă în ceva spre care este atrasă (φιλία -filia) persoana". Deci dacă viaţa e o dreaptă, orice deviaţie (spre care e atrasă persoana) e considerată social o anormalitate. Apare întrebarea: spre ce e atrasă dreapta? În termeni geometrici, spre infinit, în termeni laici, spre moarte; dacă moartea e o deviaţie, moartea lui François Augiéras e o deviaţie pe care Isaki Lacuesta vrea s-o îndrepte prin filmul Los pasos dobles.
Dincolo de această discuţie, "deviaţiile" erotice nu încarcă filmul cu greutate tematică. Frecvente sunt referirile la arta pictorului, care se reflectă în crezul creativ al regizorului, oglindind astfel înăutru către Isaki Lakuesta şi-n afară către noi: "aici trebuie să pictezi repede. Foarte repede. Înainte ca vopseaua să se usuce de la căldura din aer. Trebuie să pictezi înainte ca ideile să sece, fără să te gândeşti. Singură, mâna trebuie să gândească. Din cauza asta, pictorul lucrează des cu cealaltă mână. Cu mâna stânga. Pentru a evita gesturile prea cunoscute. Pentru a se prinde singur în capcană."
După cum spuneam, convenţia de ficţiune în care au loc aventurile tânărului soldat african François Augiéras, avatar fictiv al pictorului, se întrepătrunde cu căutarea buncărului pictat. Grupul de căutători e filmat cu ochi documentaristic atent la detaliile etnologice, la limbaj, conversaţie, preocupări, glume. În a doua parte a filmului, cele două planuri sunt sublimate în legendă şi artă, direcţia fiind dictată de vocea din off a eu-ului literar. Ajuns într-un sat în căutare de apă, tânărul soldat se urcă într-un baobab şi rămâne acolo. Îşi pune o barbă din blană de capră şi uită limbajul articulat, comunicând doar cu animalele. În buncărul găsit la marginea "mării", de fapt doar un miraj, o fata morgana de deşert, picturile descrise în roman nu sunt de găsit, însă unul dintre căutători le pictează el însuşi, preluând acţiunea lui François Augiéras din urmă cu 50 de ani. Mergând mai departe de observaţia etnologică, Isaki Lacuesta scoate, în acelaşi timp, filmul din orizontul aşteptărilor naratologice ale convenţiei de ficţiune, acordând, spre final, din ce în ce mai multă importanţă avatarului pictor european. Filmul evoluează către o meditaţie asupra vieţii şi artei, stabilindu-şi concluzia într-o altă specie cinematografică decât cele folosite până în acel punct, şi anume în filmul-eseu. Adevăratul François Augiéras apare în filmări personale pe genericul de final, lăsând poveştile să conveargă în explicaţia propriei sale imagini: "Secretul e singurul lucru care se distruge, dacă e împărtăşit." E un film care mi-a plăcut teribil.