Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Enfant d'en haut, L'

În derizoriu - L'enfant d'en haut


Film Menu, septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În primul său lungmetraj, Home (2008), regizoarea de origine franco-elveţiană Ursula Meier abordase o poveste extravagantă din care făcuse o parabolă modernă: viaţa unei familii neobişnuite e dată peste cap când autostrada părăsită pe marginea căreia îşi are casa este pusă în folosire; mişcarea globală / încremenirea domestică, siguranţa familiei / ameninţarea celor din afară, izolare / libertate sunt câteva dintre temele pe care le pune la bătaie un astfel de subiect. Rezultatul nu suferă de slăbiciunile unui debut (de altfel, Meier mai avea la activ în acel moment câteva documentare şi un film de ficţiune făcut pentru televiziune), dar filmul nu merită salutat mai mult decât cu un epitet precum "entuziast". Cu cel de-al doilea său film, L'enfant d'en haut, Ursula Meier trece în zona realismului şi, cu un pas deloc neglijabil, în maturizarea sa creativă. Atât ca subiect, ca stilistică şi ca forţă a transmiterii unui mesaj, L'enfant d'en haut aminteşte de filmele fraţilor Dardenne.
 
Simon, un puşti de 12 ani, locuieşte împreună cu sora mai mare (Louise) într-un cartier sărac de la poalele Alpilor. Zilnic, telegondola îl duce spre luxoasa staţiune de schi din vârful muntelui - locul care-i asigură existenţa: Simon fură de la turiştii veniţi în vacanţă echipament profesionist (de la schiuri, la mănuşi, la ochelari de protecţie sau căciuli) pentru a-l vinde mai departe la preţuri mult mai mici. Reuşitele lui nu se datorează neapărat unei dexterităţi anume sau experienţei acumulate (deşi are o întreagă rutină bine pusă la punct), ci mai mult faptului că nimeni nu pare să-i dea atenţie, nimeni nu-l observă, se infiltrează în puhoiul de lume şi acţionează nestingherit. Dacă i se întâmplă să fie prins, se luptă până în ultimul moment; înfrânt şi bătut, se ridică de jos doar pentru a o lua de la capăt. Sendvişurile pe care le ia din rucsacurile turiştilor par să fie principala sursă de alimentaţie a lui şi a Louisei; inclusiv în ziua de Crăciun. Louise şi-a dat demisia, nu mai vrea să lucreze. Totuşi, îi cere nu fără jenă bani lui Simon, iar geaca pe care acesta i-o face cadou o determineă să se întrebe cât de sigură e ocupaţia lui. "Sunt atât de bogaţi, nu le pasă, se duc şi-şi cumpără alta nouă", o linişteşte băiatul. Relaţia dintre ei - unde stă, de fapt, tot tâlcul poveştii - este departe de a fi uşor de încadrat şi e dureros de privit cum fluctuează. Sfârşitul sezonului de schi şi închiderea staţiunii alpine îl privează pe Simon de întreg sensul său existenţial, dar aduc o (temporară) linişte vizavi de relaţiie lui familiale.  
 
Scenariştii au lucrat cu mult rafinament şi discreţie. În primul rând, nu au făcut din Simon un personaj  simpatic / vreun anti-erou ataşant, nici nu i-au justificat acţiunile printr-o logică simplă; de pildă, când este prins cu minciuna de turista a cărei apropiere părea să o caute, băiatul o îmbrăţişează cerându-şi iertare, pentru ca în momentul imediat următor să descoperim că i-a furat ceasul - riscând în mod conştient (ba chiar cerând-o, parcă) să fie prins din nou (ceea ce chiar se întâmplă).

Apoi, deşi filmul nu numără multe scene care să nu aibă un rol dramatic, structura narativă nu se simte deloc ca fiind apăsătoare, tocmai datorită fineţii cu care ne sunt livrate nişte date (date care nu ne vor lămuri niciodată în întregime, dar nici nu ne vor lăsa nesatisfăcuţi); o secvenţă minunată este aceea în care, într-o noapte, Louise aduce un bărbat acasă, iar Simon, trezit din somn, rupe în mod mecanic două ţigări şi îşi îndeasă filtrele în urechi pentru a nu-i auzi pe cei doi; un gest pe care, ne dăm seama, nu îl face pentru prima oară.
 
Cât despre răsturnarea de situaţie care intervine undeva pe la sfârşitul celei de-a doua treimi din film, aceasta nu e percepută ca atare de spectator; în mod ciudat, aceasta funcţionează mai curând ca un final, aruncând o nouă (şi foarte tristă) lumină asupra celor întâmplate până atunci şi schimbând într-un mod puternic optica spectatorului; pentru spectator va fi mai important în acel moment să reconsidere toate acţiunile personajului principal de până în acel moment şi, mai ales, toate interacţiunile sale cu celelalte personaje, decât să aştepte ce are să se întâmple în continuare. Asta nu înseamnă că ceea ce urmează nu ar fi la fel de interesant, ci că totul va fi impregnat de o încărcătură tragică, aruncând restul evenimentelor (care oricum par să meargă din rău în mai rău) în derizoriu; tristeţea care va pluti de acum înainte deasupra filmului va fi atât de grea, încât cu greu optimismul disperat al ultimelor cadre va reuşi să o disperseze.




 Toate articolele despre Enfant d'en haut, L'


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Roxana Coţovanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer