O regizoare tînără care se bate cu funcţionarii obtuzi este Nona Ciobanu. Bătălia sa se poartă pentru a-şi menţine Studioul Toaca într-o clădire veche din Bucureşti, Casa Eliad. Între timp, concepe şi pune în mişcare spectacole demne de tot interesul la Teatrul Mic din Bucureşti, dar şi la San Diego, la La Jolla Playhouse sau în vreun teatru din Marea Britanie. La San Diego presa o consideră "un regizor vizionar", iar spectacolul cu Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi este considerat de critici "o adaptare magică". La Studioul Toaca a pus Orgasm de Vlad Zograffi şi a pregătit spectacolul după Gellu Naum Orfeu în engleză, cu muzica unui violonist român mai cunoscut în străinătate decît în ţara sa, Alexandru Bălănescu. Asta în ultimul timp.
Spectacolul cu Povestiri din Canterbury de la Teatrul Mic este o probă de virtuozitate a regizoarei, dar şi a celui care a conceput decorul şi luminile, Iulian Bălţătescu, şi, fireşte, nu în ultimul rînd, a celor şapte actori, în majoritate tineri: Claudiu Istodor, Mihaela Rădescu, Liliana Pană, Vitalie Bantaş, Radu Zetu, Bogdan Talaşman şi Ada Simionică. Cinci povestiri în care aceştia îşi schimbă rolurile sub ochii spectatorului ţin trează atenţia acestuia prin burlescul şi naturaleţea expresiei şi a jocului actoricesc, prin expresia vie a corpurilor şi a costumelor, altfel totul fiind stilizat la maximum şi rămînînd cu toate acestea în cadrul epocii sau al epocilor şi lumilor pe care, asemenea lui Shakespeare mai tîrziu, le străbate - cu gîndul şi personajele sale - Chaucer, acest clasic al literaturii engleze, care a trăit în îndepărtatul secol al XIV-lea. Fiecare povestire este introdusă prin "naşterea" cîte unui ou imens de către unul dintre personaje.
Ceea ce urmează este o feerie a vieţii şi a morţii, un fel de dans fericit, indiferent că urmează sfîrşitul sau o întîlnire amoroasă. Imaginaţia debordantă, însă controlată a regizoarei fixează totul pe o pînză de păianjen care apare, ţesută din lumini, pe fundal, între episoade. La cîteva luni după premieră, actorii mai trag cu ochiul înspre public, agăţîndu-l cu cîte un "să trăieşti bine!" sau altă aluzie la ceea ce toată lumea, se presupune, are în minte. Dar faţă de o avanpremieră de vara trecută spectacolul este mult mai strîns, mult mai concentrat, în acest decor fascinant şi - prin polivalenţa sa - mai tare decît... sălile polivalente de altă dată (că tot e holul teatrului ornat cu însemnele ceauşismului, de la O zi din viaţa aceluia). Mişcarea şi expresia corporală ale actorilor sunt de excepţie, pofta de joc se vede la fiecare pas, de parcă am fi în sala Studioului Casandra, la spectacolul celei mai bune generaţii pe care a avut-o UNATC. Farmecul tinereţii spirituale trece de pe scenă în sală, aşa cum a trecut dintr-o veche operă aproape medievală în această modernă, dezinvoltă creaţie teatrală a unei artiste cum e Nona Ciobanu, care e şi autoarea adaptării şi dramatizării textelor din Geoffrey Chaucer. Performanţele celorlalţi vin în modul cel mai firesc, într-un spectacol de substanţă şi efecte sclipitoare în acelaşi timp.