Deşi este un spectacol care se joacă într-un spaţiu neconvenţional (într-un tramvai), Ispita Cioran a intrat în atenţia criticii, fiind premiat la categoria Teatru în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural, iar Marius Turdeanu, în rolul lui Cioran, a fost nominalizat la premiile UNITER 2012 pentru cel mai bun actor într-un rol principal.
Este vorba despre un scenariu dramatic ce surprinde complexitatea scrierilor lui Cioran, un melanj de fragmente din Scrisori către cei de acasă, Pe culmile disperării, Despre neajunsul de a te fi născut, Schimbarea la faţă a României. Scopul declarat al demersului regizoral este acela de a surmonta clişeele care circulă în legătură cu opera filosofului de origine română: "El a fost şi rămâne un gânditor contradictoriu. Una dintre provocări este şi aceasta, de a încerca să aflăm de ce a scris aşa cum a scris, de ce a gândit aşa cum a gândit. Unele clişee sunt fundamentate, au motivaţii în opera sa, dar nu realizăm un portret complet al Iui Cioran dacă nu ne referim la ambele capete ale segmentului." (Gavriil Pinte).
Drumul cu tramvaiul de la Sibiu la Răşinari este o călătorie simbolică în spaţiu, spre paradisul copilăriei lui Cioran, (pe care îl evocă adesea în scrierile sale, dar la care amână permanent să se reîntoarcă în decursul exilului autoimpus), este totodată o călătorie în timp (punctând momentele esenţiale ale biografiei scriitorului) şi nu în ultimul rând o incursiune printre meandrele unei psihologii zbuciumate şi paradoxale: "Acestă exasperare nu va avea niciodată un sfârşit? Până când să-ţi tot spui: urăsc acestă viaţă pe care o idolatrizez?" (Emil Cioran).
Călătoria debutează la intrarea principală în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi continuă, cu opriri scurte, de-a lungul Pădurii Dumbrava, un decor natural fascinant şi obscur, ca de altfel şi textele lui Cioran, până în satul copilăriei sale, spaţiu atemporal, spaţiu interior, al împăcării cu sine însuşi spre care va năzui întreaga viaţă ca spre un paradis pierdut: "Cea mai mare ruptură pe care am trăit-o a fost aceea din 1920, când a trebuit să-mi părăsesc satul natal, din Carpaţi, ca să merg la liceu, la Sibiu. Au trecut mai bine de patruzeci de ani de-atunci şi tot nu pot uita sfâşierea înstrăinării pe care o simţeam atunci şi pe care, sub altă formă, o simt şi azi". (Emil Cioran, Caiete, notă din ianuarie 1962). Ceea ce frapează este actualitatea unor observaţii din 1936 ale gânditorului român cu privire la destinul ţării sale de origine, regretul că s-a născut într-o cultură minoră şi că parcursul ulterior al României i-a înşelat aşteptările.
Marius Turdeanu îl întruchipează pe "nihilistul veacului" într-un "monolog dialogat", pentru că exceptând intervenţii ca cele ale personajului Simone Boué, majoritatea actorilor nu sunt decât "voci" ale personajului principal.
Porumbei împăiaţi, cruci atârnate de copaci, de-a lungul drumului, scripeţi, sunetul de toacă, leagănele de la intrarea în pădure, costumele în alb şi negru ale actorilor, sunt imagini-simbol ale permanentei pendulări între exaltare şi disperare, între frumuseţea pură a acestei lumi şi cruzimea ei, între viaţă şi moarte ("singurul lucru pe care mi l-am dorit în viaţă a fost să devin la fel de indiferent faţă de viaţă şi faţă de moarte"). Incendierile controlate de la finalul drumului, la Răşinari, sunt de asemenea ruguri aprinse ale eului, mistuiri interioare, universuri de gândire în permanentă combustie.
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
Regia, scenariul, coloana sonoră: Gavriil Pinte
Scenografia: Roxana Ionescu
Cu: Marius Turdeanu, Mariana Mihu, Raluca Iani, Ciprian Scurtea, Adrian Neacşu, Veronica Arizancu, Cristina Ragos, Eduard Pătraşcu, Laura Ilea, Viorel Raţă, Arina Trif, Mihai Coman, Simina Contraş.