Euphorion / mai 2010
Casa Artelor din Sibiu găzduieşte începând cu anul 2010 a treia biografie poetică pusă în scenă de către regizorul Gavriil Pinte. Este vorba despre spectacolul Ghidul copilăriei retrocedate, realizat după un scenariu original al scriitorului Andrei Codrescu  în colaborare cu Gavriil Pinte şi Florentina Mocanu. La baza scenariului stă chiar biografia lui Andrei Perlmutter, evreu de origine, născut la Sibiu şi emigrat la 19 ani în America, unde devine cunoscut pentru scrierile sale (poezie, proză, eseu), luându-şi pseudonimul Codrescu.
 
Spectacolul ridică problema memoriei şi a destinului punând în ecuaţie două voci: cea a lui Andrei, la 19 ani, aflat în preajma examenului de bacalaureat (interpretat de Ciprian Scurtea) şi cea a "dublului său" (Gelu Potzolli), Andrei la vârsta matură,  revenit în ţară pentru întâlnirea de 25 de ani de la absolvirea liceului. Ideea în jurul căreia gravitează întregul demers artistic este aceea că "Copiii se simt protejaţi de eurile lor ulterioare, aşa cum îngerul păzitor ai fi tu însuţi privindu-te din viitor înspre trecut." (Andrei Codrescu)
 
Dinamica spectacolului amestecă cele două perspective temporale: cea a bărbatului matur care îşi rememorează adolescenţa şi cea a tânărului căruia eul său ulterior, întocmai ca un înger păzitor îi prevesteşte un viitor eliberat de teroarea istoriei şi protejat de nostalgia unui spaţiu-timp al inocenţei.
 
Viziunea regizorală a lui Gavriil Pinte, recunoscut pentru spectacolele sale ce au la bază texte poetice, se dovedeşte şi de această dată inedită şi plină de prospeţime. Încă de la pătrunderea sa într-un spaţiu neconvenţional, cum este Casa Artelor, spectatorul devine părtaş la experienţa dramatizată, fiind strigat pe nume cu o portavoce şi fotografiat întocmai ca unul dintre absolvenţii promoţiei 1965.
 
Muzica live ce punctează diversele momente biografice contribuie la crearea atmosferei, uneori împrumutând notele dramatice, sfâşietoare ale cântecelor de jale, alteori mimând dezlănţuirea dionisiacă a sufletului dornic de petrecere, totul trecut prin filtrul sensibilităţii tradiţionale.


Personaje pictate pe faţă, unele în port popular, cu carafe de vin în mână, interpretează vocal şi la vioară. Sărbătorind reîntâlnirea promoţiei 1965, ele realizează o procesiune aproape ritualică ce aminteşte spiritul acestui popor, melancolic şi exaltat, primitiv şi rafinat totodată.
 
Singurul personaj care nu are chipul pictat, este Andrei la vârsta maturităţii. În schimb oamenii care i-au marcat destinul, colegii şi profesorii săi, poartă această pecete a timpului, sunt stafii ale trecutului, fiinţe aproape ireale, fapt exprimat şi prin mişcările lor adesea sacadate, de păpuşi.
 
Incursiunea în trecut reînvie iubirile din liceu: Dulcea - "premianta clasei, doctoriţă la ţară, fără medicamente"­­; Aurelia - stilistă în Canada; Marinela, prima sa experienţă sexuală. Colegii de altădată sunt şi ei prezenţi: Gruia, "securist şi bişniţar plin de idei"; Vomă, poreclit aşa din cauza patimii sale pentru băutură; neamţul Şpriţ, ce oscilează între ideea emigrării în Germania şi aceea a deschiderii unei tipografii la Sibiu. Nu lipsesc nici profesorii Mister Goian, dirigintele; d-na Papadopol, profesoara de franceză; profesorul de disciplină sportivă şi profesoara de rusă, de care Andrei fusese îndrăgostit lulea.
 
Aidoma vaselor comunicante, diferitele momente temporale se limpezesc şi se completează reciproc. În lumina experienţelor viitoare şi a deschiderii spre societatea capitalistă (plecarea lui Andrei din ţară în 1965, vândut fiind alături de alţi conaţionali evrei statului Israel, stabilirea lui ulterioară în America), înfăţişarea în faţa comisiei de bacalaureat  seamănă mai mult cu un rechizitoriu, tânărul fiind întrebat cum va ajunge în America şi ce va căta acolo, prilej pentru Andrei cel matur de a rememora momentele semnificative ale exilului său.
 
Supralicitarea temelor comunismului şi a biografismului diluează mai ales în partea a doua farmecul spectacolului, care ar fi avut mai mult de câştigat dacă ar fi fost mai concentrat. Din dorinţa de a evidenţia un destin excepţional, reprezentaţia devine un pic prea lungă. Cu toate acestea, Gavriil Pinte rămâne unul dintre cei mai originali regizori de teatru şi un mare iubitor de poezie.


Ghidul copilăriei retrocedate
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
de Andrei Codrescu, Florentina Mocanu, Gavriil Pinte
Regia: Gavriil Pinte
Scenografia: Roxana Ionescu
Distribuţia: Ciprian Scurtea, Gelu Potzolli, Mihai Coman, Cătălina Sima, Viorel Raţă, Ioana Blaga Frunzescu, Veronica Popescu, Anca Pitaru, Cristina Flutur, Eduard Pătraşcu, Ali Deac, Adrian Neacşu, Arina Ioana Trif, Codruţa Vasiu, Cristina Stoleriu, Laura Ilea, Iulia Maria Popa, Cătălin Neghină, Vlad Robaş, Liviu Vlad.
De: Andrei Codrescu, Florentina Mocanu, Gavriil Pinte Regia: Gavriil Pinte Cu: Ciprian Scurtea, Gelu Potzolli, Mihai Coman, Cătălina Sima, Viorel Raţă, Ioana Blaga Frunzescu, Veronica Popescu, Anca Pitaru, Cristina Flutur, Eduard Pătraşcu, Ali Deac, Adrian Neacşu, Arina Ioana Trif, Codruţa Vasiu, Cristina Stoleriu, Laura Ilea, Iulia Maria Popa, Cătălin Neghină, Vlad Robaş, Liviu Vlad

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus