Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Paris nous appartient

Cineclub Film Menu - Paris nous appartient


Film Menu, ianuarie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Paris nous appartient / Parisul ne aparţine, 1961, realizat de Jacques Rivette, rulează joi 31 ianuarie 2013 de la orele 19.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Irina Trocan şi de Oana Ghera. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.

***

Jean Renoir, un regizor francez admirat unanim de regizorii-critici formaţi la revista Cahiers du Cinéma, avea o formulare proprie pentru teoria autorilor: "Un regizor face un singur film în toată viaţa lui. Apoi îl rupe în bucăţi şi îl face din nou." Dacă judecăm după filmografia lui Renoir, aforismul e perfect valabil - filmele lui sunt reiterări ale aceloraşi teme şi utilizează într-un mod particular aceleaşi dispozitive formale. Dacă privim cu atenţie Paris nous appartient / Parisul e al nostru, lungmetrajul de debut al lui Jacques Rivette (unul dintre regizorii-critici auteurişti antemenţionaţi), iarăşi, aforismul lui Jean Renoir se verifică: găsim în film o serie de preocupări tematice (relaţia dintre realitate şi ficţiune, infiltrarea teatralităţii în viaţa socială, activităţile colective vs. singurătate) şi dispozitive formale (piesa-de-teatru-în-film, conspiraţia, relaţia amoroasă bolnăvicioasă etc.) la care Jacques Rivette se va întoarce în fiecare din cele douăzeci de lungmetraje care au urmat.

Pe de o parte, ce aduce nou Paris nous appartient e caracteristic pentru toate filmele din Noul Val Francez care pe atunci tocmai se forma: a fost filmat pe străzile Parisului, are ca personaje oameni tineri care se comportă natural, respectă câteva convenţii ale filmelor de gen (în special de film noir) şi totodată chestionează convenţiile filmelor respectabile din anii '50. Altfel zis, arată convingerea Cahier-iştilor că filmul e o artă vie şi o formă de expresie personală. Pe de altă parte, asemănările cu alte filme din Nouvelle Vague se opresc la aceste trăsături generice.

Debutul regizoral al lui Jacques Rivette e un film sumbru - în mod paradoxal, mult mai sumbru decât vor fi operele lui de bătrâneţe. Anne, o studentă la Literatură, e cooptată să joace într-o piesă de teatru şi e informată că în jurul ei se ţese o conspiraţie; dacă nu va reuşi să dezlege misterul la timp, Gérard, regizorul piesei de teatru, va fi următorul care moare. La început, Anne e timidă şi (cum recunoaşte singură) lipsită de păreri, însă pe măsură ce i se confirmă bănuielile capătă curaj să-i înfrunte pe artiştii boemi şi aroganţi care i-ar putea dezvălui secretul.

Aşadar, filmul are o intrigă, dar asta nu înseamnă că predomină tensiunea rezultată din ea. Predomină mai degrabă ambivalenţa - meditaţia asupra intrigii (în sensul de conspiraţie) şi discuţiile despre ea între personaje care parcă ar crede, parcă n-ar crede că se va întâmpla ceva neplăcut. Paris nous appartient anticipează noir-urile americane anti-eroice din anii '70, în care detectivul e sigur că descoperirea adevărului va rezolva toate problemele, dar, de fapt, investigaţia lui le complică şi mai rău. Anne se dezvoltă când crede că şi-a luat o temă de lucru importantă (spre deosebire de literatură, prea abstractă, în care îşi pierde încrederea), până când i se reproşează că toate necazurile vin din goana ei nesăbuită după sublim.

Tot ambivalentă e şi atitudinea lui Rivette faţă de diegeză. Deşi misterul se rezolvă tranşant, cum nu se mai întâmplă în filmele lui de mai târziu, evoluţia lui e destul de lentă. (Filmul durează două ore şi un sfert - nici pe departe un record pentru Rivette, autorul unui film de unsprezece ore, dar totuşi destul de mult, la standardele unui noir.) De pildă, cu toate că viaţa lui Gérard e în pericol şi aflăm asta de la început, ni se acordă totuşi suficient timp să îl cunoaştem şi chiar să îl antipatizăm. Mijloacele de caracterizare sunt şi ele neconvenţionale: suntem invitaţi să îi observăm comportamentul când regizează Pericle de Shakespeare şi când o comentează sau când ia în derâdere îngrijorarea lui Anne. Piesa de teatru ocupă şi ea un loc important în film şi încetineşte simţitor ritmul naraţiunii. În definitiv, dacă tinerii intelectuali din film sunt neatenţi la ce se întâmplă în vieţile lor pentru că îi preocupă mai mult arta, nu am putea să îi judecăm fără să aflăm cum evoluează piesa.

Filmul nu e lipsit de stângăcii, dar nici de frumuseţi. Ca în Viaggio in Italia (1954) de Roberto Rossellini, când un personaj porneşte la drum, imaginile de pe drum (nu neapărat pitoreşti) sunt incluse şi ele în film, să putem urmări îndeaproape experienţa călătorului. Când se aprinde discuţia la o petrecere boemă (una nu mult mai alertă decât cele din filmele lui Michelangelo Antonioni), intră în vorbă personaje pe care nu le-am cunoscut, care-i atacă pe alţii pe care nici nu-i observasem; realitatea în Paris nous appartient e densă şi imprevizibilă. Există şi secvenţe de film-în-film (când prietenii fratelui lui Anne se întâlnesc să urmărească împreună Metropolis de Fritz Lang) şi cameos (unul din informatorii pe care îi caută Anne e interpretat de Jean-Luc Godard).


Într-o cronică scurtă la Paris nous appartient, criticul Jonathan Rosenbaum, altfel un mare admirator al lui Rivette, decretă că filmul e amatoricesc comparat cu alte lungmetraje de debut ale colegilor din Nouvelle Vague. O fi având, într-adevăr, imperfecţiuni, dar pentru Jacques Rivette, care e atât de interesat de experimente formale, ar fi fost chiar trist să-i reuşească din prima.

Paris nous appartient (Parisul ne aparţine)
Franţa, 1961
regie: Jacques Rivette
scenariu: Jacques Rivette, Jean Gruault
imagine: Charles Bitsch
montaj: Denise de Casabianca
muzică: Philippe Arthuys
cu: Betty Schneider, Giani Esposito, Françoise Prévost.



 Toate articolele despre Paris nous appartient


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Irina Trocan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer