februarie 2013
Les Misérables
Una dintre capodoperele literaturii franceze, romanul Mizerabilii, a cunoscut de-a lungul timpului, numeroase ecranizări sau adaptări pentru scenă. Printre cele mai îndrăgite de public a fost musicalul Les Misérables, din anii '80. Spectacolul creat de Alain Boublil (scriitor), Claude-Michel Schönberg (compozitor) şi Herbert Kretzmer (versuri) a fost tradus în 21 de limbi şi a primit peste 100 de premii (printre care Tony şi Grammy).

Regizorul Tom Hooper (premiul Oscar pentru The King's Speech), alături de scenaristul William Nicholson, se angajează într-un proiect ambiţios căutând să adapteze acest spectacol pentru marele ecran. Experienţe de acest gen s-au mai înregistrat şi în cazul filmelor Les Parapluies de Cherbourg, Evita sau Nine. Partea cea mai interesantă a acestui demers este faptul că actorii din distribuţie au cântat live, fără post-sincronul obişnuit pentru un film muzical. Tehnica aceasta era folosită, cu precădere, în epoca de aur a filmelor muzicale din anii '30 ai secolului trecut, la Hollywood. Filmul lui Tom Hooper beneficiază de o distribuţie ce reuneşte nume sonore ale cinematografiei actuale, de asemenea, a mobilizat forţe în crearea unor decoruri maiestuoase, în studiourile englezeşti. Această peliculă grandioasă este o paradă a unor evenimente importante din istoria Franţei, împletiri ale unor destine, decese, renaşteri spirituale - un foileton.

Pivotul în jurul căruia se articulează planurile narative este Jean Valjean, al cărui destin tragic s-a transformat iremediabil într-un coşmar. Fiindcă a furat o pâine, a fost condamnat la ocnă. Chiar şi după zece ani de temniţă grea, el este silit să se ascundă sub false identităţi de prigoana neobosită a poliţistului Javert, incapabil să vadă dincolo de lege complexitatea sufletului omenesc. Pătruns de misiunea sa, de inspiraţie dantescă, de a face din realitate un infern, Victor Hugo a structurat aventurile prin care trece eroul pentru a-şi salva viaţa şi pentru a o ocroti pe Cosette - fiica unei prostituate, recuperată de el din casa lui Thénardier. Micuţa fusese supusă unui regim inuman. Fără a fi un răzbunător şi fără a încerca să se substituie justiţiei omeneşti sau divine, Jean Valjean îşi urmează existenţa zbuciumată pe drumul unei continue ascensiuni spre absolutul etic. Firul biografiei sale este însă împletit cu alte destine, înscrise şi ele în contextul aceleiaşi epoci, ceea ce transformă construcţia într-o adevărata frescă socială.

Jean Valjean din 2012, actorul Hugh Jackman, a fost pregătit de legendarul "antrenor" vocal, Joan Lader, pentru această partitură dificilă. Calităţile sale vocale au fost "exploatate" şi-n alte producţii cu caracter muzical în care a mai jucat: Beauty and the Beast, Oklahoma!, The Boy from Oz. După întâlnirea providenţială cu preotul Myriel, îşi exprimă neliniştea - cântând Valjean's Soliloquy - într-o capelă medievală englezească.

În debutul filmului, deşi are aspectul unui Gollum cu barbă, Jean Valjean - Hugh Jackman are o forţă fizică aproape supranaturală; tractează o navă-gigant alături de alte zeci de ocnaşi, într-un port vizibil artificial. Regizorul păstrează succesiunea scenelor epice din cele 1300 pagini de roman, marcând avatarurile lui Jean Valjean: ocnaşul, primarul, tatăl Cosettei, salvatorul lui Javert, apoi salvatorul lui Marius.

Domnul Madeleine, primarul generos al oraşelului Montreuil-sur-mer, sub a cărui identitate se ascunde fostul ocnaş, se izbeşte, din nou, de lumea "mizerabililor" - fiinţele omeneşti care trăiesc sub fatalitatea mizeriei. Fantine este tânăra nevoită să îşi abandoneze fiica după ce studentul care o sedusese o părăseşte. Anne Hathaway devine o Fantine care poartă pe frunte, ca o predestinare, stigmatul anonimatului şi al durerii. Aşa cum răţuşca cea urâtă, Susan Boyle, a devenit lebădă la concursul Britain's Got Talent cântând I Dreamed a Dream, de data aceasta, frumoasa Anne a devenit o sărmană mamă, dar cu o voce puternică. Filmarea melodiei s-a făcut "dintr-o bucată", accentuându-se live-ul prin planurile mărite ce fixau gura actriţei. Ca şi la decernarea premiilor Oscar din 2009, Anne Hathaway- Fantine i-a dat replica, cu succes, lui Hugh Jackman - Jean Valjean.

Acesta de pe urmă este urmărit permanent de poliţistul monomaniac, Javert. După succesul repurtat în The Gladiator, Russell Crowe abordează un poliţist sfâşiat de probleme de conştiinţă. Javert, cel care l-a vânat întreaga viaţă, va fi salvat de fostul ocnaş din mâinile insurgenţilor în luna iunie a sângerosului an 1832. Sancţiunea morală pe care o primeşte fostul poliţist stă sub semnul unei moralităţi deasupra comunului. Cei doi actori se "duelează" vocaliceşte, ca la o confruntare de tip X Factor, în melodia The Confrontation.

Nemaiputând urma calea de a-l prigoni pe salvatorul său, dar neavând nici puterea de a rezolva conflictul cu propria conştiinţă, Javert se va sinucide, dând astfel mesajului o nouă valoare morală, în aceleaşi împrejurări. Scena sinuciderii este una de proporţii, cu mare impact vizual, încercând să redea spectatorului de secol XXI ceva din dimensiunea romantică, Russell Crowe interpretând song-ul Javert's Suicide.

Jean Valjean îl va salva de la moarte şi pe Marius de Pontmercy, fiul unui ofiţer bonapartist şi iubitul Cosettei. Eddie Redmayne întrupează un june naiv, uşor nesigur, atât în relaţiile cu femeile (Cosette şi Éponine), cât şi în rebeliunea din Paris. Calităţile sale vocale îl scapă de aerul de "Papă-lapte" şi interpretează, alături de Cosette (Amanda Seyfried) şi Éponine (Samantha Barks), cântecul A Heart Full of Love. Partenerele sale, cele două actriţe, etalează talent şi voci de excepţie. Amanda Seyfried şi-a exersat aceste date native şi-n musicalul Mamma Mia!. O surpriză plăcută a fost Samantha Barks, în rolul fetei îndrăgostite până la moarte, devotate iubitului ei, în bună manieră romantică. Tânăra actriţă impresionează prin forţă şi talent muzical, melodia On My Own fiind un adevărat imn al iubirii reprimate.

Categorie estetică de sorginte romantică, grotescul, îşi găseşte una dintre cele mai bune reprezentări în cuplul soţilor Thénardier. Împrumutaţi, parcă, din Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street, filmul lui Tim Burton, Helena Bonham Carter şi Sacha Baron Cohen conturează grotescul ca simbol al animalităţii ce se conservă în om şi se opune sublimului. Caricaturali şi disproporţionaţi, cei doi actori formează un duo comico-tragic.

Amintind de Piaţa Tahrir şi de Occupy Sandy, Les Misérables este imnul marilor deposedaţi. Ambiţiosul proiect a derulat în faţa spectatorilor, timp de 160 minute, decoruri grandioase (scenografi: Eve Stewart, Anna Lynch-Robinson), efecte vizuale spectaculoase, o distribuţie valoroasă, costume (Paco Delgado) şi machiaje expresive într-un amestec de idealizare istorică şi realitate tragică.

Regizor: Tom Hooper
Scriitor: Claude-Michel Schönberg, Victor Hugo
Scenarist: Alain Boublil, Jean-Marc Natel, Herbert Kretzmer, James Fenton, William Nicholson
Compozitor: Claude-Michel Schönberg
Operator: Danny Cohen / Costume: Paco Delgado / Producător: Tim Bevan, Eric Fellner, Debra Hayward, Cameron Mackintosh / Scenograf: Eve Stewart, Anna Lynch-Robinson / Monteur: Chris Dickens
Distribuţia: Hugh Jackman (Jean Valjean), Russell Crowe (Javert), Anne Hathaway (Fantine), Amanda Seyfried (Cosette), Sacha Baron Cohen (Thénardier), Helena Bonham Carter (Doamna Thénardier), Eddie Redmayne (Marius), Samantha Barks (Éponine), Daniel Huttlestone (Gavroche), Isabelle Allen (Tânăra Cosette)

Regia: Tom Hooper Cu: Hugh Jackman, Russell Crowe, Anne Hathaway, Amanda Seyfried, Sacha Baron Cohen, Helena Bonham Carter, Eddie Redmayne

0 comentarii

În programul cultural

HBO 2
19.03.2024 17,55

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus