Ucho / Urechea este unul din rarele filme în care, atunci când lumina se aprinde, groaza nu dispare, ci, din contră, sporeşte. Dramă politică mascată cu mult stil într-o îmbinare de film noir şi horror, filmul este testamentul sofisticat al unui duet cinematografic din perioada imediat următoare Primăverii de la Praga. Regizorul Karel Kachyna şi scenaristul Jan Proházca, amândoi dintr-o generaţie anterioară noului val cehoslovac, îşi încheie colaborarea cu un film atât de tăios, încât i-au trebuit 20 de ani ca să ajungă pe ecrane. Filmat sub supraveghere permanentă, este oprit de la difuzare şi abia în 1990 are premiera, în competiţie la Cannes.
Ceea ce a făcut din Ucho / Urechea un film atât de periculos este perspectiva din care este privit: din straturile cele mai înalte ale nomenclaturii comuniste. Filmul descrie noaptea unui adjunct din minister, Ludvik (Radoslav Brzobohatý) şi a soţiei lui Anna (Jirina Bohdalová) care, după ce se întorc de la o petrecere a Partidului, găsesc poarta descuiată, curentul tăiat şi telefonul oprit. Încet, cu o minuţiozitate diabolică, descindem pas cu pas în casa lor, în viaţa lor privată şi în final într-o societate terorizată de un monstru cu nenumărate capete şi încă şi mai multe urechi: poliţia secretă.
În prima jumătate a filmului regizorul se joacă cu noi şi pune cap la cap o mostră de noir cu nenumărate aluzii şi piste false. Personajele lui orbecăie la lumina lumânărilor prin holurile casei, din ce în ce mai înfricoşate, din ce în ce mai paranoice. Ai senzaţia că sunt două stafii care-şi bântuie domiciliul conjugal şi că în spatele fiecărei uşi îi pândeşte ceva. Karel Kachyna, operator înainte să treacă la regie, împreună cu Josef Illick speculează tot ce se poate din situaţia dată: sursele de lumină în cadru, feţe luminate din racursi. Scurte evadări din spaţiul sufocant ne sunt permise doar atunci când Ludvik înţelege că se întâmplă ceva şi încearcă să rememoreze (şi să reinterpreteze) evenimentele de la petrecere.
Flashback-urile ar putea fi o gură de aer, doar că, din casa întunecată, Kachyna ne aruncă violent, fără tranziţii, în decorul supraexpus al castelului Praga, locul unde goticul întâlneşte stalinismul. Dar nici aici regizorul nu ne lasă să intrăm în atmosferă şi foloseşte o filmare expresionistă, în care o mulţime de unghiuri subiective taie planurile largi. În scurtele momente în care vedem sala de bal, descoperim o petrecere cu momente de comic burlesc, în care invitaţii mimează şi joacă înfiorător de gros comedia unui moment fericit în faţa preşedintelui. Rememorarea şi reinterpretarea scenelor de la Palat merg în paralel cu tensiunea dintre Anna şi Ludvik şi mica lor anchetă domestică asupra motivelor pentru care sunt lăsaţi în întuneric şi casa le-a fost invadată.
"Când pot să vorbesc normal? Ai spus că bucătăria şi baia sunt locuri sigure!" îi reproşează Anna soţului ei. La jumătatea filmului, lumina se aprinde miraculos şi cei doi înţeleg că traiul în high-life-ul anilor '50 este mai periculos decât puteau crede şi că vilele cochete şi cutiile de somon compensează prea puţin teroarea care-i înconjoară. Dimineaţa îi surprinde pe cei doi epuizaţi, aruncaţi într-o nouă stare socială.
Spuneam că Ucho / Urechea poate fi citit ca un testament sofisticat, şi asta pentru că, dacă Primăvara pragheză a marcat sfârşitul activării noului val al cinematografiei cehoslovace, Ucho / Urechea a fost cântecul de lebădă al celor doi realizatori. Se crede că boala de care suferea, şi care i-a adus moartea un an mai târziu, l-a făcut pe Jan Proházca indiferent la represaliile politice. Mare parte din ceea ce am văzut sunt experienţe personale, trăite de scenarist în perioada în care activa în partid şi este de remarcat felul în care îşi transcrie memoriile, într-un scenariu teribil de lucid şi coerent. Karel Kachyna a dat stilul filmului, şi pentru că l-a scos dintr-o simplă dramă politică, a dat o plus-valoare rară pentru filmele vremii. Drumul lui în cinematografie a fost însă închis. Kachyna fost lăsat să regizeze în continuare subiecte uşoare, poveşti de copilărie şi nu a mai reuşit nici după căderea comunismului să ajungă la nivelul filmului din 1970.
Sistemele politice au prostul obicei de a cădea, trăgând după ele laolaltă susţinătorii şi adversarii lor cei mai înfocaţi. Filmul politic are de obicei două vârste, una în care subiectul în sine provoacă reacţii puternice, a doua în care partea politică îşi pierde fascinaţia şi filmul rămâne în joc doar prin performanţele cinematografice. Aici multe producţii pierd cursa pentru că au fost prea vehemente, pentru că nu au vrut decât să atace sau să laude un anumit regim. Ucho / Urechea reuşeşte să rămână un film bun şi accesibil, chiar şi pentru un spectator indiferent la contextul politic în care se petrece acţiunea. În cuvintele criticului Peter Hames: "Amestecul de certuri conjugale şi comedie în stilistică de thriller îl face mai mult decât o critică a erorilor politice. Filmul devine o călătorie în atmosfera şi în mintea unei epoci".
Ucho / Urechea
Cehoslovacia, 1970
regie: Karel Kachyna
scenariu: Karel Kachyna, Jan Prochazka
imagine: Josef Illik
montaj: Miroslav Hajek
cu: Jirina Bohdalová, Radoslav Brzobohatý, Gustav Opocenský, Miroslav Holub.