Titlul filmului şi citatul din regizorul său, plasat imediat după generic, sînt două indicii suficient de puternice pentru a vă sugera subiectul documentarului lui Radu Gabrea - un subiect care, deşi vrednic de toată atenţia, nu a mai a fost abordat cinematografic anterior. Pe scurt, într-o perioadă de patru decenii şi ceva (1947-1989), 90% dintre evreii români au părăsit definitiv această ţară, marea majoritate pentru a deveni cetăţeni ai tînărului stat israelian. În filmul său, Radu Gabrea este mai degrabă interesat de cum-ul, decît de de ce-ul din spatele acestor date. De pildă, întrebarea ridicată de una dintre personalităţile intervievate, istoricul Marius Oprea ("Dacă evreii au adus comunismul în România, de ce plecau?"), nu primeşte un răspuns explicit pe ecran. Cert este că şi reprezentanţi iluştri ai comunităţii evreieşti din perioada comunistă, precum neurologul Jean Ashkenazy (un alt interlocutor al lui Radu Gabrea, ale cărui amintiri, impresionante şi uneori plastice, au efecte benefice asupra narativităţii filmului), ar fi dat orice pentru a putea să părăsească România şi să se stabilească în Israel; savantul, stabilit în prezent la Tel Aviv, chiar estimează contravaloarea "răscumpărării" familiei sale la o sumă ce ni se pare şi azi uriaşă: peste un sfert de milion de dolari.
Punctul de plecare al documentarului l-a constituit, aşa cum a observat Radu Gabrea la premiera filmului, o carte a unui alt istoric, Radu Ioanid (interogat la rîndul său, ca principal specialist în domeniu). Volumul în cauză a apărut mai întîi în engleză (The Ransom of the Jews), apoi şi în română (Răscumpărarea evreilor, Editura Polirom, 2005), şi ne dezvăluie, pe baza unor cercetări aprofundate, adevărata evoluţie a relaţiilor dintre România şi Israel în timpul comunismului. Însă regizorul (care semnează şi scenariul, alături de Magdalena Schubert) nu s-a mulţumit cu informaţiile furnizate de carte, aşa că a găsit alte surse competente. De exemplu, Schlomo Leibovici Laish, tot istoric şi fost coordonator al Biroului Naţional de Imigrări, este cel care afirmă răspicat că, încă de la sfîrşitul anilor 1940, de cînd Biroul Politic al PCR a acceptat emigrările în Israel, "niciodată, nici un evreu n-a părăsit România fără contraplată". Iar ziarista de investigaţii Emilia Şercan este cea care dă citire, din documente găsite la CNSAS, sumelor încasate de Statul român pentru emigrările către Israel din perioada 1970-1975, precum şi a baremurilor practicate în acest comerţ cu fiinţe umane (de la 3.000 de dolari pentru un evreu "titrat" pînă la 500 de dolari pentru unul "fără profesie").
Evrei de vînzare are trei componente importante: interviurile cu experţi (talking heads), imagini de arhivă, bine alese, avînd scopul de a contextualiza evenimentele descrise de intervievaţi, şi documente relevante (cum ar fi o stenogramă a unei şedinţe din cadrul Comitetului Central al PCR sau o scrisoare a unei femei a cărei familie a fost "răscumpărată", dar şi fragmente din jurnalele lui Mihail Sebastian şi Emil Dorian), filmate de operatorii lui Radu Gabrea şi citite de actriţa Victoria Cociaş (totodată producătoarea filmului). Mai apar ocazional imagini filmate recent în ţară (folosind şi spectaculoasa tehnică time lapse), precum şi o secvenţă de reconstituire cu actori, cu sursa neprecizată.
Vînzarea evreilor de către Statul român îşi are originea, după cum afirmă Radu Ioanid, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cînd mareşalul Antonescu a încercat, fără succes, să-i plaseze guvernului britanic pe cei 50.000 de supravieţuitori ai evreilor români deportaţi în Transnistria. Dar acest business imoral s-a dezvoltat cu adevărat de abia în epoca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi, mai ales, în cea "de aur" a lui Nicolae Ceauşescu (care, după ce iniţial ceruse ca afacerea să fie oprită, a realizat după scurt timp potenţialul ei şi a ajuns chiar să gestioneze în mod direct comerţul cu "jidani", cum îi numea el pe evrei). Filmul lui Radu Gabrea reflectă succint, dar convingător (graţie documentării laborioase şi mărturiilor credibile) toate etapele fenomenului, evidenţiind, printre altele, figura unui "erou aproape necunoscut" - agentul israelian Yeshayahu (Shaike) Dan, care s-a ocupat de emigrarea evreilor români încă din 1944. În ceea ce priveşte întîlnirea de la Zürich dintre Shaike Dan şi generalul securist Gheorghe Marcu, în urma căreia acesta din urmă a pierdut inexplicabil un diplomat ce conţinea un milion de dolari, primiţi pentru a permite emigrarea unor evrei români, chiar şi numai pentru acest business meeting tragicomic era nevoie de un film precum Evrei de vînzare.