Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Silver Linings Playbook

Ce faci duminicile? - Silver Linings Playbook


Port.ro, ianuarie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cartea lui Matthew Quick este ecranizată de regizor-scenaristul David O. Russell, cel care a intrat pe culoarul privilegiat al covorului roşu cu ultimele sale filme - drama de război Three Kings şi emoţionantul The Fighter. Acum se întoarce la genul comedie, ca în Flirting with Disaster de la începutul carierei şi îi iese un film proaspăt.
 
Filmul de faţă a rulat deja cu succes la el acasă şi a intrat la nominalizări Oscar 2013 pentru regizor, scenariu adaptat, actor şi actriţă - rol principal şi secundar (Jennifer Lawrence a câştigat Globul de Aur - "I bet Meryl!" şi Oscarul).

O poveste cu personaje disfuncţionale şi gaga, atât de pe placul Academiei Americane, care reuşesc să iasă la suprafaţa vieţii, să găsească un sprijin, o supapă, o rezolvare.
Comedie romantică cu replici-serie de palme, obraznice, jonglerii verbale în aer ce forţează actor şi spectator să fie mereu în priză. Gaguri verbale strălucitoare ca în comediile sofisticate din deceniul patru sau din sitcomurile tv, războiul sexelor ca un meci de box, situaţii la fel de ciudate, ipostaze familiale egal neaşteptate precum în You Can't Take It with You al lui Frank Capra.

Şi, chiar dacă povestea are ca personaj principal un tânăr cu afecţiune bipolară (scene destule în care ni se arată - comic - schimbările sale de dispoziţie), un tată distant, violent, care nu poate şi nu ştie să comunice (Robert De Niro arătă foarte bine, iar rolul i-a adus încă o nominalizare la Oscar, pentru rol secundar), greutatea şi frumuseţea filmului stau în întregime pe umerii tinerei actriţe Jennifer Lawrence. Şi nu, nu o ştim din The Hunger Games (încercăm să ne ştergem din minte prima parte, aşteptăm continuările trilogiei), ci din tensionatul Winter's Bone, câştigător la Sundance şi nominalizat la Oscar 2011. Acolo Lawrence ne-a demonstrat că nu e doar un chip frumos, că ştie actorie, că e credibilă, că are forţa să umple ecranul. Acum, cu părul ridicat, machiaj mult şi un personaj cu renume prost în cartierul din suburbie, cu voce joasă, priviri pe sub gene şi scene cu un farmec aparte, te ţine cu ochii pe ea. Îi rezistă lui De Niro în acelaşi cadru (iar seniorul actor şi regizorul îi dau voie să strălucească), îl completează pe Bradley Cooper într-un tandem original. Nu sunt retardaţi ca în alte filme, nu sunt criminali ca în atâtea, doar doi tineri singuri şi suferinzi care au parte de a doua şansă.

Filmul este de studio, dar are aer de film independent. În cea mai mare parte fără muzică, cu certuri şi tăceri sugestive, fără să fie un film mare, îţi rămâne în suflet. Nu reţii povestea sau replicile, doar forţa mesajului pozitiv. Nu ştiu cât de credibil, dar necesar genului şi publicului. Rotund, începând şi terminându-se cu vocea lui Cooper din off - dar cu semne diferite -, filmul se încheagă încet, cu detalii fugare care dau poveştii un gust dulce-acrişor. Camera mobilă, cu multe tăieturi şi unghiuri, nervoasă şi curioasă, cercetându-şi de aproape personajele, dă filmului ritm, un suflu alert. Umor şi situaţii realiste de viaţă, de cuplu, de familie pe placul tuturor. Aproape ca în comediile sociale ale lui Ken Loach.

Când furia încetează şi certurile nu mai au rost, când dragostea îşi face iar loc, personaje, poveste şi film se îmbogăţesc cu sens. Şi, cum nu se poate ca într-un film american să lipsească un spital, un tribunal sau un Crăciun, rezolvarea se petrece de sărbători. Nu ca să fie comic (a fost în scenele dinainte, de Halloween), doar cu un plus de emoţie.

Personaje secundare interesante - Julia Stiles şi Chris Tucker puţin pe contre-emploi amândoi, bine.

Războiul tată-fiu se stinge într-o scenă lirică şi una finală de competiţie. Cu toate că filmul virează către tema din Strictly Ballroom al lu Baz Luhrmann sau Shall We Dance?, nu deranjează. Scena dansului, fără să fie antologică, nemaipomenită, place, e bine filmată, se încheie standard. Sărutul, ca în basme, e obligatoriu. Ca şi intrarea în normalitate, familie şi cuplu.

Fără candoarea, stranietatea personajelor din Me And You And Everyone We Know, filmul Mirandei July, şi îndrăgostiţii de aici câştigă pacea. Iar finalul, un pic lipit şi cam dulceag, pică bine, contragreutate la realitatea din jur.

Ce faci duminicile? Stau cu tine şi ne vedem împreună de viaţă.




 Toate articolele despre Silver Linings Playbook


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Antidepresiv de şoc - Silver Linings Playbook, Mădălina Dumitrache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer