Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Acasă la tata

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viaţa ca o tristă bufonadă - Acasă la tata


februarie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Comedia, ca literatură, nu este altceva decât o dramă răsturnată. Cu cât intensitatea dramei va fi mai puternică, cu atât valoarea estetică a comediei va fi mai ridicată.

Personajele lui Mimi Brănescu, din piesa Acasă la tata, au ceva din "oamenii de prisos" ai lui Cehov. Ei se epuizează sub tirania repetării, a cărei sursă a devenit existenţa răsturnată prin transformarea ei într-un pretext pentru dialog. Discuţiile despre sensul existenţei prin intermediul comediei, deci prin intermediul degenerării sensului existenţei, presupun, ca o consecinţă a pierderii de timp şi ca un fundal al întregii desfăşurări, ideea de motor. În textul lui Brănescu, asistăm nu la o absenţă a conflictului, ci la un proces permanent de destrămare a conflictului, ce are drept rezultat expedierea obiectului conflictului în categoria pretextelor pentru dialog.

Autorul creează o dramă modernă, în tonuri realiste, căci Acasă la tata este o piesă despre micile necazuri cotidiene şi marile drame existenţiale ale unor banali locuitori ai unei banale localităţi rurale din România. Sunt necazuri şi drame care se întretaie şi se intercondiţionează, aparent inofensiv, pentru a duce la întrebări grave despre sens şi ratare.

Regizorul Vlad Massaci citeşte cu atenţie piesa şi conturează, pe scenă, o lume puternică prin inerţiile ei, dospind în propria-i mizerie. Textul e corect descifrat în litera lui, iar personajele sunt aşezate pe făgaşele caracterologice. Spectacolul de la Teatrul de Comedie este un fragment de civilizaţie umană. Deşi pare decupat din lumea balcanic-pitorească (à la Kusturica), este doar un microunivers care vieţuieşte în visuri frânte. Coloana sonoră (Cristian Juncu) ilustrează acest univers prin tânguirea instrumentelor cu coarde.

În debutul spectacolului, dialogul tată-fiu expune ideea că relaţiile existente se degradează şi că opţiunile se reduc odată cu trecerea timpului. În acea lumea, a provinciei, naşterea, dragostea şi moartea schimbă doar numele personajelor. Clasicul conflict (oedipian) tată-fiu este accentuat şi de apariţia Iulianei (Mihaela Măcelaru) - o femeie matură, care a capitulat în faţa traiului de la oraş. Ea îşi îneacă eşecul din dragoste alături de tatăl lui Robert, încercând să se adapteze ritmurilor provinciei. Tatăl (Gheorghe Dănilă) este total lipsit de inhibiţii sau false pudori atunci când îşi exprimă dezacordul faţă de drumul ales de fiul său, cât şi în asumarea relaţiei cu o femeie mai tânără la numai trei ani de la decesul soţiei.

Sub aspect vizual, spectacolul este compus cu îngrijire, sugerând nişte ziduri fragile, ca într-un labirint al singurătăţilor iremediabile. Ca şi în montarea de la debutul său (Romanţioşii, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, 1999), regizorul Massaci apelează la ecleraj pentru configurarea spaţiului. Draperiile transparente prin care doar lumina trece sugerează că în lumea satului, "ferestrele au ochi, iar pereţii urechi", parafrazându-l, parcă, pe Ion Creangă. Întreaga scenografie (Andu Dumitrescu) marchează acest spaţiu rural contemporan (mese şi scaune din lemn ros de timp în contrast cu maldărul de navete de bere, din plastic roşu).

Întâlnirile lui Robert, jurnalistul de la Bucureşti, cu ceilalţi săteni - foşti colegi de liceu, fostul profesor, soţia lui Petrică - sunt doar pretextele pentru devoalarea deriziunii în care se amalgamează iubirea, trădarea şi ameninţarea. Directorul de scenă se preocupă de construirea verosimilă a biografiilor şi a relaţiilor, obţinând un sistem de relaţii plauzibil şi dând relief evoluţiilor individuale.

Robert, în interpretarea lui Vlad Zamfirescu, glisează precaut prin noianul de relaţii, dar păstrează mereu distanţă. Răceala sa afişată îi confirmă neapartenenţa la acest mediu, dar şi tristeţea eşuării asumate.

Fostul său coleg de liceu, Petrică, este catalizatorul conflictului. Acest mascul disponibil pentru servicii, suflet impotent, maschează pustiul interior prin "autoritatea" statutului de "familist" prin isterie şi violenţă. Marius Florea Vizante joacă evoluţia personajului marcând apăsat paşii pe drumul imposturii. Bărbatul lipsit de farmec fizic mimează, pe rând, prietenia, iubirea şi relaţiile cu ceilalţi (fostul profesor, socrii). Încă mai păstrează resentimente, atât pentru profesorul Plesnea (Florin Anton), care îl plesnea în timpul orelor de curs, cât şi pentru Robert, colegul care "a făcut carieră la oraş". Bătaia ratată dintre Petrică şi Robert este rezolvată într-o notă comic-patetică. Regizorul a fost atent să creeze o lume care se consumă trăindu-se. Melancolia stă să se înece în paharele cu băutură şi e punctată de acutele din ilustraţia muzicală.

Petrică are o relaţie pustie şi mecanică cu soţia, dar stârneşte hohotele de râs ale publicului. Contrastul dintre esenţă şi aparenţă hrăneşte (încă) nevoia de comic. Soţia sa, Mia, este feminitatea aparent autoritară. Mirela Oprişor reeditează rolul de soţie trădată (din filmul Marţi, după Crăciun) şi expune o femeie tristă, care însă nu şi-a uitat complet feminitatea. Ea îşi cambrează des bustul, ca într-un tic, în dialogul cu jurnalistul de la oraş care-i vizitează. De asemenea, aruncă "săgetuţe" către Paula, vânzătoarea de la birtul din sat, cea care-i ameninţa statutul de soţie şi mamă.

Laura Creţ portretizează farmecul trist al candorii fanate. Cea care fusese "frumoasa" clasei pluteşte în derivă. Îşi fardează strident chipul, aşa cum face şi cu propria-i existenţă. Boilerul roşu din baia cu faianţă în alb-negru este singura pată de culoare din viaţa ei.

Apariţia Mihaelei Măcelaru încheie rotund spectacolul, căci dialogul dintre Robert şi Iuliana din final, lasă o portiţă deschisă. Lumina din tunel rămâne aprinsă, dar nu ştie nimeni dacă dincolo de tunel nu e tot o altă curte de la ţară.

Spectacolul de la Teatrul de Comedie din Bucureşti este deja un "succes de casă". Deşi strigă în pustiul unei provincii cât suntem de-ai noştri, adună cât mai mulţi spectatori urbani decişi să întâlnească emoţie "vie".


Teatrul de Comedie
Acasă la tata de Mimi Brănescu
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Andu Dumitrescu
Ilustraţia muzicală: Cristian Juncu
Distribuţia: Vlad Zamfirescu (Robert), Marius Florea Vizante (Petrică), Laura Creţ (Paula), Gheorghe Dănilă (tatăl lui Robert), Mihaela Măcelaru (Iuliana), Mirela Oprişor (Mia), Florin Anton (profesorul Plesnea).



 Toate articolele despre Acasă la tata


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mădălina Dumitrache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer