martie 2013
Festivalul TIFF Kids International Film Festival, Toronto, 2013
În 2013 TIFF Kids International Film Festival din Toronto face 16 ani - o vârstă frumoasă, numai bună de luat carnetul (în oraşul gazdă, cel puţin). Între 9 şi 21 aprilie 2013, TIFF KIDS celebrează cinematografia pentru copii şi tineret. De la 3 la 13 ani. Tinere vlăstare. Viitorul ţării. Ăia micii.

OK, OK, o să ziceţi, dar care-i tema, firul roşu al festivalului?... Elizabeth Muskala, Director of Festivals & Events @ TIFF, zice că filmele se concentrează pe chestiuni relevante pentru publicul-ţintă, precum prietenie / duşmănie (BFFs 4eva, cum ar veni), căutarea identităţii (STBY vs. UDH82BME), peer pressure (NUB), sau decizii & drame majore (cum sunt toate la vârste atât de fragede...). Şi mai zice doamna Muskala: "We are such a diverse city and film is a great launching pad for discussion to deal with complex issues, but it is also about entertainment." Să răsuflăm uşuraţi.
 
TIFF "cel mic" se deschide cu premiera mondială a primului film canadian de animaţie în 3D, The Legend of Sarila, în care trei vânători aborigeni şi un leming (?) pornesc într-o călătorie pentru a-şi salva comunitatea de foamete. Interesant - ori ICBW.
 
 
În cele 13 zile de festival se vor proiecta nu mai puţin de 117 de titluri din 40 de ţări - din care 29 sunt lung-metraje, precum premiera mondială a filmului lui David Scheinmann Believe, inspirat de povestea lui Matt Busby - iconicul antrenor al lui Manchester United, cu nu-mai-puţin-iconicul Brian Cox (GR8) în rolul titular.
 
 
Dar poate cele mai interesante lucruri pentru cei mici care nu sunt neapărat şi mari cinefili par a se întâmpla la parterul TIFF Bell Lightbox, noul sediu al festivalului. Spaţiul de expoziţii de la parter a devenit TIFF Kids digiPlaySpace - o pădure fermecată cu efecte speciale şi app-uri pe iPad - un loc pe care trebuie să-l vezi ca să te bucuri cu adevărat de el (WYWH). Şi mai ales, trebuie să vezi feţele puştilor care se joacă de-a stop motion animation, cântă la un (fel de) pian cu legume în loc de clape, "printează" în 3D, influenţează vremea pe un ecran panoramic, sau se joacă Elmo Loves 123s, Ultimate Dinopedia, World of Goo sau alte două duzini de app-uri & jocuri pe iPad-urile răsfirate pe peste tot... OMG
 




Că tot veni vorba de Elmo, pentru prima dată (ever!), Sesame Street - îndrăgitul program PBS (şi organizaţia non-profit din spatele lui) - vine şi pe strada TIFF. Weekendul de final al festivalului îi aduce pe Elmo, Cookie Monster & Abby Cadabby la Toronto, laolaltă cu un Master Class şi o sesiune de pitching Sesame Street, un atelier cu Louis Mitchell - desinger "emerit" de muppets, şi un Sesame Street make-a-film workshop. VBG
 
În încheiere, vorbele lui Shane Smith, Director de Programe pentru Public @ TIFF: "This year's TIFF Kids line-up will inspire and empower a new generation of film-goers. [...] This festival offers children an opportunity to see some of the best films from around the world, as they should be seen - on the big screen." TTYL

(Fotografii de Sonia Recchia)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus