martie 2013
Festivalul de teatru pentru liceeni Catharsis, 2013
Trupa de teatru "Catharsis" a Colegiului Naţional "Gh. Şincai" îşi desfăşoară activitatea de treisprezece ani, sub îndrumarea lui Dimitrii Bogomaz (actor la Teatrul Odeon din Bucureşti), fiind cunoscută pentru numeroasele premii obţinute la festivalurile de teatru naţionale şi internaţionale. De asemenea, de-a lungul celor şapte ani de desfăşurare, festivalul "Catharsis" a crescut nu numai în ceea ce priveşte numărul de participanţi, dar, mai ales, în ceea ce priveşte calitatea, beneficiind şi de parteneriatul constant cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti. La masa juriului au stat, de-a lungul celor şapte ediţii de până acum, personalităţi din lumea teatrului, ca Florin Zamfirescu, Magda Catone, Olga Delia Mateescu, Adrian Păduraru, Mircea Gheorghiu, Gabriel Pintilei, Irina Ungureanu, Paul Chiribuţă (actualul decan al Facultăţii de Teatru din cadrul U.N.A.T.C) şi mulţi alţii.

Respectând tradiţia, festivalul va avea loc în luna martie, în perioada 15 - 17 martie 2013 (15 martie - sosirea participanţilor şi repetiţii cu circuit închis în sala de spectacol, 16 martie - prezentarea spectacolelor trupelor, 17 martie - proba impusă şi festivitatea de premiere).

Festivalul "Catharsis" este singurul festival de profil în care există proba scenariului impus. Astfel, participarea la festival implică următoarele:

1. SPECTACOLUL PROPRIU-ZIS
În prima zi de festival, trupele înscrise prezintă spectacolele cu care s-au înscris în festival.

2. IMPROVIZAŢIA
La terminarea fiecărui spectacol, pe o tema de improvizaţie propusă de juriu, fiecare trupă trebuie să reinterpreteze o scenă din spectacol. Atenţie! Nu există timp de gândire, scena trebuie reinterpretată pe loc. Trupa care se descurcă cel mai bine la această improvizaţie primeşte, din partea juriului, PREMIUL "Blitz".

3. SCENARIUL IMPUS
Cu doua săptămâni înainte de începerea festivalului trupele înscrise vor primi de la organizatori un text şi două piese muzicale. Pe baza acestui text şi cu această muzică, fiecare trupă trebuie să realizeze şi să prezinte o reprezentaţie de maxim 10 minute.
Nu este permisă TĂIEREA textului (scoaterea de cuvinte, fraze din text) sau COMPLETAREA textului trimis de organizatori (adăugarea de cuvinte, fraze sau înlocuire de cuvinte, fraze). De asemenea, cele două piese TREBUIE FOLOSITE în această reprezentaţie şi trebuie folosită NUMAI muzica trimisă de organizatori. Această reprezentaţie este prezentată separat, în a doua zi de festival. Trupa care realizează cea mai bună reprezentaţie va primi PREMIUL "Quod Erat Demonstrandum".

Premiile festivalului

Se vor acorda următoarele premii:

Marele premiu
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar
Premiul "actor mare în rol mic"
Premiul "actriţă mare în rol mic"
Premiul "Blitz" (pentru improvizaţia propusă de juriu)
Premiul "Quod Erat Demonstrandum" (pentru scenariul impus, cea mai bună reprezentaţie)

În afară de aceste premii, juriul mai poate acorda, daca doreşte, încă cinci premii speciale ale Juriului.

Programul Festivalului Catharsis, 2013

Sâmbătă, 16 martie 2013

Ora 10.00: Începutul primei zile a festivalului
Sala de festivităţi a Colegiului Naţional Gheorghe Şincai (Calea Şerban Vodă 167, staţia de metrou Tineretului)

Festivitatea de deschidere

I. Prezentarea spectacolelor înscrise în concurs:

1. Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind
Trupa ATELIERUL DE TEATRU- Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Botoşani

2. Never Let Me Go, dramatizare după romanul omonim al lui Kazuo Ishiguro
Trupa AS - Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Bucureşti

3. Ţara lui Gufi de Matei Vişniec
Trupa PROTHA - Liceul Ioan Slavici, Panciu

4. Nu sunt turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu
Trupa AMPRENTE - Colegiul de Ştiinţe Grigore Antipa,Braşov

5. Burghezul gentilom, adaptare după Burghezul gentilom de Molière
Trupa ORPHEUS - Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Bucureşti

6. Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek
Trupa ALEXANDRU GIUGARU - Colegiul Naţional Cuza-Vodă, Huşi

7. D-ale, d-ale (Joaca de-a personajele lui Nenea Iancu) după I.L.Caragiale
Cercul de teatru LUCEAFĂRUL - Clubul Copiilor Sector 5, Bucureşti

8. Petrecerea de Gabriel Pintilei
Trupa YORICK - Liceul Şcoala Centrală / C.N. Iulia Haşdeu,Bucureşti

9. Stăpânul tăcerii de Horia Gârbea
Trupa COLB - Colegiul Naţional Lucian Blaga, Sebeş

Duminică, 17 martie 2013

Ora 10.00: Începutul celei de-a doua zi a festivalului
Sala de festivităţi a Colegiului Naţional Gheorghe Şincai (Calea Şerban Vodă 167, staţia de metrou Tineretului)

1. Nunta, adaptare după Anton Pavlovici Cehov
Trupa de teatru Catharsis a Colegiului Naţional Gheorghe Şincai Bucureşti (în afara concursului)

II. Prezentarea scenariilor impuse

1. Cercul de teatru LUCEAFĂRUL - Clubul Copiilor Sector 5, Bucureşti
2. Trupa AMPRENTE - Colegiul de Ştiinţe Grigore Antipa, Braşov
3. Trupa YORICK- Liceul Şcoala Centrală / C.N. Iulia Haşdeu, Bucureşti
4. Trupa ORPHEUS - Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Bucureşti
5. Trupa ATELIERUL DE TEATRU- Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Botoşani
6. Trupa COLB - Colegiul Naţional Lucian Blaga, Sebeş
7. Trupa AS - Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Bucureşti
8. Trupa ALEXANDRU GIUGARU - Colegiul Naţional Cuza-Vodă£, Huşi
9. Trupa PROTHA - Liceul Ioan Slavici, Panciu

III. Deliberarea juriului

IV. Festivitatea de premiere

Organizatori
Instituţie organizatoare: Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, Bucureşti

Staff-ul de organizare
Director festival: Ştefana Gheorghiu
Coordonator festival: Dimitrii Bogomaz
Responsabili organizare: Trupa de teatru Catharsis a Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, Bucureşti
Decoruri: Cornelia Andone(profesor de educaţie plastică al C.N. Gheorghe Şincai)
Costume: Daniela Diaconescu
Concept grafică: Bogdan Corşatea.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus