Cineclub Film Menu - Straw Dogs

Filmul Straw Dogs (1972), realizat de Sam Peckinpah, rulează joi 11 aprilie 2013 de la orele 19.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Andreea Mihalcea şi de Andrei Rus. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.



La fel cum The Wild Bunch (filmul din 1969 al lui Sam Peckinpah care a rămas în istorie ca fiind cel mai sângeros western şi care i-a adus cineastului porecla de "Bloody Sam") se deschide cu o scenă în care un grup de copii chinuie doi scorpioni, împingându-i cu beţe pentru a le bloca ruta de evadare din calea unei hoarde de furnici roşii, cadrele de început din Straw Dogs surprind jocul unor copii în cimitirul bisericii, în timp ce se învârt maliţios în jurul unui câine. Rugat să schimbe titlul filmului, care trebuia iniţial să poarte numele cărţii după care se inspiră, The Siege of Trencher's Farm, pentru că suna prea mult a un western, Sam Peckinpah preia o formulă din cartea lui Lao Tzu: straw dog reprezintă în tradiţia chinezească un obiect ceremonial, iar în engleză capătă sensul de obiect / persoană de sacrificiu, ţap ispăşitor sau victimă lipsită de liber arbitru.

Filmat în Anglia, Straw Dogs urmăreşte povestea lui David Sumner (Dustin Hoffman), un matematician american care urmează să-şi petreacă următorul an într-un sat din Cornwall, alături de Amy (Susan George), tânăra şi foarte atrăgătoarea lui soţie de origine britanică. David, tipul intelectualului pacifist şi distrat, e întâmpinat cu o atitudine batjocoritoare din partea localnicilor, ajungând treptat să fie hărţuit de către un grup de bărbaţi pe care îi angajase să-i repare garajul, în timp ce soţia lui devine ţinta privirilor libidinoase ale acestora, întreţinând ceva tentative ambigue de flirt cu unul dintre muncitori (Charlie, despre care aflăm că e fostul ei iubit). Atmosfera filmului ne introduce încă de la bun început într-o stare de tensiune permanentă: între David şi localnici, între David şi Amy (pe care Peckinpah ne-o arată frivolă şi imatură), între Amy şi localnici etc. Toate aceste conflicte (pe parcurs, David îşi găseşte pisica spânzurată în şifonier, iar Amy e violată de către doi dintre muncitori - Charlie fiind unul dintre ei) vor culmina la final cu decizia lui David de a lua în sfârşit atitudine împotriva grupului de localnici turmentaţi, printre care şi foştii lui angajaţi, în momentul în care aceştia încearcă să-i ia casa cu asalt, în dorinţa disperată de a-l extrage de acolo pe prostul satului, suspectat că ar fi răpit (şi molestat) o adolescentă (care se poate sau nu să şi-o fi căutat cu lumânarea în accepţiunea lui Peckinpah). Treptat, conflictul escaladează căpătând dimensiuni extrem de sângeroase, iar David devine din ce în ce mai determinat să nu permită nimănui să-i invadeze teritoriul.

De la bun început, ni se explicitează pulsiunile sexuale care vor acţiona drept catalizator pentru a scoate la suprafaţă dimensiunea neandarthaliană a personajelor: după şirul de imagini cu copii care se joacă în "parc", urmează o serie de cadre care ne fac cunoştinţă cu protagoniştii. Într-un plan întreg, îl urmărim pe David ieşind dintr-un magazin, apoi trecem la un plan detaliu care, înainte să panorameze în contra plonjeu pe chipul lui Amy, porneşte direct de pe pieptul ei (asupra căruia stăruieşte îndeajuns încât să ne dăm seama că aceasta nu poartă sutien), ca imediat apoi să-l vedem pe Charlie într-o cabină telefonică, vădit surprins de apariţia femeii. Atât sânii lui Amy, cât şi "capcana umană" (un instrument cu aspect învechit şi greoi care va atârna ostentativ deasupra şemineului conjugal din camera de zi a familiei Sumner), pe care doi adolescenţi o cară spre maşina cuplului, par că servesc tradiţiei dramaturgice a pistolului lui Cehov.

Filmul pune în discuţie apetitul intrinsec al oamenilor pentru violenţă, aparent reducând bărbaţii care participă în mod extrem de agresiv la izbucnirea şi purtarea conflictului, la nişte instincte animalice de a-şi marca şi proteja teritoriul (teritoriu din care fac parte şi femeile din viaţa lor); conform declaraţiilor lui Peckinpah făcute odată cu apariţia filmului în 1971, aceste motivaţii servesc mai degrabă drept pretext pentru a justifica de fapt "setea noastră primitivă de sânge". Până în ultimul moment, David rămâne un personaj prins între impulsurile lui intelectuale, civilizate şi cele violente. El rezistă cu stoicism, dacă nu chiar cu laşitate, în faţa numeroaselor împunsături venite atât din partea localnicilor, care îl tachinează neîncetat şi îl batjocoresc pe la spate, cât mai ales din partea lui Amy, care aproape că îl emasculează prin nevoia ei insistentă de a i se lua apărarea. Filmul a dat naştere la controverse din două mari motive: în primul rând, pare să susţină faptul că David devine bărbat de-abia în momentul în care se decide să-şi apere casa de grupul de invadatori beţivi. Numai prin a deveni o brută el însuşi, David poate să-şi asume "adevărata" lui identitate masculină. Iar în al doilea rând, demersul lui Peckinpah a fost acuzat de misoginism şi atitudine antifeministă în urma scenei cu violul, căruia la început Amy i se opune; treptat, însă, femeia începe să-şi refuleze resentimentele, transformând brusc o scenă de viol într-una de pasiune erotică (confirmând astfel prejudecata conform căreia o femeie nu ştie ce vrea până nu i se arată). Asta până în momentul în care un al doilea bărbat intervine şi o sodomizează. La fel ca şi în cazul lui David, care e departe de tipologia eroului hollywoodian, intenţia regizorală pare să fie aici de a crea un conflict între reacţia emoţională a publicului şi cea intelectuală, aproape imposibil de reconciliat. Pe întreg parcursul filmului, e din ce în ce mai dificil să-ţi proiectezi simpatiile într-un personaj: David devine erou nu datorită iniţiativei lui, ci luat prin comparaţie cu o serie de antagonişti care acţionează în opoziţie cu gama noastră de valori morale; iar în final, când se răzvrăteşte împotriva lor, e inevitabil să nu te întrebi dacă actele lui de violenţă sunt într-adevăr justificabile prin auto-apărare. Şi, deşi e drept că pe alocuri se poate intui o simpatie complice pe care Peckinpah o manifestă pentru brutele lui (în momentul final, David nu se poate abţine să nu zâmbească oarecum satisifăcut în faţa măcelului petrecut în casa lui şi şopteşte, parcă impresionat de el însuşi, "I got'em all"), există o calitate a cauzelor pierdute în personajele lui, care pune sub semnul îndoielii empatizarea absolută cu acţiunile lor.

Straw Dogs
SUA - Marea Britanie, 1971
Regie: Sam Peckinpah
Scenariu: David Zelag Goodman, Sam Peckinpah, Gordon Williams (romanul The Siege at Trencher's Farm)
Imagine: John Coquillon
Montaj: Paul Davies, Tony Lawson, Roger Spottiswoode
Sunet: Garth Craven
Cu: Dustin Hoffman, Susan George.