Toujours l'amour, pe micul ecran!

În noul Studio al Televiziunii române, timp de trei zile, de dimineaţă şi pînă în noapte, au avut loc filmările la spectacolul Toujours l'amour, realizat în colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, acolo unde acest valoros discurs artistic, gîndit şi regizat de Dan Puric, împletind teatrul, dansul şi pantomima, a avut premiera în noiembrie 1997.

În acest interval de timp spectacolul a înregistrat un veritabil record, cele peste 100 de reprezentaţii culegînd aprecieri elogioase atît în ţară, unde a fost încununat cu Premiul Secţiei române a Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru, cît şi în străinătate, pe scene din Franţa, Anglia, Rusia, Turcia, Ungaria, Canada, SUA, Egipt, Coreea de Sud, Australia ş.a. Acest proiect mai vechi al Redacţiei Teatru-Film din SRTV, pus acum pe rol pentru TVR 1, a fost abordat ca un autentic eveniment de o echipă de specialişti coordonată de regizorul Silviu Jicman, redactorul-şef, din care au făcut parte directorul de imagine, Silviu Popescu, regizoarea Silvia Ionescu, excelentul ligt-designer Gabi Petrescu, cameramanii Mircea Filimon, Cristinel Neagu, Dragoş Capotă, Răzvan Roibu şi Adrian Dănăilă, regizoarea de montaj Judith Georgescu, redactorul Zoe Bălan, şeful de producţie Eugen Martin şi subsemnatul, în calitate de realizator şi autor al proiectului.

Dacă în prima zi a fost filmat spectacolul de studio, fapt menit să familiarizeze realizatorii şi artiştii cu toate cerinţele, exigenţele şi condiţiile cerute de acest proiect, în celelalte două zile s-a lucrat non-stop, în ritm diabolic, dar, după spusele protagoniştilor, cu satisfacţie de ambele părţi. Dan Puric şi Carmen Ungureanu, cei doi admirabili "actori totali", doamna Malou Iosif, maestra coregrafă, prezentă mereu la filmări, regizorii şi cameramanii au trăit momente de autentică solidaritate întru performanţă, clipe extraordinare, de efort, încordare şi căutări febrile, în care toate cele 19 "poveşti", laconice şi fermecătoare, din scenariul lui Dan Puric, au fost filmate pe fragmente, de trei, de patru, ba chiar şi de şapte ori, spre a se ajunge, aşa cum spunea însuşi Dan Puric, la "un demers artistic cu totul nou şi ireproşabil, independent faţă de cel de pe scîndură". Într-adevăr, imaginile sunt fascinante prin ritmul şi poezia lor, prin detaliile de o frumuseţe năucitoare, ori prin îngemănarea şi mai complexă de expresii, teatrului non-verbal adăugîndu-i-se acum unele mijloace proprii filmului de televiziune.

Filmate din unghiuri diferite şi surprinzătoare, cu camere fixe, cu camere mobile şi cu travellingul, cînd sporind la maximum umorul unei secvenţe, cînd învăluindu-o într-o aureolă de poezie şi mister, ca în acea scenă cu "Adam şi Eva", uneori iscodind stăruitor un anumit "detaliu", aşa cum se întîmplă în minunatul "adagio" al mîinilor, alteori dezvăluind memorabil virtuozitatea stepului, a dansurilor argentiniene, româneşti, ungureşti sau ruseşti, aceste "istorioare" ivite parcă din "1001 de nopţi" capătă pe ecran o pilduitoare prospeţime şi o rară putere de seducţie. Mişcarea şi gesturile interpreţilor ne înfăţişează acum, în aceste imagini mereu descompuse şi recompuse, nu numai dimensiunea fizică a discursului, cu încărcătura sa narativă, cu conotaţiile poetice sau lirice, ci şi dimensiunea metafizică a acestui limbaj gestual învăluit de aureola unor tîlcuri ce se cer descifrate cu emoţia şi bucuria unei veritabile revelaţii.

De fiecare dată, efortul istovitor de pe scenă, în vederea corecturilor, trădat de prosoapele ude de pe gîtul protagoniştilor, era însoţit de analiza ad-hoc a imaginilor pe monitoare ori din carul opt (şef Silviu Stoica), analiză transformată adeseori ea însăşi în spectacol, dacă mă gîndesc la licărul de bucurie incendiară din privirile celor doi artişti, la exclamaţiile de entuziasm ale lui Dan şi la satisfacţia discret dezvăluită de doamna Malou, fără îndoială cel mai exigent spectator al nenumăratelor reprezentaţii cu Toujours l'amour, din ţară şi din străinătate. "Greul nu s-a încheiat!", ne atrage atenţia Silviu Jicman. Urmează acum un veritabil maraton la montaj, de o dificultate ieşită din comun, dacă ne referim la materialul foarte bogat şi complex care trebuie lucrat, ori la multitudinea sugestiilor şi a nuanţelor - lirice, comice sau dramatice - ce se înfăţişează pe parcursul acestui nou spectacol Toujours l'amour, de o indiscutabilă şi incitantă individualitate. Pînă la premiera de pe micul ecran cu Toujours l'amour, Dan Puric lucrează acum de zor la Naţionalul bucureştean, unde îşi aşteaptă "fanii" la o întîlnire de sărbătoare cu Don Quijote. Nu-i exclus ca într-o bună zi să încapă şi ea în "memoria peliculei"...