Cineclub Extended - Trilogia doctorului Mabuse

Trilogia doctorului Mabuse (1922-1960), realizată de Fritz Lang, rulează duminică 21 aprilie 2013 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu Extended, dedicat proiecţiei unor filme mai lungi de 150 de minute. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Irina Trocan şi de Răzvan Dutchevici. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.

Programul proiecţiei:

Trilogia lui Fritz Lang despre doctorul Mabuse e compusă dintr-un film mut în două părţi (Dr. Mabuse, der Spieler / Dr. Mabuse, jucătorul, 1922), un film sonor făcut un deceniu mai târziu, chiar înainte de plecarea regizorului din Germania nazistă la Hollywood (Das Testament des Dr. Mabuse / Testamentul doctorului Mabuse, 1933) şi din ultimul film din cariera lui Lang (Die 1000 Augen des Dr. Mabuse / Cei 1000 de ochi ai doctorului Mabuse, 1960). În mod previzibil, filmele sunt diferite, nu numai ca stil (primul foloseşte frecvent supraimpresiuni şi intertitluri, ultimul adoptă o aşa-zisă "regie invizibilă" de film poliţist în care suspansul vine din intrigă) sau contextual (primul arată societatea germană instabilă de la începutul secolului, despre al doilea s-a spus că anticipează ororile lui Hitler, al treilea e plasat în plin Război Rece) - diferă chiar prin rolul pe care îl joacă în intrigă Mabuse (central sau periferic, direct sau indirect). Au în comun numai protagonistul emblematic, geniul criminal care se joacă cu deghizările sale şi cu destinele altora, un antagonist la fel de viclean ca Fantômas şi o prezenţă fascinantă comparabilă cu oricare din monştrii horror care i-au urmat.

Dr. Mabuse, der Spieler se deschide cu imaginea lui Mabuse, ţinând în mână ca pe nişte cărţi de joc fotografii cu deghizările lui succesive; puterilor lui hipnotice şi plăcerii lui de a coordona intrigi elaborate i se adaugă capacitatea de a-şi pierde urma; pare de neoprit, doar că, evident, cel mai mare pericol vine din interior. (Nu vreau să fiu mai precisă în exprimare pentru că nu vreau să vă stric finalul.) În Testamentul doctorului Mabuse şi Cei 1000 de ochi..., acţiunile lui sunt intermediate: în cel de-al doilea film din serie, operează prin agenţi, iar în cel de-al treilea e ajutat de tehnologia de supraveghere (şi, stând ascuns, e protejat de zvonul că a murit din anii '30).

Merită să urmăriţi toată seria ca să puteţi remarca versatilitatea regizorală a lui Fritz Lang - ingeniozitatea cu care găseşte imagini sugestive (şi diverse de la film la film) care ilustrează puterea lui Mabuse. Criticul J. Hoberman, care se lasă impresionat mai puţin decât alţii de interpretări politice pe marginea filmelor cu succes comercial, comentează această ingeniozitate: "Lang poate fi cu greu recuperat drept altceva decât geniul nebun al trash-ului juvenil. Cum a spus Stan Brakhage, Lang căuta să alcătuiască o religie din visele lui adolescentine - «cele mai senzuale simplităţi - cea mai directă sete de putere - cea mai furioasă venerare»." "Lang a fost un maestru în pulp fiction - poate cel mai mare din istoria filmului. Capodopera lui oficială, M, e portretul original al unui criminal în serie, dar nu prea există niciun gen popular - SF, fantezie eroică, spionaj, gangster, horror - care n-a trecut prin mâinile lui Lang şi nu-i poartă moştenirea. (Şi asta a fost în Germania. Ajuns în America, Lang a regizat un proto-Bonnie and Clyde şi a contribuit la inventarea filmului noir.)"

Dacă se poate vorbi generic despre stilul lui Fritz Lang (şi sunt destui critici admirabili care au făcut-o), atunci Testamentul doctorului Mabuse e reprezentativ pentru acest stil. Are plot-ul captivant al unui film de studio - şi încă un sub-plot, chestionabil, cu o poveste de dragoste inocentă -, dar stimulii cei mai eficienţi nu sunt din convenţiile genului. Regia lui Lang e metodică - se poate spune că e "mai realistă" - în sensul că prezintă evenimentele cu mai multe detalii, sau în mai mulţi paşi, decât cere evoluţia intrigii; în toate secvenţele-cheie, Lang explorează decorurile în care se petrece acţiunea destul de amplu încât să capete coerenţă spaţială şi foloseşte judicios zgomotele ambientale. De altfel, ca totul să pară cât mai plauzibil, uneltirile lui Mabuse din film sunt inspirate din articole de ziar recente: furtul explozivului sau a otrăvii din farmacii, şantajul şi furtul bijuteriilor erau destul de proaspete în memoria spectatorilor încât să le provoace frică imediat.

Cât despre calitatea filmului de document istoric, despre care s-a discutat atât, nu vom şti niciodată dacă a fost conceput astfel cu intenţie sau a fost îmbibat inconştient de nevrozele din perioada lui, în care nazismul se consolida şi se răspândea. Nu se poate afirma nici măcar dacă într-adevăr anticipează nazismul şi ororile sale. Testamentul doctorului Mabuse a fost cenzurat, dar nu se cunosc circumstanţele şi motivele exacte - există un zvon că Goebbels l-a văzut şi a spus că îi place, dar că ar include în film un reprezentant eroic al nazismului care să-l înfrângă pe Mabuse.