Un mit spulberat? / Johnny Weissmüller - adevăratul Tarzan - a trişat

În aşteptarea Decreţeilor (care va avea premiera la TVR pe 17 mai), Florin Iepan iese la rampă cu un alt nou film al său (coproducţie internaţională cu finanţare de la mai multe televiziuni, inclusiv TVR, nu şi CNC de la care nu a cerut bani), realizat în aproximativ şase ani, la capătul unei documentări asidue. The One, the Only, the Real Tarzan este primul şi singurul documentar (!) realizat vreodată despre Johnny Weissmüller, campion olimpic de 5 ori la înot, devenit vedetă de cinema după ce din 1932 l-a interpretat pe Tarzan.

Florin Iepan, el însuşi timişorean, face un film profesionist, mulat pe expectaţiile şi rigorile unui documentar occidental despre o personalitate (are inclusiv voce din off în engleză). Filmul a fost deja difuzat la televiziuni americane şi la ARTE, iar la TVR 1 va avea premiera astăzi, de la ora 20,15, înaintea filmului Aventura lui Tarzan la New York, realizat în 1942. Imaginile de epocă, imaginile din filme, fotografiile abundă în acest documentar ca la carte. Iepan a filmat în Statele Unite, Mexic şi România, i-a intervievat printre alţii pe fiul lui Johnny Weissmüller (pe care l-a filmat şi în cursul dezamăgitoarei vizite a acestuia la Timişoara), pe una din fostele soţii, Allene Gates, pe Johnny Sheffield (care l-a jucat pe "fiul" lui Tarzan). Are şi secvenţe din emisiunea lui David Frost, unde a fost invitat Weissmüller.

Revenind de mai multe ori la momentul 1924, cel al Olimpiadei franceze, cînd s-a lansat cariera lui Weissmüller, Iepan aruncă la un moment dat şi bombiţa: Johnny Weissmüller a cîştigat cinci medalii olimpice în 1924 şi 1928 prin fals în acte. El n-a primit cetăţenia americană decît în 1935. N-a declarat adevărata cetăţenie pentru că altfel n-ar fi putut concura sub steag american (el a părăsit oraşul de baştină, Timişoara, la vîrsta de 8 luni). Filmul notează acest amănunt descoperit de regizor în timpul documentării, fără a face din el un motiv de revendicare. Din contră, documentarul se termină într-o notă amară. După gloria din tinereţe, după decăderea venită o dată ce anii au trecut şi alţi Tarzani mai fragezi i-au luat locul, adevăratul Tarzan a sfîrşit bolnav şi falit, la vîrsta de 80 de ani, uitat de Hollywood.

Filmul lui Florin Iepan îi aduce acestuia un omagiu tardiv (dovadă că e primul film despre Weissmüller, deşi acesta a murit în 1984), infiltrînd însă discret şi amărăciunea că "Uzina de vise" îşi clădeşte şi - la fel de uşor - îşi uită gloriile. În filmul lui Iepan, Tarzan e mai mult o figură tragică. Un sportiv care nu s-a considerat niciodată actor, care era jenat de masivitatea lui şi care n-a ştiut să-şi gestioneze celebritatea, pierzîndu-se în mariaje nefericite, alcool şi afaceri neinspirate.