Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Yama no oto / Sunetul muntelui

Cineclub Fillm Menu - Yama no oto / Sunetul muntelui


Film Menu, mai 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Yama no oto / Sunetul muntelui (1954, regie Mikio Naruse) rulează joi 16 mai 2013 de la orele 19.00 în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Ioana Moraru şi Iulia Voicu. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.


Mikio Naruse este unul dintre regizorii cu o operă cinematografică foarte vastă: nu mai puţin de 87 lungmetraje. Filmele sale dezvăluie "o lume dulce-amară, a speranţelor sfărâmate şi a viselor năruite". În articolul (http://sensesofcinema.com/2001/12/naruse-3/) care îi este dedicat de sensesofcinema.com, Mikio Naruse este caracterizat ca fiind un regizor "care nu caută simpatie prin viziunea sa lipsită de sentimentalism şi pasiune, mai degrabă caută validare pentru lupta umană prin sinceritate emoţională şi perseverenţă."
 
Ceea ce îl interesează pe Naruse sunt poveştile clasei de mijloc. Alege ca abordare drama realistă, deşi miezul poveştilor este deseori un evident subiect de melodramă. În Yama no oto / Sunetul muntelui, filmul realizat după romanul scris de Yasunari Kawabata, se concentrează pe relaţia dintre o soţie înşelată (Setsuko Hara, interpretată de una dintre actriţele des întâlnite în filmele lui Ozu) şi socrul său, o relaţie de prietenie ce revelează treptat drama fiecăruia dintre ei. Shuichi, personajul soţului indiferent, rece, infidel şi beţiv este o tipologie folosită de Naruse şi în alte filme ale sale, în acest film contrastând puternic cu soţia lui, Kikuko - acest personaj feminin, pe cât de blând, ascultător şi aparent fragil, pe atât de capabil de anduranţă şi de luare a unor decizii personale dificile.

Deşi în majoritatea poveştilor de familie, femeile sunt cele care ştiu toate intimităţile celorlalţi membri ai familiei şi se implică deseori în a rezolva problemele, în Yama no oto / Sunetul muntelui, acest rol îi este atribuit bărbatului. Bătrânul este un fin observator al trăirilor nurorii, ale fiului. Deşi, în mod interesant, faţă de fiica sa, şi ea întoarsă acasă după un mariaj eşuat, nu manifestă acelaşi interes şi aceeaşi dedicare. Dar fiica nu are nimic din căldura chipului şi caracterului nurorii sale, iar răceala dintre tată-fiică (scoasă la iveală în mod direct de către fiică) e transmisă şi generaţiilor viitoare: nepoata tăcută de câţiva anişori este dată de colo-colo şi nebăgată în seamă.

Bătrânul este cel care îşi asumă să investigheze ce se întâmplă cu fiul său şi cu soţia acestuia şi ajunge până la a o cunoaşte pe amantă. Aici, autorul plusează valoarea filmului, pentru că nu oferă doar perspectiva soţiei înşelate, ci şi a amantei care ascunde şi ea o dramă: până şi pe ea o bate Shuichi, şi ea e însărcinată şi, deşi nu i-a fost uşor să renunţe la relaţie, o face, dar doreşte să îşi crească singură copilul.

Problemele ridicate în acest film sunt atât relaţiile de familie, cât şi rolul şi locul femeii în societate. O bucată de dialog dintre cei doi soţi bătrâni, în care unul pune o întrebare şi celălalt pare să răspundă la cu totul altă întrebare, accentuează în mod paşnic nepotrivirea între partenerii unei căsătorii aranjate. Frumuseţea femeii, precum şi dreptul ei la avort sau la a face un copil singură, sunt alte probleme ridicate în film, ce invită spectatorul la analiză.

Muzica e folosită din belşug, fiind deseori lină şi calmă, uneori uşor dramatică sau vag sumbră - întotdeauna accentuând amărăciunea paşnică a vieţii acestor personaje. Pe cât de important este dialogul în revelarea naraţiunii, pe atât de importante sunt şi pauzele, care crează un soi de tensiune, de spaţiu nedefinit între personaje. Încadraturile sunt predominant largi, cel mult medii, regizorul neforţând niciodată spectatorul să se apropie de drama personajelor.

Dacă Anna Gavalda în O iubeam abordează o relaţie de prietenie sinceră între o soţie înşelată şi socrul său într-o manieră pasională şi efervescentă, Mikio Naruse rămâne echidistant cu personajele sale, care fac un balet emoţional subtil, tăcut. Mikio Naruse merită apreciat pentru atitudinea pe care o are faţă de personajele sale: niciodată nu plusează în aceeaşi direcţie dramatică în care alege poveştile, întotdeauna caută să fie cât mai obiectiv şi mai chirurgical în abordarea lor.

Yama no oto / Sunetul muntelui
Japonia, 1954
regie: Mikio Naruse
scenariu: Yasunari Kawabata (roman), Yôko Mizuki (adaptare)
imagine: Masao Tamai
montaj: Eiji Ooi (Hideshi Ohi)
cu: Setsuko Hara, Sô Yamamura, Ken Uehara, Yôko Sugi, Teruko Nagaoka



 Toate articolele despre Yama no oto / Sunetul muntelui


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iulia Voicu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer