O societate bolnavă - Urîtul

Bun, puternic textul germanului Marius von Mayenburg! Iar traducerea lui Victor Scoradeţ sună excepţional, fără nici o notă falsă. Un text care vorbeşte despre lipsa de autenticitate a omului de azi, despre pierderea reperelor - estetice şi morale deopotrivă -, despre standardizarea sentimentelor şi despre diluarea lor într-o respingătoare pastă distribuită uniform fiecăruia. Un inginer nu e lăsat de şeful său să-şi prezinte invenţia la o conferinţă pentru că e îngrozitor de urît. Nu ştia că e urît. Acum, de la colegi la soţie - toţi îi confirmă că e foarte urît şi că aşa a fost mereu. Îşi face o operaţie estetică şi devine negrăit de frumos. De-acum îşi poate prezenta invenţia, femeile fac coadă la uşa lui, el nu zice nu. Devine necruţător cu cei din jur. Are o aventură cu o bogătaşă de peste 70 de ani, ea însăşi trecută prin multe operaţii estetice. Medicul care l-a schimbat devine faimos şi reproduce reţeta. Curînd, o mulţime de bărbaţi arată identic cu el. Soţia, amanta nu-i mai deosebesc, nici nu-şi doresc s-o facă. Oroarea maximă: fiul bogătaşei ia şi el chipul inginerului, ca să le fie amîndurora pe plac. Urmează trezirea, introspecţia. Prea tîrziu.

Vlad Cristache a montat piesa la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, un spaţiu recent intrat pe scena bucureşteană, şi a potenţat ideile textului prin regie şi prin scenografie (Vladimir Turturica). Spaţiul de joc, între două şiruri de gradene, e marcat de manechine goale care poartă obiecte folosite altfel decît normal (unelte de grădinărit pe post de instrumentar chirurgical, casca de motociclist cu inscripţia "Fake" pe post de mască medicală etc.). Spectatorii sînt agresaţi cu imagini crude şi sunete puternice (directorul vorbeşte la microfon şi muzica e puternică) - asemenea asaltului de zi cu zi al kitschului în care trăim. În ambianţa asta, patru actori fac un tur de forţă. În rolul inginerului Lette, Marius Stănescu trece imperceptibil de la naivitatea ultragiată de privirea celorlalţi la cinismul bărbatului de succes, apoi la umilinţa căderii de pe soclu şi, în fine, la tîrzia conştientizare a adevăratelor mize ale existenţei - într-un monolog dificil a cărui înţelegere e îngreunată de regie. Schimbările sînt făcute din voce şi expresia feţei, din atitudinea corpului şi, ca întotdeauna, la Marius Stănescu, totul arată extrem de natural. Ceilalţi actori din distribuţie întruchipează cîte două personaje şi sînt nevoite să facă treceri mult mai apăsate, fiecare de mai multe ori. Delia Nartea joacă o soţie întîi nepăsătoare şi prostuţă, apoi vulnerabilă şi umilită, în fine cinică şi din nou nepăsătoare; dar o joacă şi pe bătrîna Fanny, autoritară şi nimfomană, trecînd cu graţie prin toate aceste ipostaze. Constantin Cojocaru este, alternativ, directorul crud şi interesat numai de cîştig şi medicul morocănos, la fel de venal ca şi omul de afaceri, un fel de prezentator al farsei acestei societăţi care nu mai e altceva decît un continuu show-biz.

Cu aceeaşi uşurinţă a jocului ca de obicei, dar, în unele momente, cu stridenţe care pot fi corectate. L-am lăsat la urmă pe Silviu Debu - colegul de serviciu al lui Lette şi fiul lui Fanny. În prima ipostază, Debu reface de fapt traseul spiritual al Marius Stănescu, dar plecînd de la a doua fază a acestuia, siguranţa de sine. În a doua ipostază, e fiul chinuit de o mamă posesivă, homosexual îndrăgostit de acelaşi Lette ca şi mama lui. Sigur că nu e vorba de relaţii de joc aici, fiecare personaj evoluează cumva independent. Dar e evident că Debu are forţă - necesară cînd eşti alături de Marius Stănescu. Îl mai văzusem jucînd (în Poveşti de familie, sub direcţia aceluiaşi Vlad Cristache, şi în Ţarul Ivan îşi schimbă meseria), dar abia acum m-a convins.

Felul cum trec actorii de la un personaj la altul, alegerea lui Cristache de a nu recurge la nici un fel de artificiu de machiaj sau costum ţin şi de a doua idee a textului, poate mai puternică şi importantă decît critica socială. E vorba despre puterea de transfigurare a teatrului, de capacitatea cuiva de a fi ceea doreşte să fie, dar şi de privirea formatoare a celuilalt.

Regia lui Vlad Cristache e inteligentă, potrivită textului, care lasă loc de desfăşurare actorilor. Un spectacol proaspăt, viu cu care Vlad Cristache confirmă şi iese deja din zona de "tînără speranţă".

Teatrul de Comedie, Bucureşti (Sala Nouă)
Urîtul de Marius von Mayenburg
Traducere de Victor Scoradeţ
Regia: Vlad Cristache
Scenografia: Vladimir Turturica
Ilustraţia muzicală: Andrei Nechifor
Mişcarea scenică: Arcadie Rusu
Cu:: Marius Stănescu, Delia Nartea, Constantin Cojocaru, Silviu Debu.