Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ginger and Rosa

Semnificaţie şi emoţie - Ginger and Rosa


Film Menu, mai 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ginger&Rosa e - aproape - o poveste de iubire platonică între două fete a căror prietenie s-a născut când mamele lor, singure într-o cameră de spital, în timpul travaliului, şi-au dat mâna. Acum, Ginger şi Rosa fac totul împreună: fumează prima ţigară, ies cu băieţi, se sărută, citesc poezii, îşi strâmtează blugii stând amândouă într-o cadă plină cu apă, merg la şedinţele activiştilor, merg la mare cu autostopul etc. La 17 ani, fetele sunt complice în aventura lor de a descoperi lumea. Dinamica relaţiei pare să fie coordonată de Rosa, senzuală şi telurică, şi e evidentă din primul cadru cu cele două: stau pe o bancă, îmbrăcate în uniformelelor de şcolăriţe, cu fustiţe şi cămăşi, Rosa îi trimite bezele (sau ceva apropiat de gestul acesta), Ginger îi răspunde ludic, dar neimplicat. Şi cam aşa e relaţia lor, Rosa propune şi face, în timp ce Ginger o priveşte şi o acceptă.

Privirile astea ale lui Ginger nu sunt admirative, nici geloase, nici erotice / senzuale, ci sunt, pur şi simplu, afectuoase, şi e meritul lui Sally Potter, regizoarea filmului, că reuşeşte să redea simplitatea, firescul unui sentiment a cărui imagine, din punct de vedere cultural, e deja încărcată de un dramatism exagerat. De fapt, subiectul filmului, care urmăreşte cumva deteriorarea prieteniei celor două fete, se derulează la limita dintre melodramă şi dramă, evitând graţios senzaţionalismul ieftin - ceea ce mi se pare greu într-o poveste în care o prietenie se strică din cauză că una dintre fete începe o relaţie cu tatăl celeilalte.

Acţiunea filmului se petrece la începutul anilor '60, cu toată agitaţia lor, când existenţa bombei nucleare părea un pericol imminent de care omenirea trebuia salvată. Ştirea o urmăreşte obsesiv pe Ginger, care simte o obligaţie să salveze lumea, spre mulţumirea tatălui ei, Roland, un scriitor / profesor pacifist, mai mult libertin decât liberal. Ginger e ginger (roşcată şi energică), pe adevăratul ei nume (al personajului) Africa în onoarea semnificaţiei culturale a acestui continent, e introspectivă şi altruistă - Elle Fanning, care avea doar 13 ani în timpul filmărilor, e minunată în acest rol. Rosa, crescută într-o familie disfuncţională (Roland ar spune că asta e doar o etichetă lipsită de conţinut veridic), e hotărâtă să-şi salveze propria soartă şi să lase lumea în mâinile unei entităţi divine - lui Dumnezeu. Chiar dacă filmul e şi despre prietenia celor două fete, nu e şi o cronică a relaţiei lor. Ar fi fost nevoie ca personajul Rosei (care, apropo, e interpretat de fiica lui Jane Campion) să fie mai vizibil pentru ca filmul să fie, într-adevăr, despre o relaţie de prietenie. E, de fapt, o poveste coming-of-age despre Ginger care, aşa cum spune şi regizoarea, externalizează un conflict interior (despărţirea părinţilor) prin neliniştea ei legată de un eventual (care ei îi pare atât de sigur) sfârşit provocat de bomba nucleară - de fapt, sfârşitul vieţii ei de până atunci.

Convenţionalitatea prin care e caracterizat filmul în cronici nu e tocmai meritată, deşi cred că e cel mai accesibil film al unei cineaste care a experimentat mai mereu cu naraţiunea - Yes (2004), de exemplu, e scris în totalitate în versuri, şi Rage (2009) e un film făcut cu telefonul mobil pentru vizionare pe telefonul mobil. Sally Potter construieşte povestea din Ginger & Rosa din detalii, evitând să reprezinte tocmai momentele mari din naraţiune, le lasă să se petreacă undeva în afara scenei, şi conferă, astfel, filmului o intimitate delicată. Evită să arate ceea ce în scenaristică se numesc plot-point-uri (deci tocmai evenimentele care schimbă complet desfăşurarea acţiunii), şi prin asta face ca scenariul să se plieze pe o structură a momentelor unei perioade idealizate, conferind filmului un aer de irealitate miraculoasă. Imaginea, semnată de Robbie Ryan (Wuthering Hights, 2011, regie Andrea Arnold) e diafană, cu o lumină nenaturală, divină, care se reflectă feeric pe tenurile alb-angelice ale fetelor. Jazz-ul care acompaniază acţiunile, de cele mai multeori diegetic, funcţionează şi el ca element în alcătuirea acestei atmosfere ireale. E imposibil de redat în scris frumuseţea acestor detalii; călătoria fetelor spre mare nu are nimic narativ, deşi reprezentarea vizuală a evenimentului e încărcată de semnificaţie şi emoţie.




 Toate articolele despre Ginger and Rosa


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andra Petrescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer