Subiectul fierbinte este exploatarea gazelor naturale prin fracturarea hidraulică, proces aparent dăunator pentru comunităţile din jurul exploatărilor. Gasland, documentarul nominalizat la Oscar al lui Josh Fox din 2010, care a condus la o puternică mişcare de proteste pe plan internaţional, este primul film care a adus acest subiect în lumina reflectoarelor şi care a susţinut că fracturarea hidraulică produce contaminarea apei freatice, otrăvind astfel oamenii şi animalele. Promised Land reia subiectul cam târziu şi, deşi o face cu know-how hollywoodian, o face şi cu superficialitate. Există tentaţia de a interpreta filmul ca dramă a consecinţelor fracturării hidraulice, dar, de fapt, acest proces nu este decât o imagine de fundal pentru clasica poveste bad guy turns good.
Matt Damon îl joacăpe Steve Butler, un reprezentant al Global Cross-Power Solutions, o companie de exploatare a gazelor naturale. Copil de fermier din Iowa, ajuns la oraş prin propriile merite şi singurul din orăşelul natal cu facultatea terminată, Steve deţine o calitate preţioasă: îi poate convinge pe fermieri să îşi lase semnăturile pe contractele de cumpărare a pământurilor lor. Darul care îl face atât de căutat de companiile de profil are rădăcini în viaţă: Steve şi-a văzut comunitatea prăbuşindu-se după retragerea companiei locale de tractoare care o ajutase să se dezvolte. Acum crede că le oferă oamenilor o şansă la un viitor mai bun, eliberându-i de dependenţa de subvenţiile de stat. Împreună cu asociatal lui, Sue (Frances McDormand) - o mamă singură care îşi exercită rolul de părinte prin Skype -, Steve soseşte în Pennsylvania pentru a face pentru un salariu bun, ceea ce, oricum, crede din suflet că e bine. Primii localnici întâlniţi sunt gata să semneze imediat contractele şi văd în cei doi parteneri nişte salvatori,, când apare primul impediment: un banal profesor de ştiinţă de la şcoala locală (Hal Holbrook), de fapt un universitar ieşit la pensie, hotărât să împiedice venirea Global în oraş. Profesorul reuşeşte să convingă comunitatea că propunerea Global nu este atât de lipsită de riscuri precum pare, aşa că sugerează organizarea unui vot general.
Lucrurile se complică şi mai mult odată cu venirea în oraş a fermecătorului Dustin Noble (Krasinski, în acelaşi timp co-scenarist), un activist al mediului care vrea să atragă de partea lui comunitatea prin imagini cu vaci moarte şi poveşti înduioşătoare despre propria familie. Şi după cum reiese în finalul filmului, nu este o coincidenţă că activistul ajunge în oraş exact după primul mic eşec al lui Steve. Răsturnarea de situaţie se simte în aer, chiar dacă natura ei nu este momentan evidentă. Confruntările celor doi au loc cel mai des în barul din orăşel, unde Steve şi Dustin se luptă să câştige atât atenţia comunităţii, cât şi pe cea a învăţătoarei Alice (Rosemary DeWitt), care va oscila între cei doi bărbaţi, ceea ce dă filmului un iz de love story. Iar Dustin Noble ştie cum să împuşte doi iepuri dintr-o lovitură: printr-o lecţie interactivă în faţa copiilor şi a doamnei învăţătoare, chiar în sala de curs, despre dezavantajele fracturării hidraulice. Filmul este presărat cu tipologii locale care îi conferă autenticitate: fermierul mândru care nu-şi vrea pământurile înstrăinate; fermierul naiv şi lacom; băcanul local - un tip atrăgător şi cinic, care pune ochii pe Sue; multe cămăşi de flanel, animale domestice şi peisaje idilice. Dincolo de a vorbi (într-un mod didactic) despre ameninţarea fracturării hidraulice, Promised Land încearcă să ne arate o faţă machiavelică a comportamentului corporaţiilor şi dezamăgirea de sine a angajaţilor acestora. Odată cu apariţia eco-activistului în oraş, Steve resimte o acută dilemă morală. În faţalui Alice, care funcţionează ca metaforă a conştiinţei sale, Steve tot repetă "I am not a bad guy", încercând să se convingă că nu este avocatul diavolului. Şi nu este, dacă ne luăm după monologul înfocat pe care îl ţine în faţa câtorva fermieri în barul local, încercând să îiconvingă că alierea cu Global le-ar oferi "fuck you money" cu care să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Predica nu funcţionează, însă, căci se trezeşte cu un pumn în figură.
Regia lui Gus Van Sant, corectă şi conservatoare, la fel ca în Milk, nu salvează scenariul previzibil şi lacunar, mai ales în ceea ce priveşte arcul personajului lui Matt Damon. O dilemă, totuşi, rămâne. Cum de Steve, crescut la fermă, nu ştie să conducă o maşină cu transmisie manuală?