Sky Captain and the World of Tomorrow - Cinematografului, vibrant omagiu computerizat

Lumea viitorului e în acest film revoluţionar în întregime concepută pe calculator. Kerry Conran (o fi un pseudonim al lui Steven Spielberg?) a conceput-o pe Macintosh-ul de acasă, cu cafeaua lîngă. Producţia a necesitat cîţiva ani buni pentru că absolut tot ce a însemnat secvenţe cu actori s-a filmat "pe uscat", în faţa unui ecran albastru. Restul s-a adăugat ulterior, în nenumărate straturi. Adică: elemente de decor şi ambianţă, maşini şi utilaje, roboţi şi avioane, dinozauri, ocean, zgîrie-nori, o arcă ce aduce cu naveta spaţială Discovery, platforme aeriene (aţi mai auzit aşa ceva? Sunt ca nişte platforme maritime, "decît că" plutesc în aer). Imaginaţia lui Conran dă în clocot. Avionul lui Sky Captain (interpretat de Jude Law) are nişte modificări ce îi permit să cadă în picaj direct în ocean şi s-o ia pe acolo la sănătoasa. Avioanele duşmanului se îndepărtează de tehnic şi se apropie razant de animal. Seamănă cu nişte păsări rele.

Căpitanul Sky şi lumea viitorului reprezintă mai multe genuri de filme în mai puţin de două ore de proiecţie. Cred că e înainte de toate un omagiu vivant adus cinematografului în sine şi filmelor anilor '30-'40 în special. Un omagiu creat pe calculator, dar cu umilinţa de rigoare. (Conran duce omagiul pînă într-acolo încît îl introduce şi pe sir Laurence Olivier în distribuţie). Referinţele sunt mai mari ori mai mici, în orice caz extrem de numeroase, dar ce te loveşte încă de la prima secvenţă e că filmul arată ca unul din anii '40, unele detalii au fost efectiv colorate cu mîna. Cadrajele, luminile şi umbrele, decupajul sunt făcute după tipicul filmelor clasice ale acelei perioade. Este, dacă nu mă înşel, primul caz de pot-pourri cinematografic computerizat, de SF localizat în anii '40 cu armele tehnice ale prezentului. Şi totuşi nimic nu pare kitsch, din contra, fiecare cadru e extrem de frumos, fără să fie calofil, aventurile sunt aventuri, love story-ul e credibil şi amuzant, eroii au ingenuitatea unor eroi de benzi desenate. Pare un film făcut cu dibăcie şi respect pentru cinematograf.

Nu e un film comercial, deşi este pe bucăţele. Ori demonstrează că se poate face cinema comercial de calitate, chiar dacă se folosesc numai efecte speciale. Spre deosebire de marele val de filme cu efecte speciale, tot mai rigide şi mai metalice, filmul lui Kerry Conran, chiar luat ca cinema comercial (ceea ce ar fi o capcană), are cel puţin o calitate - este uman.