Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Photographic Memory

Spectatorul voyeur - Photographic Memory


Film Menu, aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Figură importantă a mişcării cinéma vérité din Statele Unite ale Americii, Ross McElwee lucrează la limita dintre cinéma vérité si jurnal cinematografic. Deşi toate filmele sale conţin elemente autobiografice, Ross McElwee nu-şi documentează propria biografie, ci se foloseşte de fragmente din viaţa personală pentru a explora diferite teme ce depăşesc graniţele sinelui; şi o face, bineînţeles, dintrun unghi subiectiv asumat. Cinemaul lui Ross McElwee este unul introspectiv, autoreflexiv şi autoreferenţial, cu puternice accente melancolice, aşa cum este de aşteptat în cazul filmelor care privesc în trecutul îndepărtat sau apropiat, personal sau nu. Totul este la vedere. Subiecţii sunt întotdeauna propria sa familie, iar materialul filmat este folosit, indiferent de cât de (ne)flatant ar fi.

Accidentele de la filmare nu sunt ascunse, chiar dacă acestea înseamnă sunet lipsă sau imagine neclară. Interesant este însă faptul că de multe ori, perspectiva autorului vine de pe niveluri temporale diferite. Există o perspectivă a autorului înregistrată în momentul unei filmări, peste care se adaugă comentariul autorului asupra propriei sale perspective, înregistrat în trecutul apropiat, peste care se adaugă perspectiva autorului (sub formă de comentariu) din momentul montării filmului. De aceea, filmele lui Ross McElwee devin de cele mai multe ori reflecţii retrospective asupra propriilor niveluri de conştiinţă. Photographic Memory, cel mai recent documentar al său, este o odisee autobiografică ce examinează modalitatea în care ne raportăm la trecut prin intermediul imaginilor, fie ele mişcate sau nemişcate.

Ajuns la vârsta de 65 de ani, Ross McElwee priveşte cu îngrijorare relaţia din ce în ce mai deteriorată pe care o are cu fiul său de 21 de ani, Adrian, care preferă o viaţă palpitantă pe Facebook, în detrimentul contactului uman. Pentru a înţelege cine este Adrian acum, McElwee decide că trebuie să înţeleagă cine era el pe vremea când avea 20 de ani şi lucre în Franţa ca ucenic al unui fotograf filozof pe nume Maurice. Şi pentru că memoria e relativă (sau, mai bine spus, gradul de rememorare a individului este incomplet), se foloseşte de memoria palpabilă, fotografiile, pentru a face saltul temporal. Demersul său detectivistic nu-i aduce însă mult dorita perspectivă revelatoare asupra prezentului. În schimb, se vede nevoit să înfrunte propria sa melancolie declanşată de transformările pe care lumea memoriei palpabile (orăşelul francez, Maurice, fosta prietenă a lui Ross, Maude) le-a suferit.

Nici privirea în trecutul apropiat nu pare să îi ofere o perspectivă mai clară. Pe tot parcursul călătoriei sale în Franţa, discută zi de zi cu fiul său pe internet şi reflectează asupra transformării radicale prin care pare Photographic Memory să fi trecut Adrian - de la un băieţel pentru care peştii erau "surprizele oceanului", la un tânăr recalcitrant. Dispunând de sute de ore de filmare cu fiul său încă de la naştere, selectează acele imagini care corespund cu propriile sale amintiri despre cine era Adrian la vârsta de 5 ani, cărora le opune imagini cu Adrian adolescent, filmate cu doar 2-3 ani în urmă. Decuparea realităţii în fragmente digerabile permite o analiză comparativă a trecutului cu prezentul, şi, odată cu aceasta, facilitează înţelegerea lui.

Însă saltul cuantic existenţial pe care McElwee îl face în trecut nu îi oferă răspunsurile pe care şi le dorea în momentul începerii călătoriei. De fapt, nu îi oferă niciun fel de răspunsuri, ci, dimpotrivă, pare să adâncească şi mai mult prăpastia dintre el şi fiul său. Memoria, fie ea volatilă sau palpabilă, se dovedeşte a avea doar relevanţă subiectivă, fiind supusă relativismului percepţiei. Tot ceea ce poate face cineastul american este să aibă răbdare şi să lase prezentul să se desfăşoare de la sine.

Problema pare însă să fie una de privire auctorială. La prima vedere, Photographic Memory atrage prin gradul de intimidate la care este expus spectatorul voyeur prin deschiderea pe care regizorul o arată faţă de biografia sa şi a familiei sale. Ross McElwee însă psihologizează peste măsură, ghidând în mod constant atenţia spectatorului, indicându-i asupra căror aspecte, din cele prezentate pe ecran ar trebui să reflecteze. Ceea ce rămâne în urmă este o perspectivă auctorială ermetică şi pur subiectivă. Prin intermedierea pe care o face psihologizând, McElwee refuză de fapt să-i ofere spectatorului acces nemijlocit la propria sa biografie, prezentându-i în schimb reflecţiile sale retrospective asupra acesteia.




 Toate articolele despre Photographic Memory


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Raluca Durbacă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer