Dacă te uiţi în filmografia lui Neil Jordan, înţelegi că e atras de ideea de miracole, de supranatural.
Filmul său din 1994, Interview with the Vampire, ecranizare după romanul scris de Anne Rice, aducea pe ecran cea mai sexy creatură a nopţii din toată istoria, frumoasă şi tragică. Horror-ul perfect pentru adulţi. Patru ani mai târziu, apărea pe piaţă Blade, mai puţin romantic şi nostalgic, mult mai futurist şi atletic, filmul de acţiune goth perfect pentru băieţi. Şi tot atunci a apărut Twilight, filmul cu vampiri pentru prima dată pentru adolescenţi. Fiecare grupă avea acum partea sa de fani.
Jordan reuşeşte performanţa să împace absolut toate taberele, oferind tuturor câte ceva interesant de privit. Pentru ei - două vampiriţe frumoase şi sexy, pentru cei tineri - o creatură de 16 ani care se îndrăgosteşte şi vrea să creeze propria linie. Câte un personaj pentru fiecare grupă de vârstă, fiecare cu destule detalii de istorie personală ca să nu fie doar o fantoşă. Bună reconstituire de epocă şi detalii din viaţa modernă a zilelor noastre.
Spre deosebire de alţi vampiri, pe linia Nosferatu şi Dracula, cei de aici nu dorm în subsoluri şi sicrie, nu se preschimbă în demoni sau lilieci, nu au probleme cu reflexia lor în oglindă şi nici superputeri de a se deplasa cu gândul sau fizic cu viteza sunetului. Noutatea este dată de faptul că personajele îşi păstrează statutul, slujba de dinaintea procesului de iniţiere în viaţa eternă. Aşa se face - pretext bun pentru scene senzuale şi picante - că mama din film a fost prostituată şi continuă să-şi pună la bătaie nurii şi după muşcarea de gât.
Filmul începe şi se termină, rotund, cu vocea din off a tinerei, a fiicei, Eleanor cea fixată pentru totdeauna la 16 ani (aşa cum Claudia din Interview with the Vampire era la 9 ani). Vocea tinerei conduce povestea şi ne face cunoscute întâmplările din trecut. Secol după secol, an după celălalt, Eleanor scrie obsesiv într-un jurnal povestea vieţii. Secretul o sufocă. Şi, pentru că nu poate, nu are voie să spună nimănui cine este, alege această metodă nevinovată, cea care va declanşa finalul dramatic.
Până la un punct, povestea celor două este identică cu cea a bărbaţilor din Interview with the Vampire. Lestat (Tom Cruise), puternic, dominator, îndrăzneţ şi necruţător se pliază pe modelul de personaj jucat aici de Clara (Gemma Arterton pe care o ştim din Prince of Persia: The Sands of Time şi Hansel and Gretel: Witch Hunters, super-sexy şi aproape tot filmul în portjartier, scene atipice cu vampiri, căci, nu-i aşa, nu te aştepţi ca el să facă sex oral...). Aşa cum Louis al lui Brad Pitt, nostalgic şi depresiv, îşi donează modelul personajului mic de aici. Eleanor (Saoirse Ronan în rol static) este cea care suferă, care-şi aminteşte, care nu alege la întâmplare pe primul venit, ci doar pe cei care acceptă să moară, ca o eliberare, e un fel de Înger al Morţii. Eroi romantici şi dragostea lor damnată. Trebuie menţionat şi Johnny Lee Miller, ca ofiţer abuziv, în rol negativ odios, unul din rarele din filmografia sa.
Lent şi fără efecte speciale, fără lentile şi colţi, povestea aduce în prim-plan o frăţie a bărbaţilor. Tocmai de aceea Clara, singura femeie dintre ei şi singura care este mamă şi şi-a transformat copilul, este mereu în pericol, pe fugă, mereu urmărită, atacată. Bine montat, fără muzică în mare parte, cu scene lungi şi ritm blând, cu multe detalii de peisaj aspru, care adaugă poveştii un plus de tristeţe, de stranietate. Staţiunea părăginită de la mare, cu valurile şi stâncile sale, cu pontonul părăsit este fundalul perfect pentru un neo-gothic.
Explicaţiile vin foarte târziu, iar scenele se leagă între ele, uneori voit fără racord, săriturile adăugând suspans. E interesant cum intră în prezent scenele din trecut. Viziunile sau flash-back-urile, fără schimbare evidentă de coduri cromatice, fac legătura cu începutul transformării. Sanctuarul unde are loc noul capitol din viaţa celor aleşi, rotund, din piatră neagră, înconjurat de păsări ca nişte duhuri, lângă pragurile de cascade care se înroşesc de sânge - foarte plastică şi reuşită găselniţă, nemaiîntâlnită în alt film de gen. Balansul dintre prezent-trecut şi iară prezent, exact ca Interview with the Vampire, cu ritm susţinut, mai alert şi mai dramatic pe măsură ce se apropie, normal, de final, e reuşit. Regizorul ştie cum şi cât să se scufunde într-unul din ele. Detaliile revelatoare îţi ţin mereu atenţia sus.
Mai puţin sânge decât te-ai aştepta de la un asemenea film. Scenele de hrănire sunt destul de decente şi, chiar dacă unele sunt mai greţoase, gestul e arătat mereu ca unul erotic. Nu sunt colţi, doar o unghie care creşte la impulsul sacrificării.
Există şi montaj paralel cu cei porniţi pe urmele celor două, iar rezolvarea, cu soluţii ca în filmele poliţiste, o combinare de genuri foarte bună. Decriptarea trecutului vine abia în ultima parte a celei de-a doua jumătaţi a filmului şi e bine aşa. Aici avem flash-back-uri în flash-back-uri, acţiunea se complică, se ramifică, dă în clocot, iar numărul morţilor creşte.
Pentru că avem o mamă şi fiica ei pe care trebuie să o păzească, putem spune că de data aceasta, pentru prima dată, avem în primul rând o poveste de familie. Şi în Highlander, şi în Interview with the Vampire au fost la un moment dat persoane dragi, care făceau parte din familie, dar nu atât de direct ca aici. Scena cu mama prinsă este foarte dramatică. Iar finalul face legătura cu Twilight Saga şi promite noi abordări viitoare în genul cu vampiri, poate tot de la acelaşi regizor. Vom vedea.