Ediţia din 2012 a Galei Tânărului Actor HOP s-a încheiat în seara zilei de 1 septembrie. Juriul final a fost format din Radu Afrim (regizor), Florin Fieroiu (coregraf), Radu Macrinici (dramaturg), Virginia Mirea (actriţă), Marius Rizea (actor).
Premiile Galei Tânărului Actor HOP, 2012
Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, Premiul "ŞTEFAN IORDACHE", a fost acordat actriţei SABRINA IAŞCHEVICI pentru rolul Winnie din spectacolul Ce zile frumoase! de Samuel Beckett
Premiul se acordă în memoria marelui artist Ştefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un mare apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră. Începând din 2011, organizatorii Galei au decis ca Premiul "Ştefan Iordache" să devină MARELE PREMIU AL GALEI. Acesta a fost acordat, începând cu ediţia 2009, pentru cel mai bun actor la secţiunea individual.
Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual, a fost acordat actriţei LOREDANA COSOVANU pentru Crize, după Mihai Ignat.
Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual, a fost acordat actorului ANDREI CHIRAN pentru rolul Alan în Equus de Peter Schaffer.
Premiul pentru cea mai bună trupă de actori - secţiunea grup, a fost acordat trupei de actori care a prezentat spectacolul ZECE, scris şi regizat de actorii: ÁGI ÁBRAHÁM, KRISZTINA BÍRÓ, NOÉMI DARÓCZI, ÉVA IMRE, CSABA MAROSÁN, BENCE MOLNÁR, RITA SIGMOND, EMESE SIMÓ, ZSOLT VATÁNY.
Premiul SICĂ ALEXANDRESCU (începând cu a V-a ediţie), premiul special al juriului, s-a acordat ex aequo actriţei SIMONA ARSU pentru rolul Groparul din spectacolul Noaptea Bufonilor, după texte de William Shakespeare şi actorului ALEXANDRU NAGY pentru rolul Domnul cu baston din Buzunarul cu pâine de Matei Vişniec.
Premii acordate în cadrul Galei Tânărului Actor, 2012
PREMIUL YORICK, oferit de către revista Yorick, prin Editura Nemira s-a acordat actriţei ANDREEA C. HRISTU care a interpretat în secţiunea Individual Magazinul cu fleacuri de Botos Bálint şi Andreea Chindriş.
PREMIUL TIMICĂ, oferit de Asociaţia MASTER CLASS s-a acordat actriţei FULVIA FOLOSEA pentru Concert de binefacere, după Eric Bogosian.
PREMIUL pentru cea mai buna interpretare a unei tirade de teatru clasic oferit de actriţa DORINA LAZAR nu s-a acordat.
Premiul publicului
secţiunea individual
Cea mai bună actriţă: CLAUDIA CHIRAŞ pentru Sinuciderea Ancăi, după Adrian Sandu.
Cel mai bun actor: ALIN STANCIU care a interpretat Omul care ascultă muzică la căşti pe trotuar, după Paparazzi de Matei Vişniec.
secţiunea grup
trupei de actori care a prezentat spectacolul ZECE, scris şi regizat de actorii: ÁGI ÁBRAHÁM, KRISZTINA BÍRÓ, NOÉMI DARÓCZI, ÉVA IMRE, CSABA MAROSÁN, BENCE MOLNÁR, RITA SIGMOND, EMESE SIMÓ, ZSOLT VATÁNY.