Pactul faustic, varianta Stravinski-Ramuz - Povestea soldatului

Ca de final de stagiune, Teatrul Odeon a oferit publicului un spectacol inedit, relaxant şi, în aceeaşi măsură, antrenant: Povestea soldatului, pe muzică de Igor Stravinski şi text de C.F. Ramuz. Deşi nu e un musical, dar nici un spectacol clasic, Povestea soldatului susţine şi potenţează firul narativ printr-o bogăţie de motive muzicale ("tango, marşuri, valsuri sau corale", plus bucăţi muzicale cu o puternică inflexiune rusească), amintind, în acest sens, de recentul spectacol al lui Felix Alexa, Însemnările unui nebun (tot cu un singur personaj, dar nu alături de un ansamblu muzical, ci de un singur interpret). Soluţia de scenă mi s-a părut extrem de ingenioasă tocmai prin simplitatea ei - nu există joc dramatic, Dorina Lazăr fiind Naratorul, lecturînd, dar şi cîntînd peripeţiile unui soldat care încearcă să scape de bine-cunoscutul pact faustic. Cu un singur actor-narator, partea muzicală devine astfel mai potenţată, Ansamblul Silvestri conferind un plus de eleganţă şi dramatism unei poveşti care ar putea foarte bine să fie pusă în cheie comică (sau tragicomică). O eleganţă contrapunctată de tonalitatea jovială a Dorinei Lazăr, care recită şi cîntă pe un ritm susţinut pe toată durata spectacolului-concert, mai bine de o oră, interpretînd şi rolul soldatului, şi pe cel al diavolului.

Compusă de Stravinski, pe text de Charles Ferdinand Ramuz (prozator elveţian), în timpul Primului Război Mondial, Povestea soldatului (tradusă la noi, curgător şi inspirat, de Şerban Foarţă) îşi are rădăcinile în basmele ruseşti culese de Alexander Afanasiev, din care e preluat un motiv binecunoscut: cel al vînzării sufletului către diavol. Naivul soldat Joseph, care vine în permisie acasă, nerăbdător să-şi revadă mama şi logodnica, este păcălit într-un troc din care nu are cum să iasă decît în pierdere (sau, poate, ca Ivan Turbincă al nostru - şi aici, evident, mă gîndesc la excelentul spectacol al lui Dabija, Absolut!, cu Marcel Iureş -, va reuşi să-l păcălească pe diavol...). În raniţa lui are o vioară, din care începe să cînte, moment în care-şi face apariţia diavolul, deghizat într-un bătrîn, care-i propune să-i vîndă lui vioara. Soldatul nu vrea, iar atunci diavolul îi oferă la schimb o carte, promiţîndu-i că în ea va găsi toată bogăţia de care are nevoie. Îi spune doar că vrea să fie învăţat de Joseph cum să cînte şi să mai zăbovească cu el cîteva zile pînă să se întoarcă acasă. Acele zile, evident, înseamnă în timpul pămîntesc ani, iar soldatul e declarat mort de către toţi cei cunoscuţi. Diavolul îi răpeşte viaţa visată, şi de aici începe adevărata peregrinare a lui Joseph, care, ca în basme, trece prin nenumărate aventuri, ajunge să iubească din nou, dar de diavol tot nu scapă, căci nu se poate mulţumi cu ceea ce are. Atunci cînd încearcă să obţină singurul lucru pe care i-l interzisese diavolul, acesta reapare în viaţa lui. 

De-a lungul timpului, Povestea soldatului a avut numeroase adaptări, multe fiind ajustate temporal şi chiar spaţial - e o poveste cu un subiect universal, probabil că de aceea nici nu o să-şi epuizeze resursele prea curînd. Dintre cele mai interesante, aş aminti adaptarea (cu actori englezi şi arabi) a lui Andrew Steggall, la Old Vic, în Londra, în 2006, povestea fiind modelată pentru realităţile secolului nostru, cu focusul pe Războiul din Irak. Sau, în domeniul literaturii, o versiune a lui Kurt Vonnegut din 1993, în care soldatul din poveste capătă un chip concret, scoţînd personajul din sfera fabulei: soldatul este chiar Eddie Slovik, soldat american executat pentru dezertare, în 1945 (pînă atunci, nu mai fusese executat nici un soldat de la Războiul Civil).

Un spectacol ce aminteşte şi de bine-cunoscutul Faust, dar şi de atmosfera mai familiară nouă din povestea lui Creangă, Ivan Turbincă, Povestea soldatului, pe scena Odeonului, aduce pe scenă nu un subiect nou, ci unul care încă merită exploatat, un subiect tratat aici cu simplitate şi eleganţă, lăsînd povestea şi mesajul (că doar e vorba de o fabulă) să transpară foarte clar: Mulţumeşte-te cu o singură fericire, care înseamnă toate fericirile; două fericiri anulează totul.