Port.ro / august 2013
Turbo
Ryan Reynolds, Michelle Rodriguez, Samuel L. Jackson sunt doar câţiva dintre actorii care s-au distrat să pună voci acestor personaje-melci din animaţia de faţă. Colorat, cu efecte, umor, dar şi lecţii de viaţă şi bune sentimente pentru toată familia, un film pentru evantai larg de vârste, cu fărâme pe placul tuturor. The Snail Is Fast!
 
Dacă vă uitaţi pe trailerul de la noua animaţie Dreamworks, veţi vedea câteva gaguri, personajele, stilul, dar nu veţi afla prea multe din poveste. De data aceasta trailerul vă poate da sentimentul că nu e mare lucru de animaţia aceasta. Greşit.
 
Veţi descoperi un film bine făcut, cu umor, efecte reuşite, cu ritm şi bune sentimente, pentru toată familia. Iar în varianta subtitrată vă veţi bucura de vocile actorilor-vedetă, cu inflexiuni reggae-hip-hop foarte plăcute, amuzante deseori. Este animaţie în 3D, desigur, iar procedeul tehnic începe chiar de la început şi e foarte eficace. Totul porneşte cu visele melcului de grădină Theo care are ca hobby uitatul la televizor, la cursele campionului de la Indy 500.

Multe tipologii, melci coloraţi, de varii forme şi mărimi, durdulii sau cu gâtul lung şi subţire, toţi comic ochioşi, altfel decât în Epic, bilele ochilor scoţând aici sunete ca de pietricele lovite. Detalii originale, la care toată lumea priveşte cu încântare. Munca pe plantaţie şi prânzul din sfertul de roşie tăiată, toate prezintă o poveste domestică, pregătirea firească pentru ieşirea din rutină, din monotonie, ca la animalele din Madagascar, ca îndeletnicirile din micul sat din Kung Fu Panda înainte de aventură, ca să dau exemple din alte celebre animaţii ale studioului. Cu fină, delicată parodie şi trimitere la Rocky antrenându-se pentru campionat, filmul îl împinge brusc în acţiune pe cel care a visat mereu mai mult. De la blânda alunecare a creaturilor cu cochilii (arată precum jucăriile de plastic sau de pluş) la deschiderea atât de electrică a autostrăzii (redată realist, cu nerv, cu dese filmări la nivelul asfaltului, ca în filmele de acţiune, în cursele-urmărire). Bine desenat şi montat, scene ce amintesc de comediile populare ale lui Capra, filmul te duce fără vreun moment de plictiseală către climax-ul său.

Marea găselniţă vizuală a filmului este dâra turcoaz fluorescentă pe care o lasă eroul devenit Turbo şi e frumos de urmărit traseul său speed.

Un film cu minorităţi, cu oameni mărunţi cu şansa să dea în sfârşit lovitura, aşadar povestea perfectă pentru sufletele tuturor, pe perioadă de criză sau nu, indiferent din ce parte a planetei.

În mod miraculos, partea realistă nu deranjează aici. Ba, din contră, grupul uman şi, mai ales, partea de circuit dau foarte bine în ansamblu. Înainte să fie un film despre prietenie, Turbo reuşeşte să fie un splendid omagiu unui loc istoric. Au americanii acest talent de a-şi impune mitologia, locurile istorice, turistice, personalităţile, obiceiurile. Partea de Indianopolis, drumul, terenul ca un templu, maşinile, publicul, crainicii, turele de pistă, motoarele trepidând, filmarea de la nivelul pistei, intrarea la posturi - toate, absolut toate documentate la sânge şi reproducând identic, omagial, decorul şi atmosfera legendară.

Pentru (şi) mai mult umor, protagonistul ultrarapid are în jur o gaşcă de melci participanţi la cursele de pariuri, unul şi unul, creaturi nostime la care s-a muncit mult, cu grijă pentru detalii, cu dragoste. Şi efectul e garantat, gagul funcţionează când îi vezi, cu sau fără replică.

Alt mare atu al filmului, veţi simţi şi voi din plin, este muzica. Bine aleasă, antrenantă, veselă, dinamică, ridică la timp ritmul acţiunii şi binedispune mereu. Cel puţin cu melodia din genericul de final (The Snail Is Fast) veţi pleca cu ea în cap, dând din cap, dansând şi cântând.

Destule momente lirice şi emoţionante, plus suficiente scene dramatice rotunjesc povestea, îi dau suflu şi viaţă. Nu e un film grozav de mare, de neuitat. Însă, atâta timp cât te uiţi la el, o încântare.

Şi mai vorbeşte filmul acesta despre ceva al momentului. Despre tehnologie, despre animalele ale căror năzdrăvenii devin virale pe reţelele de socializare. Un accent al prezentului bine speculat.

Generic de final ingenios.

Lecţia aceasta animată despre încredere în sine face bine. Chiar e nevoie şi de aşa ceva.

Regia: David Soren Cu: voci: Ryan Reynolds, Paul Giamatti, Samuel L. Jackson, Michael Peña

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus