Hit Girl a crescut, e la colegiu şi, în afară de viaţa nocturnă secretă, ea trebuie să se descurce şi cu statutul, mult mai ingrat, de adolescenţă tipică într-o şcoală cu tabere - popularii şi tocilarii. Aşadar multe prim-planuri cu buzele ei gonflate şi sexy de lolită-Angelină, scene de confruntări cu frumoasa şcolii ca în filmele cu majorete, destule cadre cu ea la întâlniri romantice sub vigilenta pază a tatălui surogat.
Partea a doua stă bine pe picioarele ei, fără să-i încurce pe cei care nu au apucat să vadă începutul seriei. Frumos este că de data aceasta nu cum se transformă nişte pămpălăi în eroi justiţiari contează cel mai mult, ci cum reuşeşte regizorul să ţină în balanţă perfectă două genuri cinematografice distincte, fiecare cu detaliile lui. Există, desigur, partea fantastică a justiţiarilor mascaţi în luptă cu ticăloşii oraşului, aproape ca la Ţestoasele Ninja, grafică şi alertă, nostimă, dar şi, în egală măsură, realismul acut, situaţii de viaţă uşor recognoscibile de evantai larg de vârste, cu rezolvări dure cu adevărat, complet lipsite de umor, situaţii serioase de viaţă, emoţionante. Plus discuţii intime, tată-fiică sau tată-fiu, credibile şi miezoase. Şi între aceste părţi, un tip special de umor goofy, la fel ca personajele cu dulcea lor naivitate. Veţi vedea, costumul sado-maso al negativului, forţa herculiană a rusoaicei cu trăsături mongoloide şi replicile dintre eroii amatori mici, tabloul în postură gaga al lui Nicolas Cage.
Adus la zi, filmul de faţă îşi lasă personajele să apeleze des la tehnologie, smartphone-uri, tablete, facebook. Luptele devin virale nu neapărat televiziunii, care, e drept, există şi ea, ca în toate filmele americane, însă nu în aceeaşi cantitate. Se face trecerea către alt nivel tehnologic. Viitorul se scrie sub ochii noştri şi în film.
Atâta timp cât povestea opune două găşti mascate, cei buni şi cei răi, intri în convenţia benzilor desenate, te amuzi, îţi place. Însă e de ajuns o secundă ca tonul să se schimbe, râsul să îngheţe, iar situaţia dură să nu mai fie deloc comică, o joacă, diletantă. De psihopaţi care se înarmează şi pornesc fără frică şi ruşine pe stradă ca să caftească şi să distrugă nu ai cum să râzi. Să sperăm doar că filmul nu va da idei cui nu trebuie.
Jim Carrey are aici generozitatea să stea ascuns sub machiaj şi în umbra personajului său, să-i lase pe cei mici să strălucească. Neras, cu mască şi dinţi metalici, cu faţa imobilă, actorul ştie cum să ne ofere un personaj energic, aproape înduioşător.
Trecând peste împărţirea clară în tabăra celor buni, americani, albi, cu ochi albaştri versus tabăra celor răi, din est, bruneţi, cu ochi negri, asiatici şi ruşi (care mi se pare periculoasă cu toate glumiţele), filmul se precipită în lupte finale cu sufletul la gură şi bătăi corp la corp, inclusiv între două tipe - Hit Girl şi Mother Russia -, care vor face deliciul tuturor, mai ales că e livrată ca una de wrestling USA-CCCR.
Sub masca unui film cu eroi pentru grupe mici de vârstă se ascunde morala potrivită pentru toată familia. Cu scene dure şi violente, cascadorii originale (maşinile de poliţie aruncate în aer cu ajutorul unor obiecte neaşteptate sau eroina atârnată de portiera unei dubiţe în viteză continuând să lupte) şi doze masive de umor, pelicula place şi binedispune de la început până la sfârşit. Trebuie să înveţi cum să-ţi încarci bateriile, să-ţi găseşti vocea şi drumul şi să nu te abaţi de la ele, cum să ai încredere în tine. A fi angajat social şi a crede în victoria Binelui. Frumos. Neaşteptat de frumoasă (şi necesară) încheiere. Aaron Johnson, bine ai venit în rândul vedetelor.
Mai vrem. Ne vedem la Kick-Ass 3.