Haute Cuisine sau 2. Plus 1

Trăieşti într-o lume fragmentată, te mişti sacadat.
Eşti şi tu un om, ca mulţi alţii, lipsit de perspectivă, capabil să stabileşti relaţii doar cu obiectele din jurul tău: un laptop, un cablu, o veioză, nişte boxe, alte veioze, alte cabluri...
Lumea ta, de altfel, e împrejmuită de toate firele astea, pe care le presimţi, dar nu le atingi niciodată. Nişte conexiuni, intuite cumva, te leagă de o mare întreagă de alţi oameni, asemeni ţie.
Poţi să presimţi şi felul în care dragostea le dă unora un alt ritm, pe care aproape că ţi l-ai dori şi tu. Dar deocamdată, nu. Doar priveşti. E mai sigur. Şi vezi cum, după un timp, dincolo de mişcările armonioase ale celor doi, se insinuează o a treia, fascinantă şi manipulatoare.
Felul în care un cuplu se face şi se desface, treptat, bucată cu bucată, e vizibil atunci când te afli la margine, ocrotit şi atent.
Poţi observa atunci cum cineva caută, curios, iar atunci când se opreşte, niciodată întâmplător, altcineva se bucură, uimit, pentru că este ales.
Din afară înregistrezi mişcările tot mai caraghioase ale celui sedus şi pe cele meticuloase, exacte, ale celui care seduce. Poţi anticipa chiar respiraţia, tot mai greoaie, a celui uitat.
Presimţi şi degringolada. Dereglarea.
Auzi sunetele înăbuşite, stinse, ale celui abandonat, ochii lui disperaţi atunci când ochii celuilalt privesc dincolo de. Îi simţi tremurul corpului frânt în mişcări furibunde.
Asculţi zvâcnetele celui sedus şi asişti neputincios şi fascinat la convulsiile care-i macină trupul. În cercul tot mai strâmt al obsesiei, nu mai există limite, nu mai există control. În afară, timpul se odihneşte sub un clopot. Şi pentru el, înainte, timpul se odihnea sub un clopot. Acum geamurile sunt închise. Respiră tot mai amplu dar niciodată suficient. Gesturile, altădată graţioase, s-au transformat în spasme. Icnetele sunt tot mai stinse.
Ai putea simţi şi mirosul oului copt înăuntru, în timp ce afară lumea s-a spart în bucăţi. Şi cei trei sunt atât de aproape de tine...
Totuşi tu te ştii oarecum în siguranţă. Câteva secunde. Apoi îţi readuci aminte că şi lumea ta e trasată de nişte fire care te leagă de alţii. Că la un moment dat, s-ar putea ca ritmul pe care ţi-l doreai, de om îndrăgostit, să te transforme şi pe tine. Şi la fel, mai e posibil ca şi în faţa ta să apară brusc chipul fascinant al vreunui străin. Şi dansul lui ritualic ţi-ar străpunge probabil privirea.
Chiar, într-o zi, cineva ar putea să îţi facă un semn, să te ridici şi să intri în joc. Şi atunci şi tu ai trece de cealaltă parte.