Cufundat în baia alchimică, Don Jon, personajul gelat, devine conştient, viu şi cu un păr prin care-ţi poţi trece tu, ca iubită, degetele. Pune întrebări preotului la spovedanie. Capătă curaj. Cu totul alte culori vede în lume. Cu totul alt sunet aude. Alt spirit îl însufleţeşte, altă energie simte. Nu mai are aproape nici o legătură cu băiatul cu muşchi care bifa, pînă mai deunăzi, săptămînal, în mod obligatoriu pentru "stima de sine", o salată tîmpă şi total nediferenţiată de femei, porn, biserică, familie, prieteni şi ultim tip de aspirator sau mop, după caz.
Miracolul transformării e paralizant. Aparent, totul e simplu: într-o relaţie trebuie să îl iei în considerare şi pe celălalt. Atunci cînd te vezi în faţa experienţei, însă, găseşti a fi teribil de dificil să te laşi să te topeşti în celălalt şi împreună să intraţi în baia comună în care apa e energia care circulă între voi şi vă uneşte. Minunată întrebarea: Vrei să faci o baie? Minunată pentru că îţi dă posibilitatea să mori cufundîndu-te şi să ieşi la suprafaţă nou. Un alt om. Şi oferă spectatorului şansa să înţeleagă că efectul acestei imersii este valabil mai ales dacă îl faci împreună cu cineva şi, apoi, ambilor, vă cresc aripi.
Neaşteptat (şi, ar zice unii, mult prea îndrăzneţ elaborat şi doar în mintea mea), acest Rosarium Philosophorum modern prezintă ritualul de transformare a formei fără fond, în formă care şi-a regăsit fondul ei adînc, dincolo moştenirea provenită din familia recentă.
Transpunînd întreg acest ritual în fapt, actorii implicaţi fac roluri bune. Discut inclusiv despre Julianne Moore, dar şi despre Scarlett Johansson şi Joseph Gordon-Levitt. Acesta din urmă este mai mult decît actorul principal şi vocea de fond, scenaristul şi regizorul acestei pelicule.
Dincolo de posibila facilă şi superficială concluzie de tipul: "Găina bătrînă face ciorba bună" pe care şi "o găină" ar fi capabilă să o exprime, filmul vorbeşte despre dragoste ca rezultat al interesului pentru celălalt şi nu neapărat necesar şi exclusiv pentru trupul lui. Vorbeşte despre importanţa numelui rostit, despre acceptarea necondiţionată a identităţii celuilalt şi despre încăpăţînarea de a-l cunoaşte, dincolo de agende personale sau sociale, dincolo de clişee şi prejudecăţi. Filmul salvează, de exemplu, clişeul "dragostea te poate elibera", îi redă forţa şi arată cum dragostea te poate elibera, în mod real, chiar şi de o dependenţă serioasă cum este cea de pornografie. Pentru că mai rău decît orice, dependenţii de pornografie sunt oameni incapabili, cel puţin temporar, nu de a fi "într-o relaţie" ci de a fi "în relaţie", nu doar cu numele, ci cu totul.