Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Gates of Heaven

Cineclub Film Menu - Gates of Heaven


Film Menu, noiembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Gates of Heaven / Porţile Raiului (Statele Unite ale Americii, 1978, regie Errol Morris) rulează marţi, 12 noiembrie 2013, cu subtitluri în limba engleză, în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Raluca Durbacă şi de Teodora Lascu. Intrarea liberă.


Criticul de film Roger Ebert scria în 1997 despre Gates of Heaven, primul documentar al lui Errol Morris, că "l-am văzut de aproape 30 de ori, însă încă nu i-am dat de capăt. Tot ce ştiu e că nu e doar despre cimitirele de animale." Dar, aş adăuga, este greu de stabilit despre ce este vorba de fapt.

Inspirat dintr-un articol apărut în San Francisco Chronicle, care anunţa că "450 de animale de companie moarte pleacă în Napa Valley", Gates of Heaven se concentrează pe personajele pitoreşti implicate în afaceri cu cimitire pentru animale de companie din anii '70 în California. Documentarul este alcătuit din două părţi. Prima parte este o falsă anchetă asupra falimentului unui cimitir de animale de companie fondat de către Floyd "Mac" McClure, un paraplegic traumatizat de pierderea câinelui său collie în urma unui accident de maşină. Mânat de compasiune, dar şi de oportunitate, după cum mărturiseşte, Mac intră în nişte combinaţii obscure cu câţiva oameni de afaceri locali, împreună cu care visează să deschidă o "grădină a raiului" pentru animalele de companie moarte. Morris nu pare însă interesat de a identifica persoana vinovată de falimentul cimitirului, deşi felul în care decupează şi montează (metodă care în dese rânduri aminteşte de un alt documentar de-al său, făcut mai târziu, în 1988, The Thin Blue Line) pot trimite privitorul pe o pistă greşită la început. Morris juxtapune declaraţii contradictorii ale intervievaţilor, montează în ritm alert, însă poziţionează personajele în cadru astfel încât să comunice privitorului cine, ce rol îndeplineşte: personajul negativ, poziţionat în partea stângă a cadrului, este filmat la plan întreg din semi-profil, de după un birou pe care sunt aşezate teancuri de hârtii care dau impresia unui zid de apărare ridicat în jurul său; un alt potenţial bad guy este poziţionat în centrul cadrului, tot la plan întreg, însă filmat în contraplonjeu, unghi care îl face să pară ameninţător; victimele colaterale, aşezate de o parte şi de cealaltă a centrului cadrului, sunt filmate la plan mediu sau întreg, fie din semi-profil, fie dintr-un plonjeu aproape insesizabil; Floyd McClure este singurul poziţionat în centrul cadrului, la plan mediu strâns, cu camera poziţionată perfect perpendicular, într-o imagine aproape planimetrică, încadratură care ar trebui să semnaleze intenţia de obiectivitate a autorului. O falsă obiectivitate, desigur, având în vedere că toate rolurile sunt deja desemnate din încadraturi. Dacă punem la socoteală şi primul cadru al filmului, care îl prezintă pe Floyd McClure la plan general, aşezat în scaunul cu rotile sub o salcie impresionantă, constatăm că intenţia lui Morris nu este nici pe departe aceea de a investiga falimentul unui cimitir, ci de a construi portrete stilizate ale unor personaje exotice, pierdute în hăţişurile capitalismului. Însă amestecul de curiozitate, compasiune şi ironie care străbate dinspre documentar, fac imposibil de identificat adevărata poziţie a lui Morris vizavi de subiectul său.

Cea de-a doua parte a documentarului prezintă povestea familiei care a ajuns să trăiască visul lui Floyd McClure, acela de a deschide o oază de serenitate pentru cei ale căror animale de companie au murit. Familia Harberts deţine cimitirul Bubbling Well Pet Memorial Park în Napa Valley. Abordarea lor nu este una nostalgică şi sentimentală, cum fusese cea a lui Floyd McClure, ci pragmatică, motiv pentru care, probabil, are atâta succes. Există probleme şi în spatele aparentului paradis din Napa Valley. Afacerea e condusă cu mână de fier de tatăl familiei, Cal, un conservator care are câte un răspuns pentru orice, chiar şi pentru numărul în creştere de animale de companie deţinute de americani, pus pe seama pilulei anti-concepţionale, ce împiedică reproducerea umană şi, astfel, naşterea unor copii / nepoţi spre care să se îndrepte afecţiunea părinţilor / bunicilor nevoiţi să îşi cumpere animale de companie asupra cărora să îşi îndrepte atenţia. Cal este ajutat de cei doi fii ai săi: Dan, fiul cel mic, reîntors acasă de la facultate după o decepţie în dragoste, şi Phil, fiul cel mare, un fost agent de asigurări care gândeşte viaţa în target-uri şi discursuri motivaţionale. Dacă Dan se refugiază în muzică pentru a-şi ocupa timpul, Phil încearcă din răsputeri să îşi cosmetizeze job-ul, făcând eforturi să se autoconvingă că el creşte o afacere şi nu piaptănă de fapt câini morţi, pe care apoi îi îngroapă.

Inserate printre confesiunile familiei Harberts sunt portrete ale clienţilor cimitirului, filmate în mijlocul naturii. Lamentările lor cu privire la moartea animalelor de companie, nevoia de a crede că se vor întâlni cu ele în Rai sau într-o viaţă viitoare, filozofările lor cu privire la existenţa sufletului sau la mărinimia creatorului, care cu siguranţă va lăsa şi necuvântătoarele să intre pe porţile Raiului, dau naştere unei supra-teme. Privit din toate unghiurile, documentarul lui Errol Morris pare mai degrabă o meditaţie asupra singurătăţii, a nevoii de a iubi a oamenilor şi a fidelităţii arătate celor care i-au iubit necondiţionat.

Gates of Heaven / Porţile Raiului
Statele Unite ale Americii, 1978
Regie: Errol Morris
Imagine: Ned Burgess
Sunet: Lucy Bruell, Tom Fleischman, John Knoop, Jay Miracle, Walter Saxer
Montaj: Errol Morris
Cu: Floyd McClure, Cal Herberts, Dan Harberts, Ed Quye, Mike Koewler.




 Toate articolele despre Gates of Heaven


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Raluca Durbacă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer