Salonul nr. 6 - Cehov revizitat de Pintilie sau Nimeni nu este profet în ţara lui

Salonul nr. 6 este filmul pe care marele regizor Lucian Pintilie, hărţuit intens de autorităţile comuniste, care nu îi mai permiteau să turneze dupa "greşeala" pe care o făcuseră cu Reconstituirea, l-a realizat în "ţara vecină şi prietenă", Iugoslavia lui Tito, mult mai destinsă din punct de vedere ideologic şi economic, adevărat Occident pentru noi, amarîţii de-aici.

Evident că nuvela lui Cehov plasată într-un ospiciu inuman este văzută în această ecranizare prin prisma absurdului totalitar contemporan, este un Cehov recitit de cineva care-i cunoaşte bine pe Kafka şi Ionesco şi se raportează în mod clar la experienţa lagărelor de concentrare comuniste. Filmul lui Pintilie se referă într-un mod foarte străveziu la totalitarism şi la sistemul concentraţionar comunist, mai bine zis la rădăcinile lui din străfundul personalităţii umane, nu este o ecranizare "inocentă" a lui Cehov, de tip Mihalkov sau Bondarciuk.

Lungile conversaţii dintre medicul onest şi intratabilii săi pacienţi nu mai au în primul rînd o încărcătură dramatică, dată de sondajul în psihologia umană, ci au o bătaie socială şi politică, iar la limită sunt "meditaţii metafizice" care prefigurează tehnica absurdului, prin care a fost tratată această temă în secolul XX (o astfel de abordare a lui Cehov propune şi Matei Vişniec în prezentarea la una dintre ultimele sale piese, Maşinăria Cehov - Cehov privit ca precursor al lui Ionesco şi Beckett, "aşteptarea lui Godot" prefigurată de imposibila plecare la Moscova a celor trei surori, strigatul "La Moscova! La Moscova!" deschizînd poarta spre Kafka - Castelul - şi Buzzati).

În orice caz, demersul antitotalitar al lui Pintilie din acest film de televiziune, avînd ca punct de plecare importanta nuvelă cehoviană, s-a soldat cu un film foarte reuşit, unul dintre cele mai bune ale regizorului. Aceasta însă numai datorită toleranţei şi înţelegerii autorităţilor titoiste, în România filmul ar fi fost imposibil de realizat.

La cîţiva ani, regizorului i se permite o ecranizare după Caragiale; rezultat: capodopera De ce trag clopotele, Mitică?, film care spune totul şi ceva în plus despre "specificul" acestui loc "blestemat" (adica "Balcanii" de la nord de Balcani). Ticăloşia regimului face ca pelicula să fie ţinută în depozit zece ani, de-abia Revoluţia permiţînd ca ea sa ajungă în sfîrşit la cei cărora li se adresa. Întors în fine să lucreze în patria sa, Pintilie a realizat filme, unele extraordinare, altele mai slabe (dar niciodată lipsite de interes).

Acum un an regizorul se ocupa direct de amnezia concetăţenilor săi şi de rădăcinile comuniste ale răului nesfîrşit pe care-l trăim, într-un film excepţional, După-amiaza unui torţionar (cu un mare actor: Gheorghe Dinică), salutat drept o capodoperă de presa occidentală. Rezultat, în România: săli goale, difuzare confidenţială, nici măcar nominalizarea în topul criticilor de la sfîrşit de an. Totul parcă pentru a confirma lipsa de speranţe şi pesimismul pe care Pintilie le mărturisise înainte de premieră, în ceea ce priveşte trezirea vreodată a poporului român (de altfel, unul dintre titlurile de lucru la Balanţa a fost tocmai Deşteaptă-te, române!).

Fişa tehnică :

Salonul nr. 6, Iugoslavia, 1978
Regia : Lucian Pintilie
Cu : Slobodan Perovici, Zoran Radmilovici, Slavko Simici, Pavle Vujisici