Eroul colectiv fără nume - Social Error

Improvizaţia e o componentă creativă cu sârg promovată în actul teatral, reiterată ca formulă scenică şi de clasicii revigorărilor structurale, printre care se situează, desigur, şi Pirandello. Numai că sub deviza "Astă seară se improvizează" (cu text sau fără text) sunt incluse mereu alte forme de incitare a publicului. Pentru echipa condusă pe scena Teatrului Maghiar din Cluj de Bodó Victor, improvizaţia e lasoul dinainte pregătit, un fel de captatio benevolentiae mustind de imaginaţie, petrecut pe deasupra capetelor spectatorilor pentru a prinde sala întreagă în mrejele jocului "de-a teatrul". Social Error, ultima premieră a instituţiei clujene, e o provocare de proporţii semnificative pe mai multe paliere semantice şi din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, personajele nu mai caută un autor şi nici nu mai sunt personaje în sens tradiţional. Actorii "se joacă" pe ei înşişi, relaxaţi şi descotorosiţi de canoane inutile, cu plăcere şi frenezie, mereu dispuşi a improviza şi a interacţiona cu spectatorii. Nu sunt personaje. Sunt doar nişte numere dintr-un sistem care se dovedeşte până la urmă deficitar, o eroare socială de proporţii, înregistrată ca atare în mersul lumii. E vizat individul ("ultimul om din Cluj") în calitate de manipulat şi masa de indivizi fără însuşiri, simple umbre umane alunecătoare, aruncate în desişul vieţii şi obligate să-şi găsească un drum, ipotetic şi el, aflate mereu în competiţie acerbă, îndemnate să se descurce, să supravieţuiască. Lecţia servită subtil e că aceşti indivizi sunt puşi să lupte cu o organizaţie ascunsă în ceaţă, care conduce orwellian totul.

Provocarea majoră merge spre decuparea unor secvenţe din arealul socio-cultural, etnic şi politic, accentuat conflictual, cu specificităţi şi particularităţi locale transpuse în declamarea unor sloganuri arhicunoscute. Sunt exhibate tensiuni sociale şi concurenţiale cu scopul ridiculizării mecanismului de îndoctrinare în care indivizii se lasă antrenaţi. Extrapolarea conflictuală este transpusă în imagini de impact din lumea contemporană, proiectate pe un ecran uriaş, sugerând tratarea temei de la mare înălţime şi cu amplitudinea critică necesară, desprinsă din conjunctural. Din acest punct de vedere, Social Error conţine elemente de teatru-eseu, combinând vizionarismul lui George Orwell cu imaginarul lui Terry Gilliam, alternând frumosul cu urâtul (cu scatologicul uneori sau cu trivialitatea verbală, căci şi acestea face parte din viaţă, nu-i aşa?) şi reuşind să fie o sinteză de o asprime extremă asupra pulsaţiilor socialului din această zonă a planetei oamenilor ce-şi devorează cu ferocitate secretă semenii. Îmbrăcaţi în salopete albe şi negre, ca pionii pe tabla de şah, împărţiţi în două tabere, cei şaisprezece actori / indivizi sunt unelte din şirul de unelte din mâna unui "Consiliu General al Lumii" ascuns undeva în culise, în neantul cotidian, retras, presupus, bănuit, dar imposibil de influenţat în vreun fel. Noi toţi suntem în mâinile acestei încrengături uriaşe. "Putem noi sau mai marii lumii să luăm decizii salvatoare pentru mersul omenirii? Nu putem. De acolo de sus se conduce totul. Concluzia este că nu ne rămâne decât să luptăm cu un infinit prost" (Dumitru Velea). La nivelul dezvăluirilor acestui proces ocult de instrumentalizare de tip 1984 a oamenilor, (dar anul orwellian poate fi decalat şi prelungit în viitor) limbajul scenic marchează o întîlnire între vizual şi acustic, utilizând elemente de reality-show asociate unor reguli simple din jocuri de societate. Simultaneitatea conotaţiilor limbajului angajează sincretismul pe linia unei valorizări superioare a mesajului sublimat în contraste elocvente: scene de violenţă eşalonate cu aparentă indiferenţă, pe fondul imaginii cu bomba atomică, societatea umană râde, cântă şi dansează. Atracţia paronimică, în limba maghiară, dintre stat şi animal (álam - álat) frizează atât parodierea acidă cât şi gustul pentru bălăcăreală ieftină. Trupeţii înregimentaţi în sistem evoluează sub directa supraveghere a mai marilor lumii, ale căror imagini sunt proiectate intermitent pe ecran. Apar Yasser Arafat dând mâna cu Iţhak Rabin în faţa lui Bill Clinton în 1993, Margaret Thatcher, Mao Zedong, Nicolas Sarkozy, Vladimir Putin şi alţi veghetori la "liniştea noastră".

După Graz şi Budapesta, spectacolul de la Cluj a avut în distribuţie trupa de la Sputnik Shipping Company, formată din Kurta Niké, Király Dániel, Kárpáti Pál, Szabó Zoltán, Petö Kata, Jankovics Péter, Koblicska Löte, Hajduk Károy, Rainer-Micsnyei Nóra. Din partea clujenilor au participat Balla Szabolcs, Bodolai Balázs, Buzási András, Farkas Loránd, Imre Éva, Sigmond Rita, Viola Gábor, formând împreună cu invitaţii lor o echipă omogenă, fără fisură.

Comunicarea cu sala, foarte importantă pentru realizatorii proiectului, creează o stare de familiaritate rar întâlnită. Actorii se infiltrează printre spectatori, provocându-i la dialog, spectatorii înşişi urcă pe scenă la un moment dat, adică femeile în seara premierei (în altă reprezentaţie, poate, bărbaţii) şi sunt aplaudate ca participante la reuşita spectacolului. De fapt, formula aleasă şi ţintită de realizatori să trimită mesajul este aceea de "show al supravieţuirii sociale" sau mai exact a învăţării artei de a supravieţui în condiţiile date. Proiectul Social Error aparţine companiei Sputnik Shipping Company şi se bucură de o colaborare internaţională la care participă şase teatre: Schauspielhaus Graz, Staatstheater Mainz, National Theater Budapesta, Schauspiel Leipzig, Hungarian Theatre din Cluj-Napoca şi Teatro Due Parma. Spectacol itinerant, Social Error va aduce pe scenă problemele comunităţii din arealul socio-cultural unde va avea loc reprezentaţia. La Cluj, stilul degajat al abordării tematice a cucerit sala.